• Doar 220 de parlamentari au votat "sfârşitul Guvernării de Dreapta"
Moţiunea de cenzură a social democraţilor intitulată sugestiv "1000 de zile de haos - Sfârşitul guvernării de dreapta" a fost respinsă miercuri în plenul reunit al celor două Camere ale Parlamentului. În favoarea moţiunii PSD au votat doar 220 parlamentari, număr ce s-a dovenit insuficient.
Pentru ca moţiunea să treacă de Parlament opozanţii guvernului de dreapta aveau nevoie de 232 voturi, cu 12 mai mult decât cele obţinute. Preşedintele PSD, Mircea Geoană, a declarat: "Regret acest vot deoarece era un vot pentru România", precizând: "Situaţia Guvernului lui Tăriceanu s-a înrăutăţit, deoarece niciun proiect de lege nu va mai fi votat de PSD".
Deşi numărul parlamentarilor PSD, PD şi PLD ar fi trebuit să asigure 253 voturi, se pare că nu toţi dintre aceştia au votat "pentru". "Parlamentarii care ar fi dorit un Guvern nou de stânga au fost descurajaţi de discursul lui Băsescu care a promis că va susţine un Guvern de dreapta PD-PLD-PNL", a adăugat Geoană. Totodată, domnia sa a precizat că, în urma votului de ieri, vor exista sancţiuni în interiorul partidului pe care îl conduce.
În timpul dezbaterilor pe moţiunea de cenzură, grupurile parlamentare PRM, PC dar şi reprezentanţii minorităţilor s-au abţinut de la vot.
Potrivit articolului 113, alineat 4 din Constituţie, dacă moţiunea de cenzură a fost respinsă, deputaţii şi senatorii care au semnat-o, nu mai pot iniţia în aceeaşi sesiune o nouă moţiune de cenzură.