ORDONANŢĂ DE CLASARE, DUPĂ TREI ANI DE CERCETARE SECRETĂ DIICOT nu vede grup infracţional organizat la Comvex SA

George Marinescu
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 21 decembrie 2021

Dan Drăgoi şi Viorel Panait

Dan Drăgoi şi Viorel Panait

Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism (DIICOT) a decis că Dan Drăgoi, Viorel Panait, Anca Mihaela Drăgoi şi Ruxandra Nicola nu se fac vinovaţi de faptele pentru care au fost acuzaţi de Raymond de Rubeis - fin de cununie al lui Drăgoi - şi asociat cu aceştia în peste zece firme din ţara noas­tră, din Cipru, Elveţia şi chiar în Insulele Virgine.

Potrivit dispozitivului Ordonanţei de clasare din 26.11.2021 în dosarul nr. 2775/D/P/2018, întocmită şi semnată de procurorul de caz Lăcrămioara Roman, faptele incriminate de Raymond de Rubeis cu privire la Dan Drăgoi, Viorel Panait, Anca Mihaela Drăgoi şi Ruxandra Nicola, fie nu există, fie nu sunt prevăzute de legea penală sau nu există probe că persoanele respective au săvârşit infracţiunile de utilizare abuzivă a informaţiilor privilegiate, divulgare ilegală a informaţiilor privilegiate, delapidare cu consecinţe deosebit de grave, spălare de bani şi constituire a unui grup infracţional organizat.

Raymond de Rubeis, cel care a depus plângerea penală împotriva lui Dan Drăgoi, Viorel Panait, Anca Mihaela Drăgoi şi Ruxandra Nicola, a declarat, pentru ziarul BURSA: "După trei ani în care DIICOT a investigat cauza, rezultatul este un simplu copy-paste după raportul ASF. Am crezut în DIICOT, am sperat că va investiga, dar nu s-a întâmplat nimic. Este incredibil modul în care poate fi apărat un grup de crimă organizată! ASF nu este instanţă pentru ca DIICOT să ia de bun ce spune instituţia respectivă. Reprezentanţii ASF nici nu au fost chemaţi să dea explicaţii în dosarul de la DIICOT, ci doar au trimis un raport ale cărui concluzii au fost luate cu copy-paste de procurorul de caz. Doamna procuror a reţinut că Bogdan Drăgoi este specialist în piaţa de capital şi că de la el a aflat mama sa - Anca Drăgoi - că se vând 40 de acţiuni la Comvex SA şi tot de la fiu a aflat de acţiunile scoase la vânzare pentru majorarea de capital. Asta în condiţiile în care Dan Drăgoi este administrator la Comvex SA. Cei de la DIICOT chiar cred că suntem toţi proşti? Practic, procurorul nu a investigat nimic. Nu există nicio investigaţie în acest dosar cu privire la traseul acţiunilor vândute iniţial între soţi şi nici cu privire la cele cumpărate cu ocazia majorării de capital. Aş vrea să văd şi eu ce a investigat DIICOT, pentru că, din ordonanţa de clasare reiese că a luat cu copy-paste ce a scris ASF într-un raport. Voi contesta această ordonanţă pentru că este inadmisibil ca DIICOT să facă o astfel de pseudo-investigaţie". În opinia sa, DIICOT induce, în mod deliberat, în eroare, cu privire la cauza respectivă.

"La pagina 2, se spune în ordonanţa de clasare că am aterizat pe 15/16 august şi că am avut nevoie de ceva timp să mă adaptez la fusul orar. Menţionez că în 16 august 2016 eram încă în Coreea. De ce a fost atât de important să aibă loc întâlnirea membrilor Consiliului de Administraţie în 17 august 2016, în lipsa mea? Pentru că Viorel Panait şi Dan Drăgoi ştiau că nu pot participa în ziua respectivă la şedinţă, deoarece cunoşteau când voi ajunge în ţară. Cât am fost plecat, cei doi nu m-au informat cu privire la şedinţă şi nici nu mi-au trimis convocatorul şi punctele de discutat. Am fost director la Comvex din anul 2004. A verificat vreodată DIICOT de ce nu s-a emis vreo convocare pentru şedinţele Consiliului de Administraţie? DIICOT a verificat e-mailurile lui Dan Drăgoi şi Viorel Panait să vadă corespondenţa dintre cei doi şi să compare cu ce mi-au trimis referitor la şedinţa din 17 august 2016? Sunt atât de multe de cercetat dar DIICOT şi-a neglijat în mod deliberat responsabilitatea de a investiga cauza respectivă şi nu înţeleg de ce", ne-a spus Raymond de Rubeis.

Menţionăm că, potrivit vizei de pe paşaport (o copie de pe acest document a fost trimis redacţiei noastre), reiese clar că Raymond de Rubeis a părăsit Coreea de Sud abia în 16 august 2016, aşa că nu avea cum să ajungă în ţara noastră în 15/16 august 2016, cum a reţinut procurorul de caz din partea DIICOT.

Modul în care Ruxandra Nicola a intrat în Comvex, neinvestigat de procurorul de caz

Ordonanţa de clasare a procurorului de caz, la pagina 5, consemnează declaraţiile martorului Panait Viorel din 25.02 2021: "Contextul în care soţia mea a achiziţionat un număr de 40 de acţiuni va fi explicat personal de dânsa. Ceea ce pot preciza este că vânzarea, respectiv cumpărarea de acţiuni pe piaţa de capital se realizează în mod total independent informatic printr-un algoritm matematic, care nu permite interacţiunea directă dintre vânzător şi cumpărător".

La pagina 7 din ordonanţa citată este consemnată declaraţia din 25.02.2021, dată de Ruxandra Nicola, soţia lui Viorel Panait: "Am pregătire profesională, precum şi experienţă pe piaţa de capital, începând din anul 2006-2007, având conturi active şi în prezent. Activitatea curentă de la locul de muncă presupune şi mă obligă totodată să fiu în detaliu informată cu privire la activitatea pieţelor de capital. În acest context precizez că din surse publice eram la curent cu intenţia de majorare de capital din convocatorul AGA din 17.08.2016 al Comvex SA, care a fost publicat pe site-ul Bursei de Valori Bucureşti, sens în care am decis achiziţia celor 40 de acţiuni la această societate".

Referitor la cele 40 de acţiuni achiziţionate pentru a intra în Comvex, Anca Drăgoi, soţia lui Dan Drăgoi, a declarat în 24.02.2021 în faţa procurorului de caz: "Am contactat brokerul din cadrul Raiffeisen şi am dat ordin de achiziţionare pentru cele 40 de acţiuni. Am aflat despre emiterea de acţiuni la această societate, consultându-mă cu fiul meu care este specialist pe piaţa de capital".

Din informaţiile privind zilele de audiere a celor trei de mai sus - cu menţiunea că Dan Drăgoi a depus mărturie în 5 martie 2021 -, arătăm că, la data în care ziarul BURSA solicita DIICOT informaţii despre acest dosar, toate părţile acuzate în plângerea prealabilă fuseseră deja audiate de procurorul de caz. Care a considerat, motivat, în 22 martie, că nu ne poate spune dacă persoanele respective au fost audiate sau nu în cursul cercetării penale in rem, pentru că ar fi "periclitat rezultatul final al cercetării".

Rezultat final potrivit căruia, din câte putem constata din ordonanţa de clasare, procurorul de caz nici măcar nu s-a obosit să verifice la BVB cine a vândut cele 80 de acţiuni Comvex în zilele în care Anca Drăgoi şi Ruxandra Nicola au cumpărat câte 40 de acţiuni pentru a intra în societatea respectivă.

Aşa cum arăta ziarul BURSA, în ediţia din 10 martie 2021, în articolul "Modul în care soţiile lui Dan Drăgoi şi Viorel Panait au devenit acţionare Comvex, analizat de instanţă", din tranzacţiile derulate cu acţiunile Comvex prin intermediul Bursei de Valori Bucureşti reiese că 33 dintre cele 40 de acţiuni cumpărate în 16 septembrie 2016 de Ruxandra Nicola, ar proveni de la soţul ei Viorel Panait, unul dintre cei cinci administratori ai societăţii în perioada respectivă. Nu ştim provenienţa celor 40 de acţiuni Comvex achiziţionate de Anca Drăgoi în 19 septembrie 2016, dar este cert că acesta a fost primul pas pentru ca familiile Drăgoi şi Panait să achiziţioneze ulterior, în 16 decembrie 2016, prin intermediul soţiilor celor doi membri ai Consiliului de Administraţie, 4,1 milioane de acţiuni Comvex la preţul de 2,51 lei pe acţiune, de aproape nouă ori mai mic decât preţul de 20,5 lei pe acţiune şi 20,4 lei pe acţiune cu care Ruxandra Nicola şi Anca Drăgoi au intrat în societate în luna septembrie.

Aceste aspecte nu i-au ridicat niciun semn de întrebare procurorului de caz, care a luat de bună declaraţia Ancăi Drăgoi referitor la acţiunile Comvex, ca şi cum soţul ei nu ar fi administrator al societăţii, nu ştia că se vând acţiuni, ci doar fiul lor, Bogdan Drăgoi - actualul preşedintele/director general al SIF Banat-Crişana (SIF 1) - expert în piaţa de capital ştia despre acţiunile scoase la vânzare. Procurorul a consemnat la fel de sârguincios şi declaraţia Ruxandrei Nicola, fără să verifice că 33 din cele 40 de acţiuni cumpărare de aceasta în 16 septembrie ar fi aparţinut soţului ei, Viorel Panait.

Cu alte cuvinte, numai analizând aceste aspecte, se ridică mari semne de întrebare cu privire la ancheta desfăşurată de DIICOT în cazul Comvex SA. Nu mai amintim pasajele întregi copiate de procurorul de caz din raportul ASF cu privire la majorarea de capital de la Comvex, inclusiv opinia European Securities and Market Authority (ESMA) cu privire la această majorare.

Informaţii secrete, ce "pot periclita rezultatul anchetei"

Amintim că în 10 martie 2021, ziarul BURSA a trimis o solicitare către DIICOT, prin intermediul căreia doream să aflăm care este stadiul dosarului penal clasat ulterior, la sfârşitul lunii noiembrie 2021, ce fapte sunt cercetate şi dacă persoanele menţionate în plângerea prealabilă au fost audiate sau nu.

În 22 martie 2021, DIICOT ne-a răspuns: "(...) vă facem cunoscut că, în conformitate cu art.28 alin.7 din «Ghidul privind relaţia de bune practici dintre sistemul judiciar şi mass-media», accesul la informaţiile solicitate de către dumneavoastră au fost restricţionate întrucât procurorul de caz apreciază motivat că prin comunicarea acestora se poate periclita rezultatul anchetei".

Adică doamna procuror Lăcrămioara Roman aprecia că rezultatul anchetei pe care o derula în acel moment va fi periclitat, dacă ne va spune care este stadiul dosarului, ce fapte cercetează in rem şi dacă persoanele acuzate în plângerea prealabilă au fost sau nu audiate. Astăzi avem rezultatul anchetei respective, care, numai din analizarea copiei după paşaportul lui Raymond de Rubeis şi compararea cu menţiunile incluse în ordonanţa de clasare de către procurorul de caz, arată că ar putea exista cel puţin anumite erori, dacă nu vicii în derularea cercetării penale.

Opinia Cititorului ( 21 )

  1. De 32 de ani procurorii nu vad decat daca exista un intres al cuiva bine situat intr-o situatie, altfel nu prea le pasa. Si sel ectia lor de 32 de ani merge din ce in ce mai tintit in directia asta. Bineinteles ca mai exista si exceptii, dar e plin parchetul de danuti voinea, augustini luzari, bogdani parloage, negulesti, lulutze si alte vedete de cartier. Nu cumva s-a prescris raspunderea penala in multe spete de rasunet fara sa se intample nimic, in timp ce altii au fost terfeliti si achitati in final? Ca sa nu mai vorbim de cei care au intrat pe culoarul tactic si au facut deliciul neghiobilor din tarisoara trista plina de umor.

    1. lasa nu te amara, copii lor au un viitor stralucit, au binecuvantat aparitia Immobiliare varianta romaneasca lol.

      Mi-am mai amintit si de harinvest. Tot DIICOT pastreaza linistea de vreo 8 ani, nu cumva sa deranjeze BCR-ul care si-a trimis un desant sa-i preseze pe cei de la Valcea sa vanda actiuni ale clientilor sau de aiurea ca sa achite banii pe care ii datorau BCR pentru nu stiu ce rahat de produse structurate ambalate de BCR si descarcate apoi la fraierii cotizanti. Problema e ca procurorii tampiti par a nu-si da seama ca autorul moral al unei infractiuni e cel care castiga din infractiune (de unde si celebrul ”follow the money”, dar asta e la cei care ganesc nu executa doar comenzi).

      Da, procurorii sunt orbi, dar bine platiti de stat din banii nostri, ai tuturor romanilor.

      Platim foarte scump niste servicii de o calitate indoielnica si adesea indreptate impotriva omului cinstit. 

      Pe-astia nu-i verifica nimeni? 

      Pot sa ia orice decizie, dupa bunul plac, fara sa existe urmari daca hotararile lor protejeaza mafiotii, diversele grupuri de interese, infractorii si sunt indreptate impotriva oamenilor de buna credinta? 

      Premierul, ministrul justitiei, clasa politica, presedintele care a ales justitia cu riscul sacrificarii tarii, nu citesc presa? 

      Ce fac toti astia? 

      Ne incaseaza banii si cand nu le ajung ne mai mulg oleaca si nimic mai mult? 

      Pentru ce vor salarii de la noi, daca nu le justifica prin activitatea lor?

      Era sa uit... noroc cu instanta civila - Curtea de Apel Pitesti - care, fiind populata cu oameni, nu cu lichele, a obligat BCR sa restituie 19,7 milioane lei catre Harinvest. Acum se pune o intrebare ... cum a realizat judecatorul sindic (in dosarul de faliment) ca BCR a obtinut niste plati necuvenite, in timp ce procurorii inchid ochii de vreo 8 ani? Cum e posibil asa ceva? Procurori care sunt specializati in criminalitate, cu politie judiciara in subordine nu pot afla cat afla un judecator cu mult mai putine mijloace. Cum se poate asa ceva? Poate, doar daca ancheta penala urmareste sa ingroape ceva, nu?

      Si in cazul Comvex ancheta penala asta urmareste sa ingroape cazul din cele scrise de procurorul de caz Lăcrămioara Roman.

      Brokerul din cadrul Raiffeisen vad ca nu apare audiat in raport.

      Atunci ce a facut procurorul de caz? 

      Apropo de fenomenul TFL-istilor drogati... de ce s-a cerut desfiintara SIIJ inainte de a vedea rezultatele, dar se tace adanc cand e vorba de DIICOt, DNA sau alti fabricanti de dude la comanda? Asta se vrea, nu? Baietii nostri sa ne protejeze, ca in toate cazurile: Harinvest, Comvex, Caracal... si cate or mai fi in spatele fisetelor...

    Umblați după himere. Nu ați pune mana pe munca sa produceți ceva util. Doar bârfă pe marginea terenului

    1. Ce bârfa? Nu Îți este clar ca omul a studiat dosarul? Nu vorbește aiurea ca tine .

      Doamne ferește... dacă citești articolul vezi exact cum DIICOT a făcut mișto de investigație.

    DIICOT este o maciuca,in rest sta de sase la furat.Mai sus este descris fidel modelul lor de actiune.Scriu lucruri absurde ca sa inventeze ordonantele de clasare.Numai vazand ca a stat 3 ani dosarul ca sa ia niste declaratii de comedie si sa studieze un raport ASF(nu era clar de ce a sesizat omul DIICOT?ca daca avea incredere in ASF astepta sa-i sesizeze astia).

    Sesizarea la organismul asta sinistru(faptul ca suntem furnizori fruntasi de crima organizata in Europa,tabara de antrenament si concediu de cheltuit banii imi sprijina afirmatia) serveste doar pentru a ajunge in instanta atacand ordonanta.Bine,acolo dai peste alte somitati ale dreptului care rasfoiesc un dosar in 2 din 100 de cazuri,cand da ordin cineva sau au o afinitate cu avocatul.Atunci verifica mai mult formal(aici de pilda daca ar face-o ar desfiinta ordonanta pentru ca un raport ASF nu e cercetare penala,e cel mult justificare sa iei un salariu imens de la ASF).

    Vedeti cum se ancheteaza si golaniile grupului Impetum-ROCA -CITR sau cum se numesc de la o zi la alta.Fac intamplator exact ca grupul Lakis-Dragoi?Cumpara actiuni proprii cu banii societatilor unde intra,ca la Prebet. 

    1. Impetum tocmai a raportat o detinere de 5,1298%(concertat) din BNET.:))) O sa fie spectacol.

      Raportarea pare sumara fara sa mentioneze cine face parte din concertare si prin cine detine indirect.  

      E perfect ca s-au combinat teparii astia!ROCA o sa aiba randamente fix ca Active Dinamic ca tot vehicul de mascat plimbari dintr-un buzunar in altul e.

    #pensii speciale

    aceeasi procuroare a clasat dupa 17 ani de cercetare in diverse structuri dosarul de crima organizata a Grupului Chelu!

    tot ea l-a extras din dosar de grup infractional pe tatal unui general director sri,cu acord de recunoastre pentru o fapta si 2 ani cu suspendare desi era acuzat de lucruri grele de evaziune 

    a 'examinat vizual'niste semnaturi si a decis ca erau ale altuia desi mai multe expertize grafologice din dosar contraziceau asta! 

    ca sa vedeti de la cine erau asteptarile sa se faca vreo munca serioasa

    Hai cu pensia!Sa vina speciala ca a servit patria.Chelner,mai adu doua! 

    1. Deci e cunoscatoare a fenomenului pietii de capital din Romania doamna procuror?

      ori ea,ori fiul,cum a scris in dosar,se aplica la toti,e plin de specialisti la securisti

    Dacă nu vede înseamnă că nu există. Daca nu exista ce pana mea vedeți voi ? Sau voi încă mai credeți în omul invizibil.

    Hai să schimbăm un pic perspectiva Să evaluăm ( en gros) Comvex la vreo 100-150 mil€! Bogdan Drăgoi fiul, ca moștenitor ( nu știu câți frați sunt,să zicem 2 ) ar obține cam 50 mil euro ( mai sunt și alți acționari!) .Venituri anuale 100% sigure! Apoi Dragoii văd că au și alte afaceri f profitabile! Întrebarea ar fi de ce stă la Sif1 pe vreo 10.000€ ?

    Raspunsul vine de la tac'su care a pus mâna pe o comoară Comvex prin metode criticabile, dar a reușit!

    Drăgoi Fiul vizează averea de 1.5 mld € a Sifurilor asta-i clar! Treacă de la noi , să fie primit! 

    1. Ceva acolo este, grup organizat este, însă pentru cercetarea infracțiunilor este nevoie de specialiști, DIICOT nu are asa ceva sunt procurori simpli din p. de v. profesional, fără pregătire în piata de capital.

      Atunci solicita opinii, rapoarte dr la autorități specializate -ASF, aici este problema-cititi culesul lui CARAGIU TOMA " mai am o singura minge de tenis dacă o dau, unde o dau, cum o dau, cui o dau, la cine o dau, dar mai bine nu o dau", cam asa se întâmplă. 

    Asked this month about the risk of monetary policy fuelling a housing bubble, Christine Lagarde of the ECB said the benefits of its decisions ‘largely outweigh the indirect effects

    s e m co m e c r e ti n e 

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb