Pakistanul a efectuat vineri un test cu o rachetă balistică, susceptibilă de a transporta o încărcătură nucleară, a indicat armata, la două zile după anunţul privind reluarea convorbirilor de pace cu India, relatează AFP.
Acesta este ultimul dintr-o serie de tiruri efectuate de Pakistan, ca şi de India, de când cele două ţări au reuşit să deţină arma nucleară în 1998, precizează sursa citată.
Armata pakistaneză a precizat că a lansat ''cu succes'' către Marea Arabiei o rachetă balistică sol-sol Shaheen III, ce poate fi echipată cu ogive convenţionale sau nucleare şi care are o rază de acţiune de 2.750 de km.
Şeful serviciului pentru strategie, generalul Mazhar Jamil, şi-a exprimat satisfacţia în legătură cu această ''etapă semnificativă'', care ameliorează capacitatea de disuasiune a ţării, potrivit AFP.
El a dat asigurări că ''Pakistanul doreşte o coexistenţă paşnică în regiune şi că descurajarea nucleară întăreşte stabilitatea strategică în Asia de Sud".