Alianţa Creştin Liberală a decis să depună la Camera Deputaţilor proiectul de lege privind votul prin corespondenţă. Reprezentanţii opoziţiei au solicitat dezbaterea proiectului în procedură de urgenţă pentru a fi adoptat până la alegerile prezidenţiale.
Prin această iniţiativă se doreşte stoparea fraudei electorale şi determinarea unui număr cât mai mare de oameni aflaţi în afara graniţelor să-şi exprime dreptul de a vota. Deputatul PNL Gabriel Andronache a făcut anunţul în cadrul unei conferinţe de presă: "Le solicităm colegilor din arcul guvernamental să susţină acest proiect de lege. Ştim că scopul PSD este de a fi cât mai puţini români care să voteze în străinătate, pentru că votul din străinătate nu-i avantajează pe reprezentanţii acestui partid. Dorim instituirea unui mecanism coerent de gestionare şi validare a voturilor exprimate prin corespondenţă, având în prim plan Autoritatea Electorală Permanentă, instituţie independentă, aflată sub controlul Parlamentului. Scopul este de a scoate de sub control guvernamental un astfel de mecanism. Autoritatea Electorală Permanentă transmite buletinul de vot însoţit de dovada pentru exercitarea votului prin corespondenţă cetăţeanului a cărui cerere a fost validată. Cetăţeanul votează şi transmite votul său în plic sigilat însoţit de dovada exercitării votului prin corespondenţă. Transmiterea se efectuează prin poştă. AEP primeşte plicul cu votul exprimat prin corespondenţă şi îl transmite Biroului Electoral Special, care se înfiinţează şi funcţionează conform modului de organizare prevăzut de lege pentru Birourile Electorale de Circumscripţie. Ulterior, după încheierea procesului de numărare a voturilor exprimate prin corespondenţă Biroul Electoral Special întocmeşte un proces verbal pe care îl transmite Biroulului Electoral Central". În urmă cu un an parlamentarii Partidului Mişcarea Populară au depus un proiect de lege privind exercitarea prin corespondenţă a dreptului de vot de către alegătorii români cu domiciliul în străinătate, dar iniţiativa nu a avut succes. Preşedintele PMP de la vremea aceea, Eugen Tomac, susţinea că în afara graniţelor trăiesc 3.500.000 de cetăţeni români, care au dreptul la vot. Numărul secţiilor de votare din străinătate pentru alegerile prezidenţiale din această toamnă este 294, fiind considerat insuficient.