Pământul ridică un zid de gheaţă în faţa catastrofei climatice

Variaţiuni ale termenului "catastrofă climatică" apar tot mai frecvent în presă pentru a se justifica necesitatea imperioasă de închinare necondiţionată în faţa cultului verde, care priveşte omenirea ca pe o ciumă care trebuie eradicată.

Argumentul suprem este "ştiinţa", o noţiune care a ajuns să fie pervertită dincolo de orice imaginaţie, faţă de care "târfa Babilonului" din Biblie este un model de puritate şi inocenţă.

Această "ştiinţă", mai ales când este vorba despre schimbările climatice, este înconjurată, susţinută şi apărată, ba chiar este promovată drept "absolută" din punct de vedere al "adevărului", de tot felul de "intelectuali" care şi-au vândut integritatea nici măcar pe arginţi, ci pe bani din nimic.

"Din nefericire, ştiinţa este splendidă doar când este ştiinţă. Când ştiinţa devine religie, atunci se transformă în superstiţie", scria, la începutul secolului trecut, Gilbert Keith Chesterton.

Dar cine mai are timp să-şi amintească de Chesterton sau ce argumente mai pot fi aduse în faţa afirmaţiilor conform cărora "ştiinţa este stabilită", deoarece majoritatea "oamenilor de ştiinţă" afirmă ceva cu o deosebită convingere şi hotărâre?

Un singur argument ar fi suficient, şi nu doar pentru că vine de la Galileo Galilei: "În ştiinţă, autoritatea a mii de opinii nu valorează mai mult decât o singură mică scânteie a raţiunii în mintea unui singur om".

"În ştiinţă trebuie să crezi doar logica şi argumentele, atent prezentate, şi nu autorităţile", spunea odată extraordinarul fizician Richard Feynman. Oare ce ar spune astăzi profesorul Feynman şi cât de "docil" ar fi în faţa "naraţiunii" oficiale, care nu acceptă niciun fel de opinii divergente?

În opinia sa, principala învăţătură a ştiinţei este că trebuie să punem la îndoială afirmaţiile experţilor, în condiţiile în care "ştiinţa este credinţa în ignoranţa experţilor". Pentru Feynman, "cel mai frumos lucru referitor la ştiinţă este acela că nu pretinde că ştie toate răspunsurile".

Probabil că reputatul fizician ar fi avut un punct de vedere total opus, dacă ar fi avut şansa să cunoască îndeaproape "personalităţi" care ştiu cu certitudine toate răspunsurile, cum sunt Bill Gates, Greta Thunberg, Leonardo DiCaprio, Al Gore, John Kerry şi alţi salvatori ai lumii, care îşi uită mereu ipocrizia şi amprenta de carbon când zboară în avioane private pentru a propovădui crezul verde.

Iar pentru că "adevărul" catastrofei climatice iminente nu stă singur în picioare, autorităţile mondiale binevoitoare au găsit de cuviinţă să-l înconjoare cu un zid impenetrabil de propagandă.

Melissa Fleming, subsecretar pentru Comunicaţii Globale la ONU, a declarat recent, în cadrul unei conferinţe organizate de Forumul Economic Mondial (WEF), că organizaţia colaborează cu mari companii din sectorul tehnologic pentru controlarea naraţiunilor despre schimbările climatice.

"Noi deţinem ştiinţa şi credem că lumea ar trebui să ştie acest lucru", a subliniat oficialul ONU, care a mai declarat că există un parteneriat cu Google, iar "orice căutare cu tema "climate change' va avea ca rezultat, în primul rând, resursele de la ONU".

Cum rămâne atunci cu principiul fundamental enunţat de profesorul Feynman, conform căruia "niciun guvern nu are dreptul să decidă asupra valorii de adevăr a principiilor ştiinţifice"?

Oare chiar nu realizează aceşti politruci cât de mare le este nimicnicia când fac astfel de afirmaţii, care nu au nimic de a face cu ştiinţa, ci doar cu dorinţa avidă de putere şi control absolut?

În perioada premergătoare elaborării Acordului Climatic de la Paris, semnat în aprilie 2016, ministrul francez de externe Laurent Fabius declara că "avem 500 de zile să evităm haosul climatic". Acordul a intrat în vigoare în noiembrie 2016, la circa două luni după termenul limită implicat de declaraţiile alarmiste şi iresponsabile ale oficialului francez.

De atunci au mai apărut nenumărate ştiri cu privire la dispariţia iminentă a gheţii, atât în Arctica, cât şi în Antarctica, în timp ce presa consideră că ştirile despre creşterea suprafeţelor acoperite cu gheaţă nu merită atenţie.

Dar exact acesta este fenomenul care se înregistrează în emisfera nordică, unde vine iarna, iar suprafaţa acoperită cu gheaţă se extinde mai rapid decât în anii precedenţi (vezi graficul 1).

Conform datelor de la National Snow and Ice Data Center din cadrul University of Colorado Boulder, o instituţie afiliată NASA, minimul anual din 2022 a fost semnificativ peste minimul istoric, înregistrat în 2012, dar şi peste media deceniului anterior.

În revista Science au apărut de-a lungul timpului prognoze care spuneau că Arctica nu va mai avea gheaţă până în 2009, 2013, 2015, 2016 sau 2018.

Considerând că aceste prognoze sunt mai mult decât credibile, un grup de ecologişti a vrut să observe fenomenul cu câţiva ani în urmă. Grupul a plecat în expediţie cu o navă complet nepregătită, iar aventura s-a oprit prematur între gheţuri. Ecologiştii au fost salvaţi de un spărgător de gheaţă.

Credinţa verde nu i-a oprit să ceară ajutor, deşi sacrificiul lor ar fi adus o contribuţie însemnată pentru reducerea amprentei de carbon a omenirii şi ar fi oferit un exemplu demn de urmat, mai ales pentru liderii politici, preşedinţi, premieri sau alte vedete de doi bani care propovăduiesc sacrificiul altora pentru salvarea planetei. Acum prognozele spun că Arctica va rămâne fără gheaţă până în 2050.

La polul opus al Pământului, acoperirea cu gheaţă a Antarcticii se află, în prezent, la un minim istoric pentru această perioadă a anului (vezi graficul 2).

Dezastrul este iminent? Nici pe departe. Fizicianul american Steven Koonin, fost oficial în cadrul Departamentului Energiei în perioada administraţiei Obama, a scris recent în Wall Street Journal că topirea gheţarilor din Antarctica nu trebuie să constituie un motiv de îngrijorare.

Koonin prezintă concluziile a două studii recente, care explorează factorii posibili din spatele reducerii suprafeţei acoperite cu gheaţă la Polul Sud, şi arată cum acestea au fost prezentate în presă ca dovezi clare al unei catastrofe iminente.

Profesorul Koonin, în prezent la New York University, este autorul cărţii "Unsettled: What Climate Science Tells Us, What It Doesn't, and Why It Matters", în care descrie gravele erori existente în modelele climatice "oficiale" din calitatea sa fizician, dar şi de expert în modelarea asistată de calculator.

Atacurile lansate împotriva sa după publicarea cărţii arată faţa hidoasă a teroriştilor climatici, care urmăresc o agendă totalitară, însă nu au argumentele care să le ofere măcar o spoială de legitimitate. În aceste condiţii mai rămâne doar atacul incalificabil la persoană, care nu face decât să le sublinieze nimicnicia.

Dispariţia gheţii de pe Himalaya este un alt subiect preferat al teroriştilor climatici. Fizicianul german Hans Hofmann-Reinecke, specializat în fizica nucleară, a amintit recent pe blogul său, think-again.org, că organizaţia IPCC (Intergovernmental Panel on Climate Change) din cadrul ONU scria, în raportul din 2007, că nu va mai exista gheaţă în Himalaya până în 2035.

Conform datelor meteorologice, temperatura scade cu 6 grade Celsius la fiecare 1.000 de metri, adică o creştere a temperaturii medii globale cu 6 grade va conduce la mutarea zonei acoperite cu zăpadă cu 1.000 de metri în sus.

Pentru Munţii Himalaya aceasta înseamnă că zona acoperită permanent cu zăpadă ar trebui să se mute de la 5.000 de metri la 9.000 de metri, o "deplasare" corespunzătoare unei creşteri a temperaturii medii cu 24 de grade Celsius.

În condiţiile în care încălzirea globală estimată în prezent este de 0,02 grade Celsius pe an, creşterea din intervalul 2007 - 2035 ar fi de circa 0,5 grade Celsius, nicidecum de 24 de grade, după cum subliniază fizicianul german, care se mai întreabă cum de nu a observat niciunul dintre membrii IPCC o asemenea aberaţie.

Dincolo de Antarctica sau Munţii Himalaya, Groenlanda a fost mereu "ultima redută" a teroriştilor climatici. Orice reducere a calotei glaciare din Ţara Verde ocupă prima pagină a ziarelor. Urgenţa este aşa de mare încât nimeni nu mai are timp să se întrebe de ce Groenlanda se numeşte Groenlanda.

Iar acum Groenlanda nu mai "colaborează". În loc să se topească exponenţial, masa de gheaţă creşte peste medie, conform celor mai recent date de pe site-ul Polar Portal, administrat de principalele instituţii ştiinţifice din Danemarca (vezi graficul 3).

În "anul polar" 2023, care a început la 1 septembrie 2022, masa de gheaţă a crescut mult mai rapid decât în anii precedenţi. În 9 noiembrie 2022, creşterea cumulată a fost de 183,6 gigatone, faţă de 124,3 gigatone în anul precedent, fiind cea mai mare din ultimii 5 ani.

Conform datelor oficiale din Danemarca, masa calotei glaciare care acoperă Groenlanda a înregistrat o creştere zilnică de 6,58 de gigatone în 18 iunie 2022, în condiţiile în care în anii precedenţi se înregistrau reduceri medii de 1,4 gigatone, iar în aceeaşi zi din 2018 creşterea a fost de circa 0,5 gigatone.

După cum se observă, catastrofa este aproape, catastrofa este este iminentă.

Cu ultima suflare, omenirea ar trebui să ceară marilor preoţi ai apocalipsei să le mai arate, pentru ultima oară, fluturele care dă din aripi în Amazon şi declanşează un uragan de gheaţă în Europa.