Parteneriat CEC Bank-MADR-APDRP-FGCR, în vederea susţinerii agricultorilor în accesarea de fonduri europene

F. A.
Bănci-Asigurări / 8 iulie 2010

CEC Bank a încheiat cu Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale (MADR), Agenţia de Plăţi pentru Dezvoltare Rurală şi Pescuit (APDRP) şi Fondul de Garantare a Creditului Rural (FGCR) un Protocol de Colaborare care va facilita accesul la finanţare al potenţialilor beneficiari ai Programului Naţional de Dezvoltare Rurală (PNDR) şi al beneficiarilor semnatari ai contractelor de finantare cu APDRP, care nu-şi pot asigura din surse proprii co-finanţarea, informează un comunicat remis redacţiei.

Protocolul prevede utilizarea unui model standard de scrisoare de confort, care va fi eliberată de Banca solicitanţilor de credite, care au proiecte selectate şi pentru care urmează să fie încheiate contracte de finanţare din fonduri europene. Astfel, toţi potenţialii beneficiari care doresc cofinanţarea proiectelor depuse în cadrul PNDR se pot adresa sucursalelor CEC Bank sau Birourilor de Fonduri Europene din cadrul sucursalelor din fiecare judeţ al ţării şi din Bucureşti, în vederea emiterii scrisorilor de confort.

Comanda carte
unnpr.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

10 Mar. 2025
Euro (EUR)Euro4.9766
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.5831
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2229
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9245
Gram de aur (XAU)Gram de aur427.6549

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
energyexpo.ro
hipo.ro
solarenergy-expo.ro
pptt.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb