Orban: De peste un an şi trei luni nu mai există director numit legal la SRI

A.F.
Politică / 28 septembrie

Orban: De peste un an şi trei luni nu mai există director numit legal la SRI

Preşedintele Forţa Dreptei, Ludovic Orban, a subliniat că este inadmisibil ca SRI să nu aibă conducere legal numită de un an şi trei luni, în condiţiile unui război la graniţă. De asemenea, Orban a subliniat că serviciile secrete se implică în multe domenii de activitate, inclusiv în politică, conform news.ro.

"Este inadmisibil ce se întâmplă în România, care este o ţară democratică europeană, cu conducerea Serviciului Român de Informaţii. De peste un an şi trei luni nu mai există director numit legal, de la demisia lui Hellvig. Este inadmisibil să laşi principalul serviciu de informaţii din România, în condiţiile unui război la graniţă şi în condiţiile unei intensificări a propagandei, potenţialului inamic, Rusia şi nu numai, în condiţiile unei complexităţi şi mai mare în privinţa riscurilor şi ameninţărilor la adresa siguranţei naţionale, tu practic să laşi un serviciu principal, serviciu de informaţii, care este practic piesă fundamentală în apărarea siguranţei naţionale, tu să laşi fără o conducere legală", a declarat Ludovic Orban, sâmbătă, la emisiunea Insider Politic de la Prima TV.

Întrebat dacă serviciile secrete se se implică în campania electorală şi în viaţa politică, Orban a spus că serviciile secrete se implică în mai multe domenii de activitate.

"Cu siguranţă, n-am nici cea mai mică îndoială. Nu pot să demonstrez cu fapte. Dar, din punctul meu de vedere, există o implicare a serviciilor de informaţii peste atribuţiile legale în foarte multe domenii de activitate unde nu ar avea ce să caute. Cum ar fi în partidele politice, economia privată, sunt convins, au diferite categorii. Unii nu trebuie neapărat să fie ofiţeri sau să aibă un contract. Unii ascultă numai de frică", a afirmat Orban.

El a adăugat că este adeptul unor servicii secrete bine organizate, cu profesionişti.

"Eu sunt adeptul unor servicii de informaţii bine organizate, care să aibă profesionişti, care să aibă oameni bine pregătiţi, care să fie bine finanţate, dar care se află sub control civil şi care să nu afecteze democraţia. Din păcate, am asistat după Revoluţie la o prezenţă anormală, care pune în pericol sănătatea democraţiei româneşti, a serviciilor de informaţii, care a început încă din '90. Să ne aducem aminte că hoardele de mineri din 14-15 iunie erau de fapt coordonate de oameni din zona serviciilor de informaţii şi evident, apropiaţi de Ion Iliescu. Să ne aducem aminte că în România foarte mulţi au fost controlaţi prin dosare, prin faptul că au fost colaboratori ai Securităţii şi prin faptul că SRI nu a trimis dosarele către CNSAS ", a mai afirmat Orban.

Întrebat pe cine ar numi director SRI, în cazul în care ar ajunge preşedintele României, Orban s-a ferit să dea un nume, dar a spus că ar trebui să fie un om din societatea civilă.

"Un om din societatea civilă, un om care a fost un militant pentru drepturile şi libertăţile individuale. Un om care chiar crede cu tărie în valorile democratice şi care să fie, de fapt, omul care să poată să fie prima pârghie de control civil şi de împiedicare a unei expansiuni în afara prevederilor legale a serviciilor de informaţii. Nu pot să vă dau nume, pentru că nu vreau să implic persoane cu care să spun, fie am discutat numai la o cafea sau poate n-am discutat să-i pun într-o astfel de postură, fără să existe o discuţie foarte serioasă", a subliniat Orban.

Întrebat dacă Hellvig ar putea conduce PNL pe viitor, Orban a răspuns că ar fi bine ca acesta să nu se implice în politică.

"Eu nu cred că un fost şef de serviciu de informaţii este bine să se implice în politică (...) pentru că un director al serviciului de informaţii are acces la foarte multe informaţii pe care ulterior l-ar putea folosi în mod impropriu pentru a-şi construi o carieră politică şi păstrează şi anumite legături în servicii, care sigur nu mai sunt legături de subordonare sau de astea, dar se pot crea premizele unei influenţări nefireşti, anormale a funcţionării unor partide politice democratice", a declarat Orban.

Opinia Cititorului ( 7 )

  1. Pai nu-i nevoie, Romania e condusa direct in America... Noi cumparam armament de 10 miliarde de euro anual, aia se asigura ca nu se schimba nimic in ROmania, e simplu.

    Romania functioneaza la ora actuala, pe pompat bani la americani, asta e roul ei.  

    1. Nu votez nici cu AUR si nici cu SOS . Eu sunt pro NATO si pro UE deci ..... Votez USR si Lasconi .. Tie daca nu-ti convine muta-te in Rusia.

      Eu votez cu AUR si cu SOS . Eu sunt pro NATO si pro UE, NU votez USR si Lasconi , deci nici lgbt si homosexuali , Tie daca nu-ti convine muta-te la Guantanamo

      Si eu votez cu Sosoaca. E clar pro UE.

      Si nici nu-mi strica un apartament de 35 mii euro. Pe airbnb scot bani frumosi. Deci botez si cu Georgica. 

      (Mi-am inscris si socrii la Georgica. A zis ca nu le strica un venit suplimentar la pensie.

      Cu Soso e mai greu sa-i conving. E fiarta de invidie soacra,) 

    Și vrea el....

    " cineee-i generalul..."

    Îmi este scârbă profunda! 

    Nu-ti fa griji si fara director se stie ca te-ai kkt in ghiveci .

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb