Până unde va merge ura încrâncenată a autorităţilor faţă de dezvoltarea ţării noastre?

A trecut un sfert de secol de când a început distrugerea sistematică a economiei noastre, totul fiind făcut în numele trecerii la capitalism şi economia de piaţă. Din păcate, prea puţini sunt cei care subliniază că realitatea din "teren" nu are absolut nimic de a face cu sistemul social şi economic numit capitalism.

Valoarea miliardarilor apăruţi după 1989, dependentă aproape exclusiv de relaţia simbiotică cu statul, s-a văzut, cu adevărat, după declanşarea crizei, când forţele pieţei nu au mai putut fi controlate.

Chiar şi atunci când pieţele externe erau măcinate de primele convulsii ale crizei globale, autorităţile "noastre", împreună cu sistemul bancar şi majoritatea firmelor din economia reală, s-au mulţumit să viseze cai verzi pe pereţi, pe fondul euforiei generate de explozia creditării.

A urmat panica şi acţiunile disperate ale guvernanţilor de a conserva veniturile bugetare, printr-o represiune fiscală care a amplificat distrugerea capitalului şi locurilor de muncă din economia reală.

În actuala campanie electorală, discursurile candidaţilor au fost acoperite de ştirile privind activitatea febrilă a DNA. Că acţiunile sale au fost executate sau nu la comandă politică aproape că nu prezintă relevanţă.

Adevărata independenţă a justiţiei poate fi dovedită doar dacă DNA-ul ar trece şi la analizarea "dosarului FMI", pentru a găsi explicaţiile şi vinovaţii de împovărarea cu o datorie imensă a ţării. Ce s-a întâmplat cu Mugur Isărescu şi Traian Băsescu în scurta perioadă dintre două declaraţii contradictorii? Astăzi nu aveam nevoie de FMI, iar apoi ne scufundam fără "colacul" de 20 de miliarde de dolari de la FMI şi UE?

Dincolo de uriaşa sumă împrumutată, efectele cele mai grave asupra economiei naţionale le-au avut politicile economice impuse de organizaţiile internaţionale şi acceptarea lor necondiţionată de autorităţile "noastre".

Una dintre acestea a fost reprezentată de salvarea cu orice preţ a sistemului bancar, pe fondul exploziei creditelor neperformante. Acoperirea căror "greşeli" s-a urmărit? Ale băncilor comerciale sau ale băncii centrale?

De câte ori nu am auzit, de la declanşarea crizei, că băncile au constituit suficiente provizioane pentru creditele neperformante, iar stabilitatea lor financiară nu poate fi pusă la îndoială?

Ba mai mult, o parte a acestor provizioane au fost reduse ulterior, fiind transferate direct în profit.

BNR şi auditorii externe au "supravegheat" atent tot acest du-te-vino. În plus, cu doar câteva zile înainte de anunţarea noii pierderi de la BCR, Banca Naţională ne anunţa că "subsidiarele grupurilor bancare cuprinse în această evaluare (n.a. testul de stres european) care operează pe piaţa românească au rate de adecvare a capitalului superioare pragurilor reglementate". Despre ce rată este vorba? Despre cea calculată pe baza activelor ponderate la risc, care o fac irelevantă în actualele condiţii de criză. Singurul "beneficiu" al acestui exerciţiu este crearea unui sentiment de falsă siguranţă în ceea ce priveşte stabilitatea sistemului bancar.

Susţinerea sistemului bancar, inclusiv prin "pomeni" de genul "Prima Casă", a mutat în plan secund, cel puţin pentru o perioadă, tot ceea ce înseamnă sistemul asigurărilor sociale şi de sănătate.

Dar asistenţa socială a revenit în prim-plan odată cu apropierea alegerilor prezidenţiale. De unde bani? Din eternele împrumuturi acordate cu atâta mărinimie de către bănci, în condiţiile ajutorului oferit de BNR prin reducerea dobânzilor.

Deocamdată indicatorii datoriei publice se află semnificativ sub media europeană, dar pot apărea surprize extrem de neplăcute odată cu aplicarea noului sistem de conturi naţionale ESA 2010, care este mult mai restrictiv în contabilizarea datoriilor autorităţilor centrale şi locale.

Dacă tot a venit vorba de ESA 2010, trebuie să reamintim că o serie de activităţi din economia subterană, cum sunt traficul de droguri sau prostituţia, vor fi estimate pentru a ajuta la creşterea Produsului Intern Brut.

De ce sunt drogurile ilegale? Pentru că substanţele creează dependenţă, reprezintă un pericol pentru sănătatea individului şi implică o serie de cheltuieli majore la nivelul sistemului de sănătate publică.

Dar nu se poate spune acelaşi lucru şi pentru asistenţa socială? Deşi nu sunt ilegale, ajutoarele sociale creează dependenţă şi sunt deosebit de nocive pentru sănătatea finanţelor statului (n.a. pentru evitarea neînţelegerilor, trebuie amintit că ajutoarele sociale au un rol important, dar nu în modul în care sunt folosite astăzi, cu scopuri electorale evidente).

Şi astfel, autorităţile statului caută să-şi permanentizeze poziţia de conducere prin "oferte" tot mai generoase, dar care sunt finanţate, pe lângă împrumuturi, prin sufocarea mediului economic privat.

Creşterea fiscalităţii din ultima perioadă, prin tot felul de măsuri aberante, pare să fie rezultatul unei uri încrâncenate îndreptate chiar împotriva dezvoltării ţării noastre.

Am citit în presă că revizuirea Codului Fiscal pentru anul viitor se face în secret, probabil pentru a amâna până în ultimul moment o nouă cădere nervoasă a sectorului privat. Sau este vorba de evitarea atacurilor de cord din acelaşi sector privat, când întreprinzătorii vor vedea ce relaxare fiscală le pregătesc autorităţile, în scopul atingerii ţintei de creştere de 5% - 6% anunţată recent?

Ca răspuns la declaraţiile ministrului de finanţe Ioana Petrescu, cu privire la potenţialul de creştere economică a României pe termen mediu, cititorii unui cotidian financiar online au fost de acord că "nici la congresele lui Ceauşescu nu se băteau câmpii în halul ăsta".

Ioana Petrescu a mai vorbit despre "măsuri de încurajare a mediului de afaceri şi disciplina fiscală". Dar economia noastră a depăşit de mult pragul până la care "stimularea" ar fi dat rezultate.

Întreprinzătorii noştri nu au nevoie de programe de încurajare, ci de ridicarea totală a jugului sub care trudesc şi de respectarea unui contract social minimal între autorităţi şi cetăţeni, care să îi convingă de necesitatea respectării disciplinei fiscale. Oricum, relaţia de cauzalitate dintre respectarea disciplinei fiscale şi nivelul poverii fiscale este inversă celei prezentate de autorităţile guvernamentale sau de candidaţii pentru fotoliul de la Cotroceni. În primul rând, statul trebuie să-şi impună disciplina fiscală, fără a căuta permanent noi mijloace de creştere a veniturilor, iar apoi poate cere acest lucru şi agenţilor economici privaţi.

Una dintre primele măsuri pentru relansarea dezvoltării economice din ţara noastră este aruncarea actualului Cod Fiscal de la o altitudine suborbitală, iar pentru siguranţa distrugerii sale la impactul cu solul trebuie ataşat "pachetului" şi o cantitate mare de explozibil.

Noul cadru fiscal ar trebui să interzică orice formă de dublă sau triplă impozitare (n.a. de exemplu, impozit atât pe profit cât şi pe dividende, TVA aplicat la taxe sau alte aberaţii de aceeaşi natură).

Scris pe câteva pagini şi fără tot felul de portiţe şi "facilităţi", alături de "îngheţarea" lui pentru cel puţin o decadă, acest Cod Fiscal ar fi un pilon important al cadrului de dezvoltare.

Economistul şef al BNR a declarat recent că "România se bazează pe o industrie slab sau mediu tehnologizată", după cum scrie presa financiară, iar "românii sunt plătiţi mai prost decât alţi europeni pentru că au o productivitate mai slabă din cauza educaţiei mizerabile".

Să facem un mic exerciţiu de imaginaţie? Oare un doctor în agricultură, de exemplu, are o productivitate mai mare cu sapa decât un tractorist cu opt clase, dar care trage după el un plug? Diferenţa majoră, după cum se observă, este capitalul, iar politicile monetare ultrarelaxate ale BNR au contribuit substanţial la distrugerea bazei de capital a ţării.

Educaţia este extrem de importantă pentru construirea bazei de capital uman, dar acumularea acestuia nu se poate realiza când politicile guvernamentale parcă sunt "gândite" astfel încât să-i împingă pe români să-şi caute norocul pe alte meleaguri. Oricare ar fi nivelul educaţiei, veniturile nu pot creşte fără o bază de capital permanent conectată la cerinţele pieţelor interne şi externe, care să asigure productivitatea ridicată şi avantajul competitiv.

O lege a ciberneticii, "Legea complexităţii necesare", spune că pentru controlul unui sistem, controlorul trebuie să fie mai complex decât sistemul, după cum scrie James Rickards, autorul cărţilor "Războaiele valutare" şi "Moartea banilor", pe contul său de Twitter.

Oricât ar părea de rudimentară, chiar şi economia noastră este un sistem complex, populat cu agenţi economici şi consumatori mânaţi de interese personale şi voinţă proprie. Vi se pare că cineva, persoană sau instituţie a statului, îndeplineşte condiţia de mai sus?

Bineînţeles că nu, dar aceasta nu îi împiedică pe "vizionari" să elaboreze tot felul de scenarii pentru "conducerea" şi "stimularea" creşterii economice, pe baza unor legi preferenţiale oferite sectoarelor economice care sunt "la modă" într-un moment dat.

Cum dezvoltarea unei societăţi şi a unei economii nu poate veni decât de la nivelul întreprinzătorului individual, atingerea acestui obiectiv este însoţită de obţinerea independenţei financiare a cetăţeanului faţă de stat.

Adică să ajungem într-o situaţie în care voturile nu mai pot fi cumpărate cu o plasă de alimente? Aşa ceva este de neconceput pentru actuala clasă politică. Şi de aici porneşte ura încrâncenată a autorităţilor "naţionale" faţă de dezvoltarea ţării noastre. În curând vom afla şi până unde poate să meargă acest "sentiment nobil".