"Pandemia a lovit majoritatea liniilor de creditare"

A consemnat Emilia Olescu
Ziarul BURSA #Companii / 11 iunie 2020

"Pandemia a lovit majoritatea liniilor de creditare"

(Interviu cu Gyula Fater, CEO OTP Bank)

"În primul trimestru al acestui an, OTP Bank România a avut un profit operaţional de 36 de milioane de lei, semnificativ mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce rezultatul ajustat după constituirea provizioanelor de risc de credit pentru efectele viitoare ale Covid-19 este reprezentat de o pierdere de 10,7 milioane de lei"

Reporter: Care este situaţia sistemului bancar în pandemie?

Gyula Fater: Am putea spune că, în această perioadă, băncile sunt ocupate, având în vedere că începând cu luna martie activitatea generală în sectorul bancar s-a intensificat. Am trecut de etapa de armonizare a funcţionării reţelei teritoriale la noile reguli sanitare, am pus la dispoziţie publicului un întreg portofoliu de instrumente digitale, iar acum atât programele interne, cât şi cele guvernamentale pentru sprijinirea economiei sunt implementate într-un ritm foarte rapid.

Practic, lucrăm acum la turaţie maximă pentru a gestiona cererile de amânare a plăţii ratelor, atât pentru persoane fizice, cât şi pentru companii, dar şi pentru a procesa cererile de finanţare primite în cadrul programului IMM Invest.

În primele săptămâni ale acestei situaţii neaşteptate, OTP Bank România s-a concentrat pe siguranţa colegilor şi a clienţilor, dar acum dorim să ne întoarcem la modul "normal" de derulare a operaţiunilor.

După un an 2019 de succes, planul nostru este încă să ne concentrăm pe strategia de cinci ani, pentru a dubla cota de piaţă. Recent, chiar am accelerat unele proiecte pentru a putea fi mai aproape de clienţi, pentru a interacţiona mai bine şi pentru a câştiga cotă de piaţă.

Reporter: Cum vedeţi măsurile adoptate de autorităţi pentru susţinerea clienţilor şi ce efecte vor avea acestea asupra sistemului bancar?

Gyula Fater: Aceste măsuri sunt necesare, iar economia şi populaţia au nevoie atât de amânarea greutăţii financiare, prin suspendarea plăţilor la credite pentru o anumită perioadă, şi de acces la finanţare, pentru a trece peste efectele pandemiei. Programe similare există şi în alte economii şi reprezintă o soluţie de compromis în care toată lumea participă la efortul de a depăşi o criză. Există loc şi de mai bine, mai ales la capitolul transparenţă decizională şi consultare.

Din partea autorităţilor, în privinţa măsurilor, putem spune că au pus la dispoziţie instrumentele necesare. Acum depinde cum le vom folosi fiecare dintre noi pentru a resimţi un efect cât mai mic în 2021.

Reporter: Ce soluţii a adoptat OTP Bank pentru susţinerea clienţilor, în această perioadă?

Gyula Fater: Ca primă măsură cu impact semnificativ, în luna martie OTP Bank a fost printre primele bănci care au oferit clienţilor lor un pachet de susţinere, prin care aceştia puteau amâna plata ratelor pentru creditele în derulare până la finalul lunii mai. Odată cu apariţia OUG 37/2020 am implementat amânarea plăţilor ratelor conform legii, iar clienţii care au dorit să opteze pentru această variantă au putut să o facă foarte rapid.

Avem acum în implementare programul IMM Invest, prin care orientăm resurse financiare spre companiile mici, de altfel cele mai vulnerabile în acest context. Având în vedere acest aspect, am rezervat o parte din plafonul nostru de finanţare pentru clienţii micro (cu o cifră de afaceri mai mică de 5 milioane lei anual), pentru a-i ajuta. Acestea reprezintă luni de activitate intensă, nu doar pentru OTP Bank, ci pentru întreg sectorul bancar, având în vedere rolul de finanţare a întregii economii şi responsabilitatea pe care o are către clienţi şi alocarea optimă a resurselor financiare. Punem accent pe contactarea rapidă a clienţilor care ne-au selectat pentru a accelera acest proces complex.

Nu în ultimul rând, din punct de vedere operaţional, aceste luni sunt pentru OTP Bank un catalizator pentru dezvoltarea şi rafinarea de instrumente digitale de banking, dar şi pentru creşterea gradului de utilizare din partea consumatorilor.

Reporter: Câte solicitări de amânare a ratelor bancare au fost înregistrate până acum şi câte au fost şi soluţionate, la banca pe care o reprezentaţi?

Gyula Fater: Volumul cererilor a urcat la un total de 10.286, iar rata de aprobare este de 97,32%. la momentul realizării interviului (n.r. 27 mai).

Reporter: Cum a evoluat creditarea, în prima parte a anului, la OTP Bank?

Gyula Fater: În primul trimestru al anului am avut o activitate de creditare susţinută, cu creşteri de două cifre faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut. Segmentul de finanţare Corporate a avut un plus de 74%, cel al creditelor imobiliare de 65%, iar cererea de finanţare din partea IMM-urilor a urcat cu 11%.

Începând cu luna aprilie însă, activitatea s-a comprimat pe majoritatea liniilor de creditare, cu o reducere a cererii de noi de credite chiar şi de 50%.

Aceste cifre sunt un reper pentru seriozitatea acestei crize, iar situaţia a început să fie previzibilă încă din luna martie. În acelaşi timp, odată cu declararea Stării de Urgenţă la nivel naţional, OTP Bank a lansat un program de sprijin al clienţilor existenţi afectaţi de reducerea veniturilor, prin oferirea posibilităţii de amânare a plăţii ratelor la credite până la finalul lunii mai, pentru persoane fizice, şi soluţii personalizate pentru companii.

Reporter: Cum a evoluat cererea pe segmentul creditelor ipotecare şi imobiliare în primele luni din 2020?

Gyula Fater: În primul trimestru al anului, pentru OTP Bank cererea de finanţare pentru achiziţia de locuinţe a fost mai mare decât în primul trimestru din 2019, la fel cum a fost şi numărul de tranzacţii din piaţă.

Începând cu luna aprilie însă, având în vedere restricţiile generale impuse de pandemie, atât circulaţia, cât şi numărul de tranzacţii s-au redus semnificativ, lucru reflectat imediat în cererea de noi credite. Este cu adevărat o perioadă specială, de resetare a priorităţilor, de reaşezare a bugetelor individuale, şi va fi nevoie de ceva timp astfel încât clienţii să aibă determinarea de a contracta un credit imobiliar nou.

Reporter: Care sunt estimările dumneavoastră pe partea de creditare, până la finalul anului?

Gyula Fater: Un lucru este cert în privinţa cererilor de finanţare - volumele nu vor putea fi comparabile cu cele din lunile de dinaintea crizei. Primul semn de revenire poate fi chiar faptul că IMM-urile sunt foarte interesate şi au o nevoie reală pentru facilităţile programului IMM Invest. În cazul persoanelor fizice, sperăm ca împrumuturile de nevoi personale să revină, iar la momentul în care ne vom simţi mai în siguranţă, să revină şi creşterea pentru împrumuturile ipotecare.

Luând în considerare impactul Ordonanţei de Urgenţă prin care se amână plata ratelor, mă aştept ca volumul de creditare al pieţei să fie ceva mai mic decât cel de anul trecut.

Reporter: Care este situaţia depozitelor şi conturilor de economii la OTP Bank?

Gyula Fater: Soldul depozitelor clienţilor se apropie de 8 miliarde lei, cu o uşoară creştere faţă de sfârşitul anului 2019. Fondurile atrase de la persoane fizice au continuat să crească, demonstrând orientarea acestui segment către economisire. De obicei, în situaţii de criză economiile cresc, pentru că avem tendinţa să punem mai mulţi bani deoparte dacă ne simţim nesiguri.

Reporter: Au fost făcute depuneri, respectiv au avut loc retrageri importante în această perioadă?

Gyula Fater: Nu putem spune că a existat o tendinţă de lichidare a depozitelor în ultima perioadă. Au fost unii clienţi care au schimbat moneda de economisire sau poate au încheiat activitatea pe plan local, dar în foarte puţine cazuri s-a mers către închiderea depozitelor. Atitudinea şi reacţia clienţilor a fost relativ uniformă în această privinţă şi se pare că această criză nu a afectat apetitiul de economisire. Pe unele linii de business, precum segmentul corporate, există chiar creşteri ale depozitelor din partea clienţilor care au intrări de numerar.

Reporter: Cum estimaţi că va evolua rata de neperformante în sistemul bancar, după aplicarea soluţiilor de susţinere a debitorilor?

Gyula Fater: Pe termen scurt, soluţiile de susţinere pentru clienţi ar putea avea o influenţă uşor favorabilă asupra ratei de performanţă a creditelor. Cu toate acestea, există încă incertitudini legate de reluarea susţinută a activităţii economice şi a evoluţiei în perioada post pandemie.

Totul depinde în mare parte de cât de mult va fi sub control situaţia generată de pandemie. Dacă putem reveni în curând la "normal", recuperarea rapidă este realizabilă cu o uşoară creştere a NPL. Altfel, poate fi dificil pentru întreaga economie, inclusiv pentru bănci. Momentul adevărului vine la începutul anului viitor.

Reporter: Cum apreciaţi legile aprobate de Parlament în ultima perioadă (Legea dării în plată şi Legea plafonăii dobânzilor) şi care este opinia dumneavoastra legată de celelalte proiecte legislative din domeniul bancar, aflate acum în dezbatere în Parlamant?

Gyula Fater: Mare parte dintre măsurile adoptate de Parlament pentru susţinerea economiei locale şi pentru amânarea sarcinii financiare pentru populaţie sunt bine construite şi binevenite. Salutăm, de asemenea, programul IMM Invest în care suntem implicaţi şi prin care putem să susţinem afacerile companiilor mici, afectate cel mai puternic.

Da, legile menţionate vor ajuta atât afacerile locale, cât şi clienţii persoane fizice, dar trebuie să înţelegem, la toate nivelurile de decizie, că pentru astfel de legi şi programe cu impact important, pentru măsuri optime este nevoie de dialog şi de consultarea sectorului bancar, de colaborare şi de analiză atentă pentru evaluarea serioasă a efectelor.

Reporter: Ce profit a înregistrat OTP Bank în primul trimestru şi ce estimări aveţi legate de intreg anul în curs?

Gyula Fater: În primul trimestru al acestui an, OTP Bank România a înregistrat un profit operaţional de 36 de milioane de lei, semnificativ mai mare decât în aceeaşi perioadă a anului trecut, în timp ce rezultatul ajustat după constituirea provizioanelor de risc de credit pentru efectele viitoare ale Covid-19 este reprezentată de o pierdere de 10,7 milioane de lei.

Reporter: Vă mulţumesc!

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

22 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7742
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3721
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9774
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.3204

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
thediplomat.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb