"Honda Motor" Co., al doilea producător de vehicule hibrid din Japonia, îşi va construi prima fabrică din ţară din ultimii 30 de ani, unitate la care va produce trenuri electrice şi va asambla autoturisme. "Căutăm un loc de producţie la nord de Tokio", a declarat Tetsuya Ikeda, purtător de cuvînt la "Honda". Acesta a subliniat că nu au fost stabilite încă detaliile legate de valoarea investiţiei, producţia propriu-zisă, respectiv volumul acesteia.
Totuşi, presa niponă a informat, anterior, că fabrica va cos-ta 30 de miliarde de yeni (252 milioane de dolari) şi va produce motoarele Honda VTEC, respectiv V-10, începînd cu anul 2008. Potrivit informaţiilor din presă, fabrica va realiza aproape 200.000 de motoare anual. În plus, noua unitate, care va ocupa 800.000 de metri pătraţi, ar putea asambla motoa-re hibrid. Tot presa a precizat că "Honda", companie care vinde mai multe autoturisme în SUA decît în Japonia, a anunţat că producţia sa se va menţine la aproape 1,2 milioane de vehicule pe an.
În clasamentul de profil, "Honda" este depăşită de "Toyota Motor" în privinţa producţiei şi a vînzărilor de autoturisme hibrid. Creşterea preţului la benzină a determinat sporirea cererii pentru autoturisme ce utilizează combus-tibili eficienţi, atît în SUA, cît şi în Japonia.