Agent Green, EuroNatur si EIA (Environemntal Investigation Agency) au transmis astăzi Comisiei Europene noul raport asupra distrugerii deliberate a ultimelor păduri primare şi seculare din România, potrivit unui comunicat emis redacţiei.
Conform comunicatului, datele colectate între anii 2021-2024 indică un masacru planificat în plină desfăşurare sub ochii Comisiei Europene, care în februarie 2020 a demarat cazul infrigementul CHAP(2019)02656 împotriva Ministerului Mediului pentru degradarea ariilor protejate. Infringementul a fost demarat ca urmare a plângerii oficiale Agent Green, EuroNatur şi Client Earth din anul 2019, iar dovezile din raportul publicat astăzi au fost depuse la Comisia Europeană ca parte din dosarul CHAP(2019)02656.
"Cele 4,7 milioane de metri cubi de lemn preţios tăiat din ultimele păduri primare şi seculare sunt echivalentul unei coloane bară la bară de camioane de la Bucureşti la Bruxelles fiind încărcate până la refuz cu buşteni. Jumătate din acest volum colosal a fost extrasă din arii protejate pentru care România este în infingement", atrage atenţia Gabriel Păun, preşedintele Agent Green.
Tăierile au afectat parcele care acoperă 138.000 de hectare unde au fost identificate păduri primare şi seculare în inventarul PRIMOFARO publicat în anul 2019. Mai multe de jumătate din aceste păduri primare şi seculare, adică 71.000 ha, erau localizate în arii protejate Natura 2000.
Un volum de 4,7 milioane m³ de arbori a fost scos din parcelele care se suprapun cu pădurile primare şi seculare din inventarul PROMOFARO. Aproape jumătate din volum, adică 2,3 milioane m³, a fost extras din păduri primare şi seculare din arii protejate Natura 2000. Această situaţie dă impresia că regimul de arie protejată nu are un efect de protecţie asupra pădurilor
Tăierile masive care au purtat în documentele oficiale ale autorităţilor titlul de tăieri de igienă şi tăieri progresive au condus la pesisaje dezolante, complet dezbrăcate de păduri. Exploatările s-au făcut pe drumuri noi largi şi adânci cu utilalaje grele pe pante extrem de periculoase şi au avut ca rezultat o eroziune severă a solului şi destabilizarea versanţilor
România extermină suprafeţe importante de păduri primare şi seculare înainte de a-şi îndepinii obigaţia europeană de a le carta şi proteja strict
Tăierile ultimelor păduri primare se fac în tot lanţul carpatic, mai ales în zone care au fost inaccesibile utilajelor până recent, inclusiv în arii protejate emblematice pentru România: Parcul Natural Bucegi, Parcul Naţional Ceahlău, Parcul Naţional Călimani, Parcul Natural Vânători Neamţ.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 28.11.2024, 15:49)
Psd+pnl= Love
Ultimul tun dat de coalita de guvernare?