Ovidiu Puţura, director în Ministerul Justiţiei, a fost arestat

C.I.
Ziarul BURSA #Anticorupţie / 21 ianuarie 2015

Actualizare 19:15

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura, acuzat de luare de mită şi trafic de influenţă, a fost arestat, miercuri, printr-o decizie a Curţii de Apel Bucureşti.

(Elena Deacu)

---

Actualizare 12:13 DNA: Judecătoarea Corina Iacob, urmărită penal pentru luare de mită

Judecătoarea Corina Iacob, de la Tribunalul Bistriţa (secţia civilă), este urmărită penal de DNA pentru luare de mită, în dosarul în care Ovidiu Puţura a fost reţinut, în această noapte, pentru dare de mită şi trafic de influenţă, anunţă astăzi procurorii anticorupţie, într-un comunicat.

Potrivit referatului DNA, în noiembrie 2014, Ovidiu Puţura i-a promis Corinei Iacob că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va asigura promovarea, de către o persoană din familia judecătoarei, a examenului pentru notari stagiari din 2015, prin fraudarea acestuia. În schimbul intervenţiei primise, Puţura i-ar fi solicitat judecătoarei Iacob Corina să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia sa era reclamant recurent.

DNA mai acuză: "În perioada 2013 - 2014, inculpatul Puţura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în suportarea cheltuielilor aferente unor partide de vânătoare, suportarea cheltuielilor aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile".

(V.B.)

---

Actualizare 08:11

Fostul secretar de stat în Ministerul Justiţiei Ovidiu Puţura a fost reţinut, în această dimineaţă, de DNA, acuzat că ar fi primit mită 30.000 de euro ca să intervină într-un dosar şi că i-ar fi cerut unei judecătoare să dea o decizie favorabilă într-o cauză în care soţia sa era reclamant, ne-au declarat surse judiciare.

Procurorii DNA vor cere astăzi instanţei arestarea preventivă pentru 30 de zile a lui Puţura.

(Valentin Busuioc)

---

Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie au dispus ieri efectuarea urmăririi penale faţă de Ovidiu Puţura, judecător la Tribunalul Bistriţa, în prezent director la Direcţia contencios din Ministerul Justiţiei, fost secretar de stat în acelaşi minister, pentru săvârşirea infracţiunilor de dare de mită şi trafic de influenţă.

Potrivit DNA, în cursul lunii noiembrie 2014, Puţura Ovidiu i-a promis unei judecătoare că, din funcţia pe care urma să o exercite în Ministerul de Justiţie sau printr-un funcţionar de legătură ce îi poate influenţa pe membrii comisiilor de examinare de la nivelul Camerelor Notarilor Publici, va face demersuri astfel încât o persoană din familia judecătoarei să promoveze examenul pentru notari stagiari din anul 2015, prin fraudarea acestuia.

Un comunicat DNA mai precizează: "În schimbul intervenţiei promise, suspectul Puţura Ovidiu i-a solicitat judecătoarei să pronunţe o hotărâre favorabilă într-un dosar în care soţia suspectului era reclamant recurent.

În perioada 2013 - 2014, suspectul Puţura Ovidiu a primit de la o persoană foloase necuvenite în cuantum de circa 30.000 de euro, constând în cheltuieli aferente unor partide de vânătoare, cheltuieli aferente unor sejururi la mare, un costum de vânătoare şi suma de circa 30.000 de lei, pentru a interveni la judecători, într-un dosar în care persoana respectivă avea calitatea de inculpat, în vederea obţinerii unei hotărâri favorabile".

Surse judiciare ne-au declarat ieri că la DNA au mai fost audiate trei judecătoare, în acest dosar.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Justitia, Securitatea, Presedintia, Guvernul, Parlamentul sunt instrumentele de forta utilizate pentru instapinirea si persistenta statului mafiot.

    Se poate determina acum ce PRET se plateste la judecatori in functie de cauza dosarului. ROG PE CEI DE LA csm SA PUBLICE O LISTA CU PRETURI PENTRU A NE FI MAI USOR LA TOTI.

    Alina Bica e sexy, au sapat-o proastele si uratele din jurul ei... Da' o sa scape ea pana la urma, ca e fata desteapta ;)

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb