Patriot, contra-patriot sau netot

A fost declanşat un nou scandal politic. De mare amploare. Legat de exorbitantele cheltuieli pe care statul român le face în mod netransparent pentru susţinerea Ucrainei în efortul acestui stat de a se apăra în faţa tăvălugului Federaţiei Ruse. Totul a pornit de la decizia CSAT prin care, cu totul gratuit, se transferă sau s-a transferat deja către Ucraina un sistem Patriot. Iar scandalul este upgradat de o altă informaţie, privind cheltuielile pentru instruirea piloţilor F-16, pe care ni le-am asumat. Tot netransparent!

Cuvântul cheie este transparenţa. Sau, dimpotrivă, lipsa de transparenţă. Atitudinea dispreţuitoare a lui Klaus Iohannis şi a membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din care fac parte şi demnitari de prim rang ai Guvernului, este cea care generează pe bună dreptate o revoltă. Astfel încât s-a ajuns la o situaţie fără precedent, în care împotriva CSAT a fost formulată o plângere penală în toată regula. De ce contează atât de mult transparenţa şi, respectiv, lipsa de transparenţă?

Era evident - şi asta de foarte multă vreme - că oricâte sacrificii umane şi materiale ar face Ucraina şi oricât de mult ajutor ar primi din partea coaliţiei celor circa 60 de state care într-un fel sau altul s-au aliniat în spatele ei, Kievul nu poate face faţă asaltului Federaţiei Ruse dacă se luptă doar pe pământ şi nu are capacitatea de a-şi proteja spaţiul aerian. La fel de adevărat este faptul că Ucraina este castrată dacă nu are posibilitatea de a desfăşura şi acţiuni militare cu caracter preventiv. Adică de a lovi în interiorul Federaţiei Ruse bazele militare care asigură lansarea de atacuri împotriva teritoriului supus agresiunii. Aceste adevăruri simple au fost formulate de-a lungul timpului de numeroşi analişti militari, iar eu unul nu am făcut altceva decât să le aprob şi să le preiau. După un îndelungat război de uzură, care a luat locul Blitzkriegului plănuit iniţial de Moscova, în fine, decidenţii politici ai statelor NATO în frunte cu Statele Uite au decis că este necesară extinderea din perspectivele sintetizate mai sus a capacităţilor de luptă ale Ucrainei. Şi acum să trecem la analiză.

Alăturaţi-vă comunităţii noastre de ABONAŢI

Pentru a vă abona, introduceţi adresa dvs. de e-mail. Nu vă faceţi griji, vă respectăm confidenţialitatea şi informaţiile dumneavoastră sunt în siguranţă cu noi.

Adresa email

ABONARE

79,000

Fani

ÎMI PLACE

2,700

Urmaritori

FOLLOW

11,000

Abonaţi

ABONARE

Conectare Inregistrare

CONECTARE

Bine ai venit!Conecteaza-te la contul tau

numele dvs de utilizator

parola dvs

V-aţi uitat parola?

CREEAZĂ UN CONT

Politica Confidentialitate

INSCRIE-TE

Bine ai venit!Inregistraţi-vă pentru un cont

adresa dvs de email

numele dvs de utilizator

O parola va fi trimisă pe adresa dvs de email.

Politica Confidentialitate

RECUPERARE PAROLA

Recuperaţi-vă parola

adresa dvs de email

Logo

0

Logo

0

POLITICAEDITORIALE & OPINII

Patriot, contra-patriot sau netot

Iunie 26, 2024

De:

Sorin Rosca Stanescu

A fost declanşat un nou scandal politic. De mare amploare. Legat de exorbitantele cheltuieli pe care statul român le face în mod netransparent pentru susţinerea Ucrainei în efortul acestui stat de a se apăra în faţa tăvălugului Federaţiei Ruse. Totul a pornit de la decizia CSAT prin care, cu totul gratuit, se transferă sau s-a transferat deja către Ucraina un sistem Patriot. Iar scandalul este upgradat de o altă informaţie, privind cheltuielile pentru instruirea piloţilor F-16, pe care ni le-am asumat. Tot netransparent!

Cuvântul cheie este transparenţa. Sau, dimpotrivă, lipsa de transparenţă. Atitudinea dispreţuitoare a lui Klaus Iohannis şi a membrilor Consiliului Suprem de Apărare a Ţării, din care fac parte şi demnitari de prim rang ai Guvernului, este cea care generează pe bună dreptate o revoltă. Astfel încât s-a ajuns la o situaţie fără precedent, în care împotriva CSAT a fost formulată o plângere penală în toată regula. De ce contează atât de mult transparenţa şi, respectiv, lipsa de transparenţă?

Era evident - şi asta de foarte multă vreme - că oricâte sacrificii umane şi materiale ar face Ucraina şi oricât de mult ajutor ar primi din partea coaliţiei celor circa 60 de state care într-un fel sau altul s-au aliniat în spatele ei, Kievul nu poate face faţă asaltului Federaţiei Ruse dacă se luptă doar pe pământ şi nu are capacitatea de a-şi proteja spaţiul aerian. La fel de adevărat este faptul că Ucraina este castrată dacă nu are posibilitatea de a desfăşura şi acţiuni militare cu caracter preventiv. Adică de a lovi în interiorul Federaţiei Ruse bazele militare care asigură lansarea de atacuri împotriva teritoriului supus agresiunii. Aceste adevăruri simple au fost formulate de-a lungul timpului de numeroşi analişti militari, iar eu unul nu am făcut altceva decât să le aprob şi să le preiau. După un îndelungat război de uzură, care a luat locul Blitzkriegului plănuit iniţial de Moscova, în fine, decidenţii politici ai statelor NATO în frunte cu Statele Uite au decis că este necesară extinderea din perspectivele sintetizate mai sus a capacităţilor de luptă ale Ucrainei. Şi acum să trecem la analiză.

Statele Unite dispun de 40 de baterii Patriot şi totuşi i-au solicitat insistent României să doneze Ucrainei singura baterie pe care o avem şi care este funcţională. Unii spun, dar nu există nicio probă în acest sens, că de fapt mai dispunem de o baterie Patriot funcţională şi de încă două aflate pe butuci. După ce Joe Biden i-a solicitat acest lucru lui Klaus Iohannis, acesta s-a conformat, a convocat CSAT şi scurt pe doi a obţinut un acord în acest sens. Fără ca în prealabil opinia publică sau măcar Parlamentul să fi fost informate în detaliu şi în mod transparent asupra acestei operaţii şi asupra consecinţelor care pot exista sub aspect financiar, dar mai ales sub aspectul securităţii naţionale. Ce ar fi trebuit să facă şi nu a făcut Klaus Iohannis? Ar fi trebuit să organizeze măcar o conferinţă de presă, în care să răspundă tuturor întrebărilor jurnaliştilor, întrebări pe care aceştia le-ar fi pus în numele cetăţenilor, şi să explice faptul că unul sau două dispozitive Patriot pe care le avem în funcţiune, dar care, neatacaţi în mod direct fiind, nu sunt utilizate, devin mult mai eficiente pe termen scurt, mediu şi lung dacă ele contribuie la o apărare mai eficientă a Ucrainei, care, vrând-nevrând, constituie o barieră militară în calea pericolului rusesc generat de un conducător megaloman. Ar mai fi trebuit să precizeze Klaus Iohannis că, într-un fel sau altul, toate statele din coaliţia celor aproximativ 60 susţin material şi multe militar eforturile Ucrainei şi, în consecinţă, procedând astfel în legătură cu o baterie Patriot, România nu face nimic excentric şi nimic extrem de periculos. Că Zidul Berlinului a fost mutat din Germania în estul României şi în estul Poloniei şi că tocmai din acest motiv, pentru a ne asigura securitatea, în Dobrogea va fi instalată cea mai puternică bază NATO din lume. Ar mai fi trebuit să-şi exprime regretul şi să-i bată obrazul lui Joe Biden că Statele Unite, care nu sunt atacate de nimeni, nu au catadicsit să ofere Ucrainei niciuna dintre cele 40 de sisteme Patriot de care dispun. Ar fi trebuit să-i tragă de urechi pe ministrul de Externe şi pe ministrul Apărării şi să-şi facă el însuşi autocritica pentru faptul că, în urma sacrificiului pe care-l facem şi care înseamnă circa două miliarde de dolari, România nu primeşte nimic la schimb. Nici din partea Statelor Unite, nici din partea partenerilor europeni, care şi ei dispun în total de circa 20 de baterii Patriot, dintre care au donat Ucrainei doar trei-patru unităţi. Sunt convins că dacă preşedintele Klaus Iohannis ar fi fost transparent, reacţiile clasei politice şi reacţiile românilor în general ar fi fost diferite.

Al doilea sacrificiu uriaş făcut de România, tot în mod netransparent, se referă la instruirea piloţilor şi a personalului care vor utiliza aparatele F-16, cu care urmează să fie dotată aviaţia militară a Ucrainei. Iniţial s-a spus că vom instrui 34 de piloţi. Astăzi aflăm că numărul acestora este de 340. Desigur, la socoteală intră şi personalul auxiliar. Costurile pe care le va suporta România pe parcursul acestei operaţii se ridică, după cum estimează analiştii, la circa două miliarde de euro. Este un preţ foarte mare. Care ar fi trebuit plătit în parteneriat cu Statele Unite şi cu partenerii UE. Din nou, Klaus Iohannis ar fi trebuit să iasă la rampă în calitatea sa de şef CSAT, de comandant suprem al armatei şi de preşedinte al României şi să explice de ce procedăm aşa şi nu altfel. Dacă autorităţile statului român au depus sau nu diligenţele necesare pe lângă partenerii euroatlantici pentru ca aceste costuri exorbitante să fie suportate la comun. Dacă există sau nu vreo perspectivă în acest sens. Iar dacă nu, de ce face totuşi România acest sacrificiu?

Lipsa de transparenţă, de care se face vinovat în primul şi în primul rând preşedintele Klaus Iohannis, poate să nască monştri. Poate genera reacţii extrem de dure din partea societăţii civile, a clasei politice, a cetăţenilor în general şi a presei neînregimentate. Şi încă nu este prea târziu pentru ca aceste lucruri, inclusiv greşelile, să fie spuse, recunoscute şi împărtăşite. Aceasta este diferenţa dintre patriot, la propriu şi la figurat, contra-patriot sau netot.