Valul de vânzări în panică declanşat de invazia Rusiei în Ucraina a adus un nou record al numărului de tranzacţii la Bursa de Valori Bucureşti (BVB).
Conform datelor operatorului pieţei noastre de capital, astăzi au fost încheiate 23.242 de tranzacţii cu toate instrumentele financiare, atât în Piaţa Reglementată cât şi în Piaţa AeRO, peste recordul anterior de 16.106 tranzacţii din data de 25 ianuarie a acestui an. Circa 90% din schimburi au fost realizate cu acţiuni, iar 5% au reprezentat tranzacţiile cu certificate.
Valoarea transferurilor s-a ridicat la 176,49 milioane de lei, aproape dublă faţă de media zilnică a acestui an, de 99 milioane de lei.
Creşterea puternică a numărului tranzacţiilor apare pe fondul scăderii severe a indicilor, cauzată de situaţia din estul Europei. Rusia a lansat rachete asupra unor oraşe şi puncte strategice din Ucraina, a invadat-o aerian şi terestru, într-o acţiune despre care preşedintele rus Vladimir Putin spune că vizează "demilitarizarea" ţării.
Indicele BET, al celor mai lichide nouăsprezece acţiuni de la bursa noastră, a scăzut cu 4,08%, la 12.663,78 de puncte, în timp ce indicele extins BET-XT s-a depreciat cu 4,1%, până la 1.098,8 puncte.
Indicele BETAeRO, al companiilor listate pe Sistemul Multilateral de Tranzacţionare, a căzut cu 6,1%, până la 976,01 puncte.