Organizaţia Patronală a Retailerilor din România cere închiderea mall-urilor

A.M.
Companii / 18 martie 2020

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România cere închiderea mall-urilor

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România - RORETAIL - cere declararea în mod oficial a pandemiei Covid-19 drept eveniment de forţă majoră pentru toţi comercianţii români, închiderea imediată a centrelor comerciale de tip mall, cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor, precum şi scutirea, amânarea, prorogarea sau reeşalonarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente perioadei fără activitate.

"Măsurile luate recent de autorităţile române în vederea prevenirii răspândirii pandemiei Covid-19 au avut efecte imediate în ceea ce priveşte circulaţia cetăţenilor, modul de viaţă de zi cu zi, lucru ce a dus inclusiv la scăderea imediată şi dramatică a traficului de persoane din centrele comerciale, afectând activitatea retailerilor din centrele comerciale şi a altor afaceri bazate pe servicii. Afacerile private din aceste domenii au fost afecte imediat, cu scăderea vânzărilor până la 100%, lucru ce a dus la imposibilitatea achitării datoriilor companiilor faţa de furnizori şi a plăţii salariilor", arată Organizaţia Patronală a Retailerilor din România într-un comunicat.

Aceasta consideră că pandemia Covid-19, împreună cu măsurile legale luate de autorităţi pentru combaterea acestei pandemii (inclusiv declararea stării de urgenţă pe teritoriul României începând cu data de 16 martie 2020) reprezintă evenimente fortuite, care reunesc atât forţa majoră, cât şi cazul fortuit.

"Riscul unui colaps economic pentru toată industria de retail este iminent, neexistând, cel puţin temporar, niciun remediu pentru această situaţie şi niciun pachet de măsuri pentru redresarea economică a companiilor din domeniu. Dimpotrivă, situaţia economică se înrăutăţeşte de la o zi la alta, răspândirea virusului având totodată o curbă de creştere.

Ca atare, zeci de mii de angajaţi sunt în pericol imediat de a-şi pierde slujbele, iar mii de firme din domeniu sunt deja în pragul insolvenţei, cu efecte în lanţ pentru economia românească.

"Solicităm Guvernului Român adoptarea următoarelor măsuri: Declararea în mod oficial a pandemiei Covid-19 drept eveniment de forţă majoră pentru toţi comercianţii români; Închiderea imediată a centrelor comerciale de tip mall - cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor; achitarea integrală din fonduri guvernamentale a indemnizaţiei pentru şomajul tehnic (75% din salariu), inclusiv taxele aferente, pentru perioada în care firmele sunt afectate de carantină, starea de urgenţă sau de alte măsuri cu caracter restrictiv luate de guvern; scutirea, amânarea, prorogarea sau reeşalonarea plăţii taxelor şi impozitelor aferente perioadei fără activitate", arată comunicatul.

Luând în considerare aceste elemente, retailerii care funcţionează în centrele comerciale de tip mall - cu excepţia magazinelor alimentare şi a farmaciilor - vor pune în aplicare mai multe măsuri preventive: invocarea pandemiei Covid-19 ca un eveniment fortuit ce reuneşte atât forţa majoră cât şi cazul fortuit şi, pe cale de consecinţă, în temeiul Art.1.351 şi 1.271 din Codul Civil, suspendarea contractelor de închiriere ale magazinelor din centrele comerciale de tip mall pe întreaga durată a stării de urgenţă decretate începând cu data de 16 martie 2020; invocarea pandemiei Covid-19 ca un eveniment fortuit ce reuneşte atât forţa majoră cât şi cazul fortuit şi, pe cale de consecinţă, în temeiul Art.50 din Codul Muncii, suspendarea contractelor individuale de muncă ale lucrătorilor comerciali din magazinele aflate în centrele comerciale de timp mall pe întreaga durată a stării de urgenţă decretate începând cu data de 16 martie 2020.

Organizaţia mai cere plata urgentă a restanţelor la plata indemnizaţiilor pentru concediile medicale precum şi a restanţelor la rambursările de TVA, precum şi obligarea prin legislaţie specifică a băncilor şi altor instituţii de credit să amâne sau să reeşaloneze ratele creditelor pentru perioada fără activitate sau cu activitate redusă a companiilor afectate.

"Promovarea unor astfel de decizii la nivel guvernamental reprezintă singura abordare care poate susţine retailerii români să depăşească această perioadă dificilă", spun reprezentanţii organizaţiei.

Organizaţia Patronală a Retailerilor din România RORETAIL este o asociaţie înfiinţată în anul 2014, care grupează peste 500 de magazine din România. Acestea comercializează aproximativ 100 de branduri naţionale şi internaţionale, având peste 3.000 de angajaţi.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb