Patru noi programe pentru finanţarea IMM

G.M.
Ziarul BURSA #Macroeconomie / 17 martie 2022

Patru noi programe pentru finanţarea IMM

Guvernul alocă 7,5 miliarde lei pentru garanţiile ce vor fi acordate prin intermediul programelor IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation

Guvernul a aprobat, ieri, o ordonanţă de urgenţă privind instituirea mai multor programe de garantare pentru IMM-uri. Prin OUG vor fi finanţate cu 7,5 miliarde lei garanţiile care vor fi acordate pentru proiectele ce vor fi realizate în cadrul programelor IMM Prod, Rural Invest, Garant Construct şi Innovation.

Fondul Naţional de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri şi Fondul Român de Contragarantare vor gestiona suma finanţată prin ordonanţa de urgenţă aprobată de Executiv.

Facilităţile în vederea susţinerii accesului beneficiarilor eligibili la finanţare constau în:

a) ajutor de stat sub formă de garanţii, care acoperă în proporţie de maximum 90% creditele acordate de către instituţii de credit pentru realizarea investiţiilor şi/sau pentru susţinerea activităţii curente, exclusiv dobânzile, comisioanele şi spezele bancare, aferente creditului garantat;

b) ajutor de stat sub forma de grant, care acoperă integral valoarea comisionului de risc şi a comisionului de administrare pe toată perioada de valabilitate a garanţiei acordate, dobânda aferentă creditelor/liniilor de credit pe perioadele prevăzute în procedurile de implementare a fiecărui program, precum şi o componentă nerambursabilă de maximum 10% din valoarea finanţării garantate, după caz, în condiţiile prevăzute în procedurile de implementare.

Prin programul IMM Prod se vor acorda garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor solicitate de către IMM-uri pentru:

- încurajarea producţiei autohtone, creşterea capacităţii de producţie

- reconversia de la intermediere la producţie

- digitalizarea activităţii,

- alinierea la obiectivele de mediu (inclusiv îmbunătăţirea eficienţei energetice în cadrul proceselor de producţie).

Bugetul schemei de ajutor de stat aferentă programului IMM Prod este de 268.544.792 lei, pentru un număr de 2550 de beneficiari. Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul acestui program va fi de 1,5 miliarde lei.

Prin Rural Invest vor fi finanţate achiziţiile din domeniu, cumpărarea terenurilor agricole, dotarea/retehnologizarea/automatizarea în sectoarele securitate energetică, piscicultură şi acvacultură, industria alimentară, precum şi alinierea la obiectivele de mediu.

Bugetul schemei de ajutor de stat aferentă Rural Invest este de 530.583.333 lei, pentru un număr estimat de 4286 de beneficiari. Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Rural Invest va fi de 2,5 miliarde lei.

Programul Garant Construct are două componente: susţinerea proiectelor de investiţii pentru IMM-urile din sectorul construcţiilor şi a proiectelor de investiţii de scară mică pentru unităţi administrativ-teritoriale, care presupun finanţarea unor activităţi în domeniul construcţiilor. Obiectivul programului constă în acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor IMM-urilor din sectorul construcţiilor, preponderent pentru firmele implicate în proiecte de îmbunătăţire a eficienţei energetice, investiţii în domeniul energiei verzi şi alinierea la obiectivele de mediu.

Bugetul schemei de ajutor de stat aferentă acestui program este de 495.572.822 lei, pentru un număr de 4165 de beneficiari. Pentru anul în curs, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul Garant Construct este de 2,5 miliarde lei.

Obiectivul programului Innovation este sprijinirea investiţiilor şi a activităţilor de export ale IMM-urilor, a comerţului on-line şi digitalizării, retehnologizarea companiilor locale, brevete de inovare privind produse, strategii, mediu. Facilităţile oferite în cadrul programului vor consta în acordarea de garanţii guvernamentale de până la 90% din valoarea finanţărilor.

Bugetul schemei de ajutor de stat aferentă programului Innovation este de 214.550.000 lei, pentru un număr de 1835 de beneficiari. Pentru anul 2022, plafonul total al garanţiilor care pot fi acordate în cadrul acestui program este de 1 miliard lei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb