Eurodeputaţii condamnă, într-o rezoluţie adoptată joi, falsificarea sistematică de către regimul rus a argumentelor istorice pentru a-şi justifica războiul ilegal de agresiune împotriva Ucrainei. Membrii Parlamentului European susţin că trebuie extinse sancţiunile împotriva canalelor mass-media ruse care răspândesc dezinformarea, fiind îngrijoraţi de decizia unor companii care gestionează platforme de comunicare socială precum Meta şi X de a relaxa normele de verificare a veridicităţii informaţiilor, conform News.ro.
Potrivit acestei rezoluţii, Parlamentul European respinge argumentele istorice ale regimului rus menite să submineze istoria şi identitatea naţională a Ucrainei în încercarea inutilă de a justifica războiul ilegal în curs. De asemenea, eurodeputaţii condamnă faptul că Federaţia Rusă nu a reuşit să stabilească răspunderea pentru crimele sovietice şi a reprimat încercările de a efectua cercetări istorice şi de a organiza dezbateri publice cu privire la aceste chestiuni, afirmând că astfel de practici au contribuit la capacitatea regimului de la Moscova de a revigora politicile imperialiste şi de a instrumentaliza istoria în scopurile sale criminale, se arată într-o informare a PE.
UE trebuie să intensifice lupta împotriva dezinformării ruse
Parlamentul adresează un apel ferm către UE şi statele sale membre pentru a-şi intensifica şi coordona mai bine eforturile de combatere promptă şi riguroasă a dezinformării ruse şi a acţiunilor străine de manipulare a informaţiilor şi a ingerinţelor străine. Acest lucru este esenţial, spun deputaţii, pentru a proteja integritatea proceselor democratice şi pentru a consolida rezilienţa societăţilor europene. Deputaţii subliniază şi necesitatea de a promova în mod activ educaţia în domeniul mass-media şi de a sprijini mass-media de calitate şi jurnalismul profesionist, precum şi cercetarea în domeniul noilor tehnologii de influenţă hibridă.
Rezoluţia invită, totodată, Uniunea Europeană să-şi extindă sancţiunile împotriva canalelor mass-media ruse care desfăşoară campanii de dezinformare ce promovează războiul de agresiune al Rusiei împotriva Ucrainei. PE îndeamnă ţările UE să pună în aplicare în mod riguros aceste sancţiuni şi să aloce resurse suficiente pentru a aborda în mod eficace acest război hibrid. Deputaţii doresc, de asemenea, ca UE să îşi intensifice sprijinul pentru mass-media rusă independentă aflată în exil, pentru a permite diversificarea vocilor din mass-media de limbă rusă.
PE, îngrijorat de recentele anunţuri ale platformelor Meta şi X
De asemenea, europutaţii sunt profund îngrijoraţi de relaxarea normelor de verificare a veridicităţii informaţiilor de către unele platforme de comunicare socială
Parlamentul este profund îngrijorat de recentele anunţuri făcute de companiile care gestionează platforme de comunicare socială cu privire la o relaxare a normelor lor privind verificarea veridicităţii informaţiilor şi moderarea, deoarece acest lucru va permite şi mai mult campaniei de dezinformare a Rusiei să se răspândească în întreaga lume. Deputaţii solicită Comisiei Europene şi statelor membre ale UE să pună în aplicare cu stricteţe legea privind serviciile digitale ca răspuns la aceste anunţuri făcute de Meta şi X, inclusiv ca parte importantă a luptei împotriva dezinformării ruseşti, se mai arată în textul rezoluţiei adoptate joi cu 480 de voturi "pentru", 58 "împotrivă" şi 48 de abţineri.
1. fără titlu
(mesaj trimis de anonim în data de 23.01.2025, 18:16)
Rusia condamnă utilizarea de către UE a dezinformării
pentru a-şi justifica sprijinirea războiul din Ucraina,
ca la baterii ; pol + si pol -