Parlamentul Georgiei adoptă legea care interzice acoperirea feţei la proteste şi foloseşte sancţiuni pentru blocaje rutiere

A.B.
Internaţional / 13 decembrie 2024

Parlamentul Georgiei adoptă legea care interzice acoperirea feţei la proteste şi foloseşte sancţiuni pentru blocaje rutiere

Parlamentul Georgiei a adoptat vineri o lege care le interzice protestatarilor să-şi acopere feţele şi interzice de asemenea folosirea de petarde şi lasere la demonstraţii, în urma ciocnirilor dintre poliţie şi civili la protestele pro-UE, relatează Reuters. Legea, care impune o amendă de 2.000 de lari (720 de dolari) pentru contravenienţi, a fost adoptată în unanimitate, a consemnat agenţia de presă Interpress.

Parlamentarii au aprobat de asemenea majorări ale amenzilor pentru degradarea clădirilor şi blocarea traficului. Organizarea de blocaje rutiere este pasibilă de o amendă de până la 15.000 de lari (5.400 de dolari).

Peste 400 de persoane au fost arestate de la începutul protestelor, la sfârşitul lunii noiembrie, după ce guvernul a anunţat că amână aderarea fostei republici sovietice din Caucazul de Sud la Uniunea Europeană, informează Reuters.

Decizia i-a revoltat pe mulţi în Georgia, unde ideea aderării la UE este populară. Peste 100 de diplomaţi au semnat o scrisoare deschisă în semn de protest şi mai mulţi ambasadori au demisionat.

Mulţi manifestanţi poartă măşti de gaz şi măşti faciale improvizate pentru a nu fi identificaţi, iar poliţia din capitala Tbilisi a folosit tunuri cu apă şi gaze lacrimogene împotriva lor, scrie Reuters. Unii demonstranţi au aruncat petarde în forţele de ordine; alţii au folosit lasere împotriva poliţiştilor şi a camerelor CCTV din afara clădirii parlamentului din Tbilisi.

Zeci de persoane, inclusiv poliţişti, au fost rănite. Circa 30 de persoane se confruntă cu acuzaţii penale, iar doi lideri ai opoziţiei pro-UE au fost arestaţi. Ambasadorul UE în Georgia a declarat săptămâna aceasta că tratamentul aplicat de poliţie manifestanţilor este inacceptabil şi ar putea duce la sancţiuni din partea Bruxellesului.

Prim-ministrul Irakli Kobahidze a apărat reacţia poliţiei, iar Ministerul de Interne afirmă că peste 150 de membri ai forţelor de ordine au fost răniţi.

Grupuri pentru drepturile omului au atenţionat în legătură cu atacuri asupra politicienilor din opoziţie, a militanţilor şi a unor jurnalişti din partea unor bande de bărbaţi mascaţi îmbrăcaţi în negru. Acestea susţin că reprimarea manifestaţiilor nu are precedent recent în Georgia, în mod tradiţional una dintre cele mai pro-occidentale şi mai democratice foste republici sovietice, notează Reuters.

Parlamentul Georgiei urmează să aleagă sâmbătă un preşedinte care să o înlocuiască pe Salome Zurabişvili, pro-UE şi critică a partidului de guvernământ. Singurul candidat nominalizat este Mihail Kavelaşvili, fost parlamentar al partidului de guvernământ, cu opinii anti-occidentale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9728
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8266
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2812
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9363
Gram de aur (XAU)Gram de aur415.8147

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb