Parlamentarii, surzi la problemele de mediu

VIVIANI MIRICĂ
Ziarul BURSA #Politică / 28 octombrie 2009

Doar 11% din proiectele de lege iniţiate de parlamentari în perioada februarie 2008 - iunie 2009, au avut ca obiect mediul, a spus ieri, Roxana Damian, coordonator al proiectului "Gândeşte politici verzi!", iniţiat de organizaţia Terra Mileniul III şi Asociaţia Alma-Ro.

Reprezentanţii celor două instituţii au precizat că peste 50% din iniţiativele legislative pentru problemele de mediu au venit din partea Guvernului, deşi Parlamentul este autoritatea legiuitoare a ţării.

Prezent la această dezbatere, Attila Korodi, fost ministru al Mediului, a declarat că parlamentarii nu acordă o foarte mare importanţă problemelor de mediu, întrucât iniţiativele pe mediu nu aduc voturi, la ora actuală, în România.

Ordonanţa 114/2007, care interzice schimbarea destinaţiei, reducerea sau strămutarea spaţiilor verzi nu a fost nici respinsă, nici adoptată, reprezentanţii Terra Mileniul III şi ai Asociaţiei Alma-Ro dorind reluarea discuţiilor pe această lege, cu atât mai mult cu cât Legea Spaţiilor Verzi din Localităţi 24/2007, modificată şi adoptată în 2009, permite construcţiile de orice tip pe locurile ocupate de spaţii verzi, atât timp cât lucrările sunt de interes public (şcoli, grădiniţe, primării, cazarme etc.).

Liana Buzea, preşedintele Asociaţiei EcoAssist, ne-a declarat că un studiu din 2008 al Agenţiei Naţionale de Protecţie a Mediului arată că o singură reşedinţă de judeţ din ţara noastră, Botoşani, are, pe cap de locuitor, 26 de mp de spaţiu verde, în timp ce, pentru Capitală, această suprafaţă este de 11 mp, iar pentru Galaţi, de numai 2,67 mp. Domnia sa ne-a mai spus că Organizaţia Mondială a Sănătăţii recomandă cel puţin 26 de mp de spaţiu verde pe cap de locuitor, pentru evitarea apariţiei problemelor de sănătate.

Reprezentanţii Terra Mileniul III şi ai Asociaţiei Alma-Ro au mai precizat că, de cele mai multe ori, accesul ONG-urilor în şedinţele de comisie pe probleme de mediu este de multe blocat.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb