PE FONDUL EPIDEMIEI DE COVID-19 MFP: Reducere severă a economiei, de 14,4% în trimestrul secund

G.U.
Politică / 24 mai 2020

MFP: Reducere severă a economiei, de 14,4% în trimestrul secund

Deficitul bugetar-prognozat la 6,7% din PIB, la finalul anului

Economia românească va înregistra o reducere severă a activităţii în trimestrul al doilea din acest an, de 14,4%, însă impactul asupra industriei prelucrătoare în perioada menţionată va fi de circa 18%, iar declinul la fabricarea produselor textile şi articolelor de îmbrăcăminte, pielărie şi industria auto, de peste 35%, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP) şi citat de Agerpres, preluat de G4Media.ro.

"'Prognoza evoluţiei produsului intern brut pentru anul 2020 a luat în considerare efectele pandemiei COVID-19, precum şi măsurile de sprijin pentru mediul de afaceri, piaţa muncii şi consumatori, dar şi intervenţiile în domeniul medical. Se estimează o reducere severă a activităţii economiei în trimestrul al II-lea (-14,4%), profilul trimestrial evidenţiind o evoluţie preponderent în formă de "V", dar fără a reveni la situaţia din scenariul de iarnă (absenţa coronavirusului), cu o recuperare propriu-zisă în trimestrul IV. Scenariul se bazează pe un impact economic negativ limitat în timp, în jur de 4 luni (martie-iunie), urmând o extindere parţială în iulie-septembrie, plecând de la experienţa Chinei care dă semne de revenire după 4 luni", se arată în documentul citat.

Impactul probabil asupra industriei prelucrătoare în cele trei luni maxim afectate (martie-mai) va fi o reducere de circa 18% faţă de perioada corespunzătoare din 2019, cu un declin mai accentuat, peste 35%, la fabricarea produselor textile şi articolelor de îmbrăcăminte, pielărie şi industria auto.

În perioada de vârf a pandemiei, serviciile vor avea o contribuţie negativă de 9,3 puncte procentuale la dinamica PIB-ului, fiind urmate de industrie (-3,9 puncte procentuale). Serviciile vor fi afectate în special pe segmentele de tranzacţii imobiliare, hoteluri şi restaurante, activităţi recreative, transporturi, servicii de întreţinere.

''Condiţiile macroeconomice favorabile vor acţiona în continuare, în special din trimestrul al III-lea, luând în considerare faptul că pieţele externe nu se vor pierde, iar economia are capacitatea potenţială de revenire prin măsurile guvernamentale de conservare a veniturilor şi măsurile de repornire (creditarea avantajoasă a IMM-urilor), astfel încât factorii reversibili vor prevala celor ireversibili", se arată în programul de convergenţă.

În acest context, se aşteaptă ca economia României să înregistreze o reducere de 1,9% la nivel anual, în termeni reali, fiind rezultatul unor contribuţii negative atât din partea cererii interne (-1,6 puncte procentuale) cât şi a exportului net, dar într-o măsură mai redusă (- 0,3 puncte procentuale). Astfel, diminuarea de ritm a indicatorilor sectoriali menţionaţi a condus la revizuirea dinamicii PIB în scenariul coronavirusului cu circa 6 puncte procentuale, respectiv de la +4,1% în prognoza de iarnă.

Investiţiile brute se vor reduce cu 2,6% în 2020, în condiţiile în care cheltuielile cu consumul privat vor înregistra o reducere cu 0,7%, consumul guvernamental va avea un impact pozitiv de 2,4%, iar exporturile şi importurile de bunuri şi servicii vor înregistra dinamici negative, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

''În cadrul cererii interne, se estimează că investiţiile brute (formarea brută de capital fix) se vor reduce cu 2,6%, fiind aşteptat un comportament investiţional precaut din partea mediului privat. Într-o mai mică măsură vor fi afectate cheltuielile cu consumul privat (- 0,7%) care sunt susţinute de creşterea moderată a câştigului salarial net şi de înclinaţia spre consum a populaţiei. Consumul guvernamental va avea un impact pozitiv (2,4%), ca urmare a măsurilor adoptate de Guvern pentru controlul şi diminuarea efectelor negative ale pandemiei. Atât exportul, cât şi importul de bunuri şi servicii vor înregistra dinamici negative comparativ cu anul 2019 (-6,7%, respectiv -5,6%)", se arată în documentul citat.

În condiţiile perturbării relaţiilor comerciale pe pieţele externe, este de aşteptat ca deficitul de cont curent să se ajusteze de la 4,6% din PIB în anul 2019 şi 4,5% în scenariul de bază, la 4,1% din PIB în estimarea curentă.

Deficitul bugetar calculat pe metodologia europeană ESA este prognozat pentru finalul anului 2020 la 6,7% din PIB, în creştere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale faţă de nivelul din 2019, pe fondul majorării cheltuielilor la 39,5% din PIB şi a veniturilor la 32,7% din PIB, potrivit Programului de convergenţă 2020 publicat de Ministerul Finanţelor Publice (MFP).

''Estimările privind veniturile şi cheltuielile bugetare sunt afectate de perspectivele privind desfăşurarea crizei de sănătate publică şi implicaţiile economice ale acesteia. În acest context, deficitul bugetar ESA prognozat pentru finalul anului 2020 este de 6,7% din PIB, în creştere cu aproximativ 2,4 puncte procentuale (pp) faţă de nivelul din 2019. Veniturile bugetare totale sunt estimate să crească de la nivelul de 31,7% din PIB în anul 2019 la un nivel de 32,7% din PIB în anul 2020, în special pe baza creşterii ponderii în PIB a contribuţiilor sociale (cu 0,2 pp) şi a categoriei altor venituri (cu 1,1 pp). În ceea ce priveşte celelalte categorii de venituri, cele din impozitele curente pe profit şi venit sunt prevăzute să rămână la acelaşi nivel ca în 2019, respectiv de 4,8% din PIB, în timp ce veniturile din impozite şi taxe pe bunuri şi servicii vor înregistra o scădere cu 0,1 pp în 2020 faţă de 2019", se arată în documentul citat.

Proiecţiile veniturilor bugetare pentru anul 2020 au la bază evoluţia pozitivă moderată a fondului de salarii şi scăderea consumului privat estimate în contextul crizei pandemice.

Opinia Cititorului ( 3 )

  1. Dezastrul economic din cea mai săracă țară a UE nu mai are nevoie de niciun comentariu.

    Exprimarea caderii economice in procente duce la o calmitate falsa. Nu intereseaza de fapt suma totala a caderii si daca am lua ca exemplu acel 35% din auto inseamna ca este o lovitura semnificativa.

    Deci 35% din 2 miliarde de euro anual, ce inseamna pentru guvern ? E mult sau putin ? 

    1. E enorm. Romania cam asta produce haine (țoale), auto și call-centere...

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
veolia.ro
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

19 Noi. 2024
Euro (EUR)Euro4.9769
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7110
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3354
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9529
Gram de aur (XAU)Gram de aur399.1947

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
petreceriperfecte.ro
targuldeturism.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb