PD-L ar putea începe o campanie de strângere de semnături pentru un Parlament unicameral

A.G.R.
Ziarul BURSA #Politică / 22 septembrie 2008

PD-L ar putea începe o campanie de strângere de semnături pentru un Parlament unicameral

Preşedintele Partidului Democrat Liberal (PD-L), Emil Boc, a anunţat, duminică, într-o conferinţă de presă, că va înainta o propunere Colegiului Director Naţional al partidului pentru declanşarea unei campanii de strângere de semnături pentru un parlament unicameral, cu un număr mai mic de parlamentari, începând cu alegerile din 2012.

Liderul PD-L a explicat că parlamentul monocameral face parte din oferta politică a partidului.

Boc a argumentat că actualul sistem bicameral - format din Camera Deputaţilor şi Senat - nu corespunde nevoilor unei societăţi democratice, pentru că ambele camere sunt desemnate la fel.

""Nu se justifică să ai două Camere, la fel alese, în condiţiile în care, în mod normal, ele ar trebui să reprezinte interese şi categorii diferite ale populaţiei, după experienţa altor ţări democratice"", a subliniat preşedintele democrat-liberal.

Potrivit lui Boc, un alt argument ar fi acela că parlamentul unicameral este mult mai eficient şi mai rapid în procesul de adoptare al legilor.

Liderul PD-L a explicat: ""Sunt situaţii când se adoptă de către Guvern Ordonanţe de Urgenţă, iar ele ajung să fie aprobate de ambele Camere ale Parlamentului uneori după 5-6 luni, sau chiar un an, prin tergiversările care au loc în ambele camere. Un parlament unicameral ar face ca legile să fie adoptate mult mai repede"".

În opinia sa, parlamentele bicamerale, în principiu, se justifică în statele federale, iar Parlamentele unicamerale - în statele unitare.

""România este stat unitar şi nu se justifică parlamentul bicameral"", a spus Boc.

Un alt argument al liderului democrat-liberal a fost faptul că ""actualul sistem bicameral din România funcţionează, în foarte multe situaţii, ca un parlament monocameral"".

Emil Boc a afirmat: ""Dacă avem în fapt un parlament monocameral, de ce să nu-l avem şi de drept? Sunt cel puţin 7-8 situaţii, potrivit Constituţiei, când cele două Camere ale Parlamentului lucrează în şedinţă comună, la fel ca un parlament unicameral. Actualul sistem, cu o cameră decizională, reduce bicameralismul la unicameralism, pentru că dezbaterea pe un proiect de lege are loc în camera decizională, iar în cealaltă fie se adoptă prin aprobare tacită, fie are loc o discuţie superficială"".

În opinia acestuia, un parlament unicameral ar reduce numărul de parlamentari. Liderul PD-L a explicat: ""România nu are nevoie de 469 de senatori şi deputaţi. SUA, cu o populaţie de 300 de milioane de locuitori, are, la nivel federal, un parlament compus din 535 de parlamentari - 100 de senatori şi 435 de membri ai Camerei Reprezentanţilor. Dacă SUA îşi permite să aibă un parlament cu 535 de parlamentari la 300 de milioane de locuitori, cred că şi România, la o populaţie de 22 de milioane de locuitori, poate avea cel mult 300 de parlamentari, pentru a exista o concordanţă"".

Semnăturile care vor fi adunate vor sta la baza propunerii de revizuire a constituţiei pe care partidul o va înainta, după alegeri, în procesul de revizuire al Constituţiei.

Emil Boc a explicat: ""Revizuirea poate fi iniţiată de preşedintele României, la propunerea Guvernului sau de cel puţin un sfert din numărul total al deputaţilor sau al senatorilor. De asemenea, există iniţiativa legislativă cetăţenească. Noi ne propunem să putem oferi preşedintelui României, în calitate de viitor partid aflat la guvernare, propunerea de revizuire a Constituţiei, inclusiv sub aspectul componenţei parlamentului unicameral, dar care să fie susţinută de cel puţin 5 milioane de români"".

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb