PATRIMONIUL SOCIETĂŢII, LUAT ÎN PRIMIRE DE LICHIDATOR KPMG: "Vizăm securizarea bazelor de date «Astra», în perioada imediat următoare"

P.B.
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 17 decembrie 2015

KPMG: "Vizăm securizarea bazelor de date «Astra», în perioada imediat următoare"

Consiliul ASF a aprobat retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţă a acţiunilor emise de societate, în urma falimentului

KPMG Restructuring a început elaborarea strategiei de lichidare a patrimoniului Astra, după ce societatea de asigurări a intrat în faliment la începutul lunii decembrie, în urma deciziei Tribunalului Bucureşti.

Potrivit reprezentanţilor KPMG Restructuring SPRL, principalele măsuri ce vor fi avute în vedere în perioada imediat următoare vor viza asigurarea continuităţii funcţiilor şi sistemelor critice, inclusiv securizarea bazelor de date ale Astra.

"De asemenea, lichidatorul trebuie să analizeze activitatea societăţii în raport cu situaţia de fapt şi să întocmească un raport amănunţit asupra cauzelor şi a împrejurărilor care au condus la starea de insolvenţă, cu menţionarea persoanelor cărora le-ar fi imputabilă intrarea în faliment a societăţii", au mai spus aceştia, subliniind: "Avem ca prioritate elaborarea unei strategii de lichidare eficientă a patrimoniului, concentrată în principal pe analiza şi valorificarea portofoliilor de asigurare în cadrul unor operaţiuni de transfer de business şi în subsidiar pe valorificarea celorlalte active prin vânzare individuală".

Potrivit surselor citate, lichidatorul are un termen de 40 de zile de la desemnare pentru întocmirea raportului privind cauzele insolvenţei, raport ce trebuie să cuprindă şi modalităţile concrete de lichidare a bunurilor şi a drepturilor din patrimoniul debitoarei: "Principalul creditor al Astra SA este Fondul de Garantare a Asiguraţilor, care a preluat activitatea de avizare a daunelor şi de plată a acestora în limita plafonului garantat de 100.000 de euro".

În plus, Consiliul Autorităţii de Supraveghere Financiară a aprobat, în şedinţa de ieri, retragerea de la tranzacţionare şi radierea din evidenţa ASF a acţiunilor emise de societatea Astra ca urmare a deschiderii procedurii falimentului.

Tribunalul Bucureşti a aprobat, pe 3 decembrie, cererea de faliment emisă de ASF în cazul Astra Asigurări, decizia nefiind definitivă, dar executorie. Cristian Muntean, directorul general al Asociaţiei Societăţilor de Service Auto Independente (ASSAI), ne-a spus atunci că Fondul de Garantare al Asiguraţilor (FGA) poate să efectueze plăţi în următoarele săptămâni, aşadar până la sfârşitul anului. Domnia sa ne-a explicat că există, totuşi, o întârziere în ceea ce priveşte constatarea şi evaluarea daunelor, respectiv asiguraţii la Astra care au un accident sunt programaţi după o perioadă destul de îndelungată la Fondul de Garantare, din cauza lipsei de personal.

În schimb, Călin Rangu, şeful direcţiei Protecţia Consumatorilor din cadrul ASF, consideră că Fondul de Garantare a Asiguraţilor intră în drepturi şi poate face plăţi doar după decizia finală a instanţei, în ceea ce priveşte falimentul Astra Asigurări, astfel că, din punctul de vedere al consumatorului final, nu se vede un beneficiu imediat.

Tribunalul Bucureşti a amânat de cinci ori luarea unei decizii privind falimentul Astra Asigurări, termenele din proces fiind pe 12 şi 26 octombrie, 9 şi 11 noiembrie, respectiv 3 decembrie.

Avocatul Gheorghe Piperea, care a intrat în proces ca partener al Rominsolv SPRL (n.r. administratorul judiciar al Oltchim, societate aflată în insolvenţă, cu 10 milioane de euro de recuperat de la Astra), ne-a spus că că societăţile de insolvenţă propuse de ASF ca lichidatori la Astra, respectiv KPMG Restructuring SPRL şi Dascăl Insolvency SPRL, au probleme mari de incompatibilitate, domnia sa venind cu propunerea unui lichidator internaţional independent.

Pe lista ASF privind practicienii în insolvenţă care s-au calificat pentru selecţia finală în cazul falimentului societăţii Astra s-au numărat KPMG Restructuring, Cabinet Individual de Insolvenţă Niţu Marius Ionuţ, Cabinet Individual de Insolvenţă Săvoiu Iulian, CITR Filiala Cluj SPRL, Dascăl Insolvency SPRL şi Five SPRL.

Consiliul ASF a decis la finele lunii august să ceară instanţei intrarea în faliment a Astra Asigurări, după ce compania, aflată în administrare specială, nu a reuşit să atragă 425 milioane lei la capital.

Compania de asigurări s-a aflat în proces de redresare financiară din februarie 2014, având că administrator special KPMG Advisory. La momentul anunţului ASF că va cere falimentul Astra, compania avea 1,8 milioane de asiguraţi, cu 2,5 milioane de poliţe valabile.

ASF a depus pe 8 septembrie, la Tribunalul Bucureşti, cererea pentru deschiderea procedurii de faliment a Astra Asigurări, căreia ASF i-a retras autorizaţia de funcţionare la finele lunii august, după ce planul de redresare financiară a eşuat.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb