PARLAMENTUL EUROPEAN: România şi Bulgaria trebuie admise în Schengen

Gheorghe Iorgoveanu
Ziarul BURSA #Politică / 12 decembrie 2018

Deputaţii europeni au votat, ieri, pentru intrarea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen. Rezoluţia Parlamentului European (PE) a fost aprobată cu 514 de voturi pentru, 107 împotrivă şi 38 de abţineri. Documentul are la bază raportul Comisiei pentru Libertăţi Civile (LIBE) din cadrul PE, raport ale cărui concluzii au fost scrise de europarlamentarul bulgar Serghei Stanişev, din partea Alianţei Progresiste a Socialiştilor şi Democraţilor.

În dezbaterea de luni, care a precedat votul de ieri, Stanişev a acuzat Consiliul Uniunii Europene că a încălcat regulile europene în ultimii şapte ani prin faptul că nu a luat o decizie în legătură cu această chestiune. El a criticat absenţa de la dezbatere a reprezentanţilor Consiliului UE "în contextul în care aceasta este instituţia căreia îi este adresat raportul, în ciuda promisiunii preşedinţiei austriece că această chestiune ar trebuie să fie pe agendă în acest semestru".

În concluziile raportului întocmit de Stanişev şi aprobat de Comisia LIBE, precum şi de Parlamentul European, se arată că propunerea unei abordări "în două etape" pentru aderarea Bulgariei şi României la spaţiul Schengen nu numai că nu are o justificare din punct de vedere juridic, dar prezintă şi o serie de riscuri, cum ar fi posibilitatea introducerii unor noi condiţionalităţi pentru a amâna în continuare eliminarea controalelor la frontierele terestre interne. Stanişev consideră că astfel s-ar prelungi sarcina economică semnificativă pentru cele două state membre care rezultă din menţinerea acestor verificări. În raport se arată că transpunerea deciziei Consiliului UE în două acte juridice (unul pentru eliminarea controalelor la frontierele aeriene şi maritime, şi altul pentru frontierele terestre) va codifica, de asemenea, din punct de vedere juridic, standardul dublu actual în spaţiul Schengen, în care Bulgaria şi România au pe deplin toate obligaţiile şi responsabilităţile membrilor Schengen, dar nu beneficiază de avantajele liberei circulaţii.

Rezoluţia adoptată ieri nu este obligatorie pentru Consiliul UE, deşi, în opinia deputaţilor europeni, România şi Bulgaria ar trebui să fie primite în spaţiul Schengen pentru că au îndeplinit toate condiţiile privind securitatea frontierelor.

Consiliul UE este instituţia care decide cu privire la această problemă şi, pentru ca ţara noastră şi Bulgaria să intre în spaţiul Schengen, hotărârea trebuie luată cu unanimitate de voturi. Pentru moment, în cadrul Consiliului UE, doar Germania şi Olanda se opun admiterii României în spaţiul Schengen, în timp ce pentru Bulgaria există opţiunea de a fi admisă iniţial doar cu frontierele aeriene.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7768
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3054
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9853
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.3538

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb