Patru programe de sprijin pentru IMM-uri, finanţate cu peste 110 milioane de lei

Laura Boico
Politică / 8 iunie 2016

Guvernul a aprobat, în şedinţa de astăzi, un memorandum privind susţinerea a încă patru scheme de ajutor de minimis pentru programele de încurajare şi de stimulare a înfiinţării şi dezvoltării întreprinderilor mici şi mijlocii din cele zece programe naţionale adresate antreprenorilor în 2016, potrivit unui comunicat al Guvernului remis redacţiei.

Cele patru scheme de minimis sunt concepute ca programe multianuale până în 2020, cu finanţare de la bugetul de stat, iar selecţia beneficiarilor se face prin înscriere anuală, în limita bugetului alocat fiecărui program, prin legea bugetului de stat.

"Două programe - Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural şi Programul naţional multianual de microindustrializare - sunt o premieră pentru ecosistemul antreprenorial românesc. Orientarea măsurilor de sprijin către IMM-uri finanţate de la bugetul de stat spre zona rurală, precum şi a sectoarelor productive din economie reprezintă, în primul rând, o noutate în sfera programelor de sprijin a înfiinţării şi dezvoltării IMM-urilor, implementate de Ministerul Economiei în anul 2016. În al doilea rând, acestea reprezintă o necesitate a dezvoltării economice în sectoare care aduc plus-valoare economiei", afirmă secretarul de stat din Ministerul Economiei, Claudiu Vrînceanu, citat în comunicat.

Conform sursei citate, schemele de minimis, iniţiate de Ministerul Economiei şi gestionate de Oficiile Teritoriale pentru IMM şi Cooperaţie, sunt elaborate pentru anul 2016 cu posibilitatea prelungirii pe următorii ani.

Una dintre aceste scheme de ajutor este "Programul pentru dezvoltarea abilităţilor antreprenoriale în rândul tinerilor şi facilitatea accesului acestora la finanţare - START", având un buget alocat, în 2016, de 17 milioane de lei.

"Se estimează că 141 de societăţi comerciale vor beneficia de acest program şi că va creşte numărul de locuri de muncă nou create, vor creşte încasările la bugetul de stat şi bugetul asigurărilor sociale din taxele şi impozitele aferente salariilor, precum şi impozitele datorate pe venitul microîntreprinderilor şi impozitul pe profit", se arată în comunicat.

Astfel, pentru obţinerea unui punctaj maxim, aplicanţii trebuie să creeze, prin proiect, minimum două locuri de muncă şi se acordă punctaj suplimentar pentru cel puţin două locuri de muncă ocupate de şomeri sau absolvenţi.

O altă schemă de ajutor este "Programul naţional multianual pentru înfiinţarea şi dezvoltarea întreprinderilor mici şi mijlocii în mediul rural", care are un buget de 25,9 milioane de lei pentru anul 2016.

Guvernul preconizează că programul va avea minimum 207 beneficiari. Pentru obţinerea unui punctaj maxim, aplicaţii trebuie să aibă cel puţin un loc de muncă ocupat la data lansării aplicaţiei electronice de înscriere şi să creeze, prin proiect, minimum trei locuri de muncă. Se acordă punctaj suplimentar pentru cel puţin două locuri de muncă ocupate de şomeri sau absolvenţi.

A treia schemă de ajutor este "Programul naţional multianual de microindustrializare", cu un buget de 60,89 milioane lei. În acest caz, se estimează că vor fi minimum 244 de beneficiari.

Pentru obţinerea unui punctaj maxim, aplicanţii trebuie să aibă cel puţin doi angajaţi înainte de depunerea cererii de finanţare şi să creeze, prin proiect, minimum patru locuri de muncă, din care două să fie ocupate de şomeri sau absolvenţi.

A patra schemă de ajutor este "Programul naţional multianual de înfiinţare şi dezvoltare de incubatoare tehnologice şi de afaceri", care are, în 2016, un buget de peste 7 milioane lei. Executivul preconizează că în acest caz vor fi minimum 120 de beneficiari.

Potrivit comunicatului, ajutorul de minimis se acordă sub forma unor alocaţii financiare nerambursabile pentru rambursarea cheltuielilor eligibile propuse prin planul de afaceri şi aprobate în cadrul etapei de verificare şi certificare a cererilor de rambursare a cheltuielilor.

Ca efecte ale implementării schemelor de minimis pentru înfiinţarea şi dezvoltarea IMM-urilor se preconizează creşterea numărului IMM-urilor nou înfiinţate şi creşterea numărului locurilor de muncă nou create şi menţinute cel puţin până în 2019, se mai arată în comunicat.

Guvernul menţionează că în şedinţa de săptămâna trecută a fost adoptat un alt memorandum privind acordarea finanţării pentru alte patru programe de sprijin antreprenorial: Programul de dezvoltare a activităţilor de comercializare a produselor şi serviciilor de piaţă; Programul pentru stimularea înfiinţării şi dezvoltării microîntreprinderilor de către întreprinzătorii debutanţi în afaceri; Programul naţional multianual pentru dezvoltarea antreprenoriatului în rândul femeilor din sectorul întreprinderilor mici şi mijlocii şi Programul pentru organizarea Târgurilor IMM-urilor.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Gala BURSA 2024
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

27 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9765
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7307
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3612
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.7818

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb