Pariul pe leu

Un interviu cu Guvernatorul Băncii Naţionale, în acest moment, era extrem de necesar cititorilor noştri - oamenii de afaceri -, iar domnul Mugur Isărescu a avut amabilitatea şi a alocat timp în mod generos ca să ni-l acorde.

Dobânzile, cursul valutar, inflaţia sunt subiectele principale în afaceri, la începutul de an, când se pun în aplicare bugetele şi planurile de afaceri. Dar, acum, în ianuarie 2008, în această perioadă de inflexiune în integrarea noastră europeană, indicatorii noştri au suportat mutaţii care au îngrijorat, pe fondul expansiunii crizei mondiale generate de piaţa imobiliară americană.

De aceea, răspunsurile Guvernatorului Mugur Isărescu la întrebările ziarului "BURSA" - de fapt, interogaţii ale cititorilor noştri - sunt cu atât mai potrivite nevoilor momentului.

Interviul este amplu. Îl vom publica în cel puţin trei episoade succesive.

Subiectul episodului de astăzi este încrederea în moneda naţională - "Pariul pe leu".

Episodul de mâine va relata răspunsurile Guvernatorului în subiectul inflaţiei. Nu rataţi ziarul "BURSA" de mâine!

Reporter: Domnule Guvernator, mai pariaţi pe leu?

Mugur Isărescu: Bineînţeles că mizez pe leu. Fiindcă oricine păstrează (economiseşte) lei ori face împrumuturi în monedă naţională este ferit de riscul valutar. Voi face însă şi alte două precizări, întrucât nu aş dori să mai apară neînţelegeri.

Prima. Când m-am referit la economisirea în lei, am avut în vedere perioade relativ mai îndelungate de timp şi nu "pariuri" de tipul "cine a avut euro în primele 14 zile ale anului, ar fi câştigat". Recomandarea "economisiţi în lei" datează de câţiva ani şi este evident că cine a urmat-o a câştigat. Calculul trebuie deci să fie făcut pe perioade mai îndelungate şi nu pe perioade scurte, aproximate după cum ţi-ar conveni ca să critici sau să nu critici...

A doua precizare se referă la faptul că eu m-am adresat celor care realizează venituri în monedă naţională, adică celei mai mari părţi a românilor. Cine se joacă de pe o monedă pe alta îşi asumă riscuri şi intră în "sistemul de loterie" ale cărui rezultate sunt incerte. În plus, nu pot să fie omise costurile de tranzacţionare (schimbul valutar, transferul de la o bancă la alta, spargerea depozitelor etc.) care sunt mari. Cum nu poate fi omisă nici dificultatea de a prognoza cursul de schimb. Această remarcă se află, aici, la locul ei; dacă ea n-ar fi potrivită, atunci s-ar apuca de arbitraj valutar foarte multă lume. Şi este clar că nu poţi să faci arbitraj decât atunci când ai sume foarte mari.

De foarte multă vreme, BNR avertizează asupra riscului valutar şi asupra faptului că atât la economisire, cât şi (mai ales) la creditare, cine intră într-un asemenea joc îşi asumă riscuri. Împrumuturile sau economisirea în valută constituie libertăţi cerute şi date cetăţenilor României după "90. M-ar durea dacă astfel de libertăţi, pe care BNR le-a susţinut cu înverşunare, s-ar întoarce, acum, împotriva noastră, ca reproş.

Reporter: Totuşi, aţi repetat în mai multe rânduri sfatul "Economisiţi în lei!" La nivelul de acum al cursului, depozitele în euro sunt mult mai rentabile. Mai este valabil sfatul dumneavoastră?

Mugur Isărescu: Este valabil, dar cu precizările anterioare. Dobânzile în lei sunt substanţial mai mari decât la euro. Întrebarea dumneavoastră pleacă însă, cred eu, de la o neînţelegere. Am constatat, din reacţiile presei, că s-ar fi înţeles că "economisiţi în lei" ar fi echivalent cu ideea că leul ar putea avea un curs în creştere continuă în termeni nominali. Nici eu şi nici altcineva de la banca centrală nu am afirmat vreodată acest lucru, căci ar fi însemnat ca BNR să susţină un lucru total nerealist şi anume că, în câţiva ani, leul să ajungă egal cu un euro ori chiar să-l depăşească. Dimpotrivă, noi am avertizat asupra volatilităţii şi variaţiilor de curs, care uneori pot fi excesive. De mai multe ori, fără a face prognoze de curs, am arătat comportamentul cursului în ţările care au intrat în UE înaintea noastră - coroana cehă, coroana slovacă, forintul, zlotul polonez. Şi am spus că există cicluri de 2-3 ani de suişuri şi coborâşuri, până când lucrurile se vor aşeza la un nivel de echilibru. Dacă cineva a gândit că a miza pe leu înseamnă de fapt a miza pe o evoluţie de permanentă apreciere nominală a leului a înţeles greşit.

Mai mult decât atât. BNR a subliniat în repetate rânduri că, atunci când vorbeşte despre aprecierea leului, are în vedere "aprecierea reală" a cursului. Aprecierea reală înseamnă evoluţia cursului corectată cu diferenţialul de inflaţie. Atâta vreme cât avem în România o inflaţie mai mare decât în zona euro, chiar dacă cursul nominal este stabil, neschimbat, tot aveam o apreciere reală. Aprecierea reală poate să coexiste cu o mişcare ciclică: cicluri de 2-3 ani de apreciere, urmate de depreciere şi iarăşi apreciere, până când lucrurile se aşează la nivel de echilibru. Dacă nu ar fi aşa, problema cursului de echilibru nu ar mai exista şi nu ar mai fi nevoie de un timp îndelungat de aşteptare înainte de trecerea la euro.

Reporter: Cursul a depăşit pragul de 3,7 lei pentru un euro la începutul acestui an. Agreaţi acest nivel?

Mugur Isărescu: Într-o lume globalizată - realitate la care se adaugă şi liberalizarea contului de capital - suntem, categoric, expuşi şocurilor externe. Economia mondială trece printr-o perioadă de turbulenţe. Chiar dacă impactul crizei creditelor subprime din Statele Unite nu îl văd direct în România, se poate observa deja impactul indirect: s-a schimbat sentimentul investitorilor faţă de România; rapoartele de ţară şi ratingurile României au căpătat o coloratură uneori pronunţat pesimistă.

În general, cu toate că avem cursuri flexibile şi flexibilitatea cursului este necesară în contextul liberalizării contului de capital, nu agreăm variaţiile mari de curs. Este cazul aprecierii exagerate a cursului în primăvara şi vara anului 2007, pe care BNR a combătut-o atât verbal, cât şi prin reduceri semnificative de dobândă (acestea din urmă coroborate desigur cu reducerea inflaţiei). Aceste măsuri au temperat evident apetitul pentru aprecierea leului. Pe piaţa internă şi internaţională se vorbea, vă amintiţi, în iunie 2007, de niveluri de curs de 2,7-2,9 lei pentru un euro. Dar privind retrospectiv, nu pot să resping punctele de vedere exprimate recent, conform cărora ar fi fost de preferat ca aprecierea nominală a leului să nu depăşească nivelul de 3,3 pentru un euro. Ne-am asumat însă riscurile asociate liberalizării totale a contului de capital. Trăim într-o lume în care mişcările de capitaluri, care altminteri aduc mai multă transparenţă, mai multă tehnologie, mai multă integrare în economia mondială, pot să vină şi cu efecte negative. De aceea, nu trebuie să ne surprindă prea mult faptul că aceiaşi analişti care spuneau în urmă cu un an că euro va ajunge în mod sigur sub 3 lei, spun acum că va depăşi 4 lei. Evident, într-un an de zile, fundamentele economice nu s-au schimbat esenţial şi nu au cum să justifice o asemenea modificare de evaluare. De fapt, acum este vorba despre schimbarea sentimentului investitorilor faţă de România, în sensul că apetitul de risc a scăzut.

Prin această prismă variaţia din 2007 a cursului leului se încadrează în tiparul/comportamentul monedelor noilor state membre care au regimuri de curs flotante/flexibile (Cehia, Polonia, Slovacia) din anii imediat de după aderarea acestora. Am în vedere intervalul de +/- 15% prevăzut de criteriile de la Maastricht, cu precizarea că nu ştim încă nivelul cursului de echilibru al leului.

(va urma)