Restart Energy a finalizat implementarea unui proiect fotovoltaic pentru Compania Teleferic Cindrel, administrator al domeniului de schi Păltiniş Arena, în valoare de aproximativ 300 000 de euro.
Potrivit comunicatului primit la redacţie, investiţia beneficiarului va fi amortizată în 3 ani de zile. Proiectul aduce o reducere a costului cu energia de aproximativ 100 000 de euro pe an şi de peste 2,5 milioane de euro, pe întreaga durată de viaţă a sistemului. Emisiile de CO2 vor fi reduse cu 140 de tone pe an iar deşeurile radioactive cu aproximativ 1,34 kg pe an.
Proiectul este format din 800 de panouri situate la sol în Păltiniş Arena, judeţul Sibiu. Panourile acoperă o suprafaţă de 5 500 mp şi vor produce 445 MWh de energie pe an, acoperind integral consumul energetic al companiei.
"Energia verde generată de acest sistem ne conferă o independenţă energetică completă, astfel, în prezent, ne bazăm pe o sursă de energie sigură, stabilă şi economică, fără a depinde
de reţelele tradiţionale sau de fluctuaţiile de preţ din piaţa energiei. Pe de altă parte, reducem substanţial emisiile de carbon asociate activităţilor noastre şi contribuim la eforturile de
combatere a schimbărilor climatice", spune Dan Gherman, administrator compania Teleferic Cindrel.
"Prin furnizarea de soluţii personalizate de eficienţă energetică, ne dorim să creăm un cadru în care energia verde să devină accesibilă şi eficientă pentru diverse domenii, contribuind astfel la o economie mai curată şi mai responsabilă. Acest demers este mai mult decât o simplă adaptare la cerinţele actuale ale pieţei - el face parte din angajamentul nostru de a construi un ecosistem energetic sustenabil, care să răspundă atât cerinţelor energetice ale prezentului, cât şi provocărilor de mediu cu care ne confruntăm la nivel global", spune Armand Domuţa, CEO
& Founder Restart Energy.
În ianuarie 2021, Restart Energy a semnat un parteneriat cu fondul american Interlink Capital Strategies din Washington DC pentru finanţarea dezvoltării a 500 MW de proiecte regenerabile
la nivel naţional, până anul viitor, în vederea furnizării de energie 100% verde produsă local către toţi clienţii finali.
În februarie 2021, Restart Energy a lansat cu succes prima emisiune de obligaţiuni verzi convertibile din România care au fost listate la Bursa de Valori Bucureşti, având codul REO26.
În iunie, anul acesta, grupul Restart Energy a încheiat un contract de racordare cu Transelectrica în valoare de 56 de milioane de lei pentru un parc fotovoltaic de 500 MW, în urma căruia peste 200.000 de gospodării vor fi alimentate cu energie verde. Parcul fotovoltaic va produce anual peste 800 000 MWh şi va ajuta la reducerea emisiilor de carbon cu aproximativ 400.000 tone pe an, respectiv 12 milioane de tone de CO2 evitate, pe toată perioada de viaţă a proiectului, însemnând beneficii de mediu în valoare de peste 1 miliard de dolari.
Portofoliul de proiecte fotovoltaice al Grupului Restart Energy în curs de dezvoltare este de peste 1.000 MWp.
În iunie 2024, Restart Energy a emis cea de-a doua emisiune de obligaţiuni corporative, după cea din 2021, REO29E, care urmează să fie listată la Bursa de Valori Bucureşti.
Restart Energy îşi propune extinderea capacităţii de energie regenerabilă la peste 1 GW până în 2030
Restart Energy are în plan creşterea semnificativă a producţiei de energie regenerabilă şi integrarea sustenabilităţii în toate aspectele operaţionale ale companiei. Construind constant
ferme solare de mari dimensiuni şi alte proiecte regenerabile, compania îşi propune să contribuie nu doar la satisfacerea cererii tot mai mari de energie curată, ci şi la reducerea emisiilor de carbon în pieţele pe care le deserveşte.
Pe termen mediu, managementul companiei intenţionează să aloce un buget important pentru investiţii în tehnologii de ultimă generaţie, precum stocarea energiei şi soluţii de reţea inteligentă, care să îmbunătăţească fiabilitatea şi eficienţa energiei regenerabile şi să permită integrarea unei cantităţi mai mari de energie curată în reţea.
În ceea ce priveşte sustenabilitatea, Restart Energy îşi concentrează eforturile pe reducerea propriei amprente de carbon şi susţinerea clienţilor în îndeplinirea aceluiaşi obiectiv, oferind soluţii energetice complete, inclusiv servicii de management energetic şi programe de reducere a emisiilor de carbon.