PÂNĂ ÎN 2020, Primăria Capitalei va colabora cu cea din Sofia într-o Platformă Integrată de Dezvoltare

Valentin Busuioc
Internaţional / 28 ianuarie 2015

Primăria Municipiului Bucureşti (PMB) şi-a propus să acţioneze, până în 2020, alături de cea din Sofia, într-o Platformă Integrată de Dezvoltare, a anunţat, ieri, primarul general Sorin Oprescu, în Viena, unde a participat la a doua ediţie a Conferinţei Contributorilor la Platforma Urbană pentru Regiunea Dunării.

Oprescu a subliniat importanţa consolidării Dimensiunii Urbane a Regiunii Dunării, declarând că aceasta reprezintă "o preocupare şi o provocare pentru noi toţi, indiferent de poziţia deţinută la nivelul local, naţional sau european".

În acest context, Sorin Oprescu a declarat că, "în perspectiva anilor ce vin, până în 2020, Bucureştiul şi-a propus să acţioneze, alături de Sofia, în cadrul unei Platforme Integrate de Dezvoltare".

Totodata, primarul general a prezentat avantajele unei astfel de abordări integrate, menite să asigure o dezvoltare urbană sustenabilă, bazată pe strategii şi politici urbane consistente. Edilul a vorbit despre "o mai bună administrare şi guvernare, pentru îmbunătăţirea calităţii vieţii cetăţenilor oraşelor-capitală, dar şi a celor aflaţi în zonele metropolitane şi de influenţă", pledând în favoarea unor "premise pentru dezvoltare economică, dar şi utilizare judicioasă şi responsabilă a întregului potenţial de resurse naturale şi umane ale regiunii dunărene".

De asemenea, Oprescu a subliniat că Bucureştii, alături de Giurgiu, Ruse, Tutrakan şi Olteniţa, are şansa să devină o metropolă dunăreană, în concordanţă cu programul multianual de acţiune al Comisiei Europene pentru dezvoltarea transportului pe căile interioare de apă din Europa, ca alternativă mai sigură şi mai puţin poluantă:

Edilul român a explicat: "Interconectarea regiunii Dunării, prin dezvoltarea căilor navigabile de interior, reprezintă o modalitate eficientă şi rapidă de îmbunătăţire a mobilităţii şi multimodalităţii. (...) Totodată, conectarea Bucureştiului şi a zonelor adiacente la canalul Rhin - Maine - Dunăre reprezintă cea mai scurtă şi rapidă modalitate de conectare a zonei la reţeaua europeană de căi navigabile, deziderat ce poate fi atins în interiorul Perspectivei 2020. Cred că este momentul să fie acordat rolul de promotori capitalelor dunărene în stabilirea viitoarelor obiective şi, implicit, a viitorului lor. Din aceste considerente, un prim pas ar putea fi reprezentat de o discuţie urmată de o decizie la nivelul Comisiei Europene asupra viitorului acestui proiect".

La finalul alocuţiunii Sorin Oprescu a anunţat că, în primăvara acestui an, vor avea loc o serie de dezbateri comune, în Capitală şi în Sofia, "pe tema modalităţilor de transformare a proiectelor în cazuri de succes în beneficiul cetăţenilor regiunii Dunării de Jos", evenimente la care, împreună cu primarul Sofiei, Yvanka Fandakova, i-a invitat pe oficialii europeni prezenţi la conferinţa contributorilor la Platforma Urbană pentru Regiunea Dunării, de la Viena.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb