PAUL ANGHEL:  ANPC va pregăti proiectul de transpunere a reglementărilor UE privind protecţia consumatorilor

E.O.
Ziarul BURSA #Companii / 9 ianuarie 2020

Marţi, au intrat în vigoare noile norme europene privind protecţia consumatorilor

Termenul de transpunere a noului pachet legislativ este 28 noiembrie 2021, urmând ca noile dispoziţii să intre în vigoare începând de la 28 mai 2022

Amenda pentru încălcarea drepturilor consumatorilor poate ajunge la 4% din cifra de afaceri anuală a companiei

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) va pregăti actul normativ de transpunere a Directivei Omnibus în dreptul naţional, care va cuprinde o serie de măsuri ce vor garanta standarde mai ridicate de protecţie pentru consumatorii români împotriva practicilor comerciale incorecte, atunci când aceştia optează să achiziţioneze produse sau servicii on-line, a anunţat, ieri, Paul Anghel, directorul general al instituţiei.

Afirmaţia domniei sale vine în contextul în care, marţi, au intrat în vigoare noile norme UE privind protecţia consumatorilor, pe care comisarul european pentru Justiţie, Didier Reyn­ders, le-a caracterizat ca fiind un avertisment puternic transmis comercianţilor cu privire la faptul că ar trebui să respecte normele, nu să le ocolească.

Potrivit lui Paul Anghel, termenul de transpunere a noului pachet legislativ este 28 noiembrie 2021, urmând ca noile dispoziţii să intre în vigoare începând de la 28 mai 2022.

Noile reglementări europene în domeniul protecţiei consumatorilor urmăresc o mai bună aplicare şi modernizare a normelor actuale ale UE privind protecţia consumatorilor, în conformitate cu evoluţiile digitale. Aces­tea vor asigura, printre altele, o mai mare transparenţă a pieţelor online, iar vânzătorii nu vor putea să promoveze în mod fals reduceri de preţ, site-urile de comparare a preţurilor trebuind să informeze consumatorii cu privire la criteriile de clasificare. Noile norme vor consolida, de asemenea, drepturile consumatorilor prin asigurarea de compensaţii pentru victimele practicilor comerciale neloiale şi prin aplicarea de sancţiuni în cazul unor situaţii de prejudiciu colectiv, care afectează consumatorii din întreaga UE.

Vicepreşedintele Comisiei Europene pentru Valori şi Transparenţă, Vera Jourova, a atras atenţia, conform Agerpres, că noile reguli vor proteja consumatorii de comercianţii necinstiţi doar dacă statele membre le vor pune în aplicare rapid.

Comisarul european pentru Justiţie, Didier Reynders, i-a avertizat pe comercianţi că o amendă pentru încălcarea drepturilor consumatorilor poate ajunge la 4% din cifra de afaceri anuală a companiei.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

13 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9732
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7413
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3047
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9954
Gram de aur (XAU)Gram de aur406.8246

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb