PCA BRAŞOV: Bărbat, trimis în judicată pentru ultraj judiciar

Adina Lateş
Anticorupţie / 11 ianuarie 2016

Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Braşov au finalizat cercetările şi au dispus, la data de 6 ianuarie 2016, trimiterea în judecată, în lipsă, a inculpatului Alexandru Tuţă sub aspectul săvârşirii a patru infracţiuni de ultraj judiciar.

Potrivit unui comunicat al PCA Braşov, la data de 11 august 2015, pe numele inculpatului Tuţă Alexandru a fost emis, de către Judecătoria Braşov, un mandat de arestare preventivă, însă acesta nu a fost pus în executare până în prezent întrucât inculpatul se sustrage.

În rechizitoriul întocmit în cauză, procurorii au reţinut următoarea situaţie de fapt:

"În perioada 24 iulie 2013 - 18 iulie 2015, inculpatul Tuţă Alexandru a transmis, prin intermediul poştei electronice, numeroase mesaje de ameninţare explicită cu acte de violenţă şi injurii, însoţite de imaginea unor obiecte contondente şi tăietoare, la adresa magistraţilor care au soluţionat dosare în care inculpatul avea calitatea de parte, creând o stare de îngrijorare şi temere, de natură să afecteze activitatea de înfăptuire a justiţiei".

Dosarul a fost înaintat, spre competentă soluţionare, Judecătoriei Sfântu Gheorghe.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. De unde stia jurnalistul inaintea instantei ca inculpatul se sustrage? Instanta stabileste, ori la data articolului nici nu incepuse judecata. S-a incalcat prezumtia de nevinovatie. Parchetul nu m-a citat, m-a eliberat dupa 24h de retinere si s-au dus singuri la Judecatoria ZARNESTI, in aceeasi zi, unde a fost abtinere totala, in bloc. A fost o speculatie. Eu cand am ajuns in Bucuresti eram deja arestat in lipsa. Apoi acuzarea a cerut stramutarea in lipsa apararii, nici nu stiam de Judecatoria Sfantu Gheorghe..Nici nu stiam ca am fost deja arestat. La retinere m-au accidentat grav si la eliberare politistul de la CRAP Brasov m-a injurat. Du- te tu la ei in situatia asta.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb