Parlamentul votează vineri revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă

M.P.
Politică / 28 februarie

Parlamentul votează vineri revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă

Plenul comun al celor două Camere ale Parlamentului supune la vot, vineri, revocarea din funcţie a preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente Toni Greblă, la solicitarea preşedintelui Camerei, Ciprian Şerban, după ce Greblă a pierdut susţinerea coaliţiei de guvernare, potrivit news.ro.

Locul lui ar urma să fie luat, interimar, de vicepreşedintele AEP din partea UDMR, Zsombor Vajda.

Decizia de revocare a preşedintelui AEP a fost luată la ultima şedinţă a coaliţiei, de săptămâna aceasta. Imediat, solicitarea de schimbare a acestuia a fost introdusă în Parlament, sub semnătura preşedintelui Camerei Deputaţilor.

Printre motivele de revocare se află episodul stabilirii indemnizaţiei, cu nerespectarea legii, faptul că a mutat sediul Biroului Electoral Central, noul contract afectând bugetul AEP dar şi faptul că Toni Greblă, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, a dat dovadă de o conduită incompatibilă cu funcţia deţinută, aducând atingere imaginii şi prestigiului AEP.

"Propunem revocarea domnului Toni Grebla, preşedintele Autoritatii Electorale Permanente numit prin Hotararea Parlamentului nr. 7 din 28 martie 2023", se arată în memorandumul semnat de preşedintele Camerei, Ciprian Şerban.

În document se arată faptul că Curtea de Conturi a constatat că, la două zile după numirea sa, în martie 2023, Greblă şi-a stabilit indemnizaţia în baza salariului minim brut de 3.000 lei, în timp ce indemnizaţiile erau plafonate la 2.080 lei.

"Această eroare a dus la plăţi necuvenite de 118.830 lei pentru anii 2023-2024, afectând cheltuielile de personal ale AEP", spune Ciprian Şerban.

Un alt motiv pentru revocarea lui Toni Greblă este relocarea Biroului Electoral Central în 2024, printr-un nou contract de sediu, deşi exista unul valabil, decizie care a generat costuri suplimentare pentru bugetul AEP.

Toni Greblă este acuzat că, prin declaraţiile publice şi acţiunile din ultima perioadă, a dat dovadă de o conduită incompatibilă cu funcţia deţinută, aducând atingere imaginii şi prestigiului AEP.

Președintele UDMR, Kelemen Hunor, afirma că șeful Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, "trebuia convins să plece mai devreme", dar că acesta nu a vrut să renunțe la funcție. Kelemen a explicat că unul dintre vicepreședinții Autorității poate prelua atribuțiile președintelui, iar procesul electoral nu este afectat, legea care stabilește atribuțiile instituției și ale persoanelor de la conducerea acesteia fiind una foarte clară.

USR a cerut în repetate rânduri demisia lui Toni Greblă, însă luni a cerut şi ca şeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP) să vină în Parlament pentru a prezenta raportul asupra organizării şi desfăşurării ultimelor alegeri prezidenţiale, aşa cum prevede legea în vigoare, arătând că au trecut 3 luni de la alegerile din 24 noiembrie 2024 şi nici acum nu ştim motivele exacte pentru care au fost anulate alegerile şi, mai ales, măsurile luate pentru ca scrutinele din luna mai să fie corecte şi sigure.

Încă din 9 decembrie, la puţin timp după anularea alegerilor prezidenţiale, USR a solicitat conducerii Camerei Deputaţilor şi Senatului convocarea unei şedinţe comune a celor două Camere ale Parlamentului pentru revocarea lui Toni Greblă din funcţia de preşedinte al Autorităţii Electorale Permanente, arătând că este inacceptabil ca acesta să rămână la conducerea AEP şi să se mai ocupe de organizarea alegerilor în România, dat fiind modul catastrofal în care şi-a exercitat atribuţiile de la preluarea funcţiei.

Purtătorul de cuvânt al PSD, Lucian Romaşcanu, a declarat atunci despre solicitarea USR de revocare a lui Toni Greblă de la şefia AEP, că nu are o părere foarte bună despre modul în care şi-a desfăşurat activitatea acesta şi, dacă ar mai fi parlamentar, ar lua în considerare solicitarea USR. El a precizat că derularea efectivă a procesului electoral, şi în vară şi la alegerile prezidenţiale, ar putea să îi pună sub semnul întrebării continuarea mandatului.

În 6 decembrie 2024, mai multe organizaţii neguvernamentale şi experţi electorali au solicitat demisia preşedintelui Autorităţii Electorale Permanente, Toni Greblă, după ce au apărut imagini cu acesta la o petrecere privată alături de persoane apropiate de AUR şi care se aflau în anturajul lui Călin Georgescu.

Conform Legii 208/2015 privind alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, precum şi pentru organizarea şi funcţionarea Autorităţii Electorale Permanente, preşedintele AEP este numit prin hotărâre adoptată în şedinţă comună a Senatului şi Camerei Deputaţilor, la propunerea grupurilor parlamentare, dintre personalităţile cu pregătire şi experienţă în domeniul juridic sau administrativ. Este numit preşedinte candidatul care întruneşte majoritatea voturilor deputaţilor şi senatorilor.

Mandatul preşedintelui AEP este de 8 ani şi încetează la expirare sau prin demisie sau revocare.

"Preşedintele şi vicepreşedinţii pot fi revocaţi din funcţie, pentru motive temeinice, de către autorităţile care i-au numit", se mai arată în lege.

Toni Greblă deţine funcţia d epreşedinte AEP din martie 2023, anterior fiind prefect al Capitalei.

El a fost şi judecător la Curtea Constituţională, din 2013, până în februarie 2015, când a demisionat, fiind acuzat de fapte de corupţie, în 2019 fiind achitat definitiv.

Opinia Cititorului ( 1 )

Acord

Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

  1. Maurul si-a făcut datoria !

    Acord

    Prin trimiterea opiniei ne confirmaţi că aţi citit Regulamentul de mai jos şi că vă asumaţi prevederile sale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

28 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7844
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3023
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0281
Gram de aur (XAU)Gram de aur440.4318

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb