Partidul Democrat cere revenirea la vechiul sistem judiciar

Lilian Cojocaru
Ziarul BURSA #Politică / 19 februarie 2004

Democraţii solicită Guvernului să abroge Ordonanţa de Urgenţă 58/2003, considerînd că aceasta a bulversat sistemul judiciar românesc. Ordonanţa în cauză a modificat competenţele instanţelor judecătoreşti, prevăzute de Codul de procedură civilă. În esenţă, modificarea prevede că instanţele de apel vor fi Curţile de apel - pentru toate hotărîrile, indiferent dacă au fost pronunţate de judecătorie sau de tribunal, iar Curtea Supremă de Justiţie va fi instanţa de recurs pentru aproape toate hotărîrile.

Preşedintele executiv al PD, Emil Boc, consideră că modificarea competenţelor instanţelor civile conduce la îngreunarea accesului la justiţie, prelungirea nejustificată în timp a proceselor civile şi creşterea costurilor suportate de oameni pentru a ajunge la o sentinţă civilă definitivă. Ordonanţa prevede că apelurile declarate împotriva sentinţelor judecătoreşti sînt de competenţa Curţilor de Apel, şi nu a tribunalelor, ca în prezent. "Ca urmare a acestei modificări, un cetăţean care a obţinut, de exemplu, o sentinţă la Judecătoria Dragomireşti, judeţul Maramureş, va fi obligat să se deplaseze pentru exercitarea căii de atac la Curtea de Apel Cluj, care se află la peste 200 de kilometri distanţă", a explicat Emil Boc, într-o conferinţă de presă. Mai mult, domnia sa a arătat că o persoană care vrea să atace hotărîrea în recurs o va putea face doar deplasîndu-se la Bucureşti, la Curtea Supremă de Jus-tiţie (n.r. denumită acum Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie).

Partidul Democrat apreciază că actul normativ amintit limitează dreptul la justiţie, din cauza costurilor exagerate şi a duratei lungi a proceselor.

Democraţii cred că modificările prevăzute de Ordonanţa 58/2003 constituie, indirect, o măsură pentru împiedicarea cetăţeanului român să îşi caute dreptatea la Curtea Europeană a Drepturilor Omului, instanţă pentru sesizarea căreia este necesară epuizarea tuturor căilor de atac din ţară. "Guvernul se poate mîndri că şi-a atins obiectivul de a reduce numărul cauzelor intentate impotriva sa la CEDO, deoarece oamenii nu îşi vor mai permite să facă recurs la Curtea Supremă de Justiţie, pentru a se putea plînge în Europa", a conchis Emil Boc.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb