PE STEAGUL LOR NU-I SCRIS UNIRE Revoltă la Frankfurt

Printr-o ironie a sorţii, tocmai când Banca Centrală Europeană a devenit supraveghetor unic al celor mai mari bănci din Europa, un pas important pe calea realizării Uniunii Bancare, discordia s-a instaurat la Frankfurt.

La început a fost opoziţia deschisă a lui Jens Weidmann, preşedintele Bundesbank, faţă de planurile lui Mario Draghi de a "repara" falimentul proiectului european prin tipărire. Pornind de la "vom face totul" în vara anului 2012, preşedintele BCE a anunţat în acest an şi programe pentru achiziţia directă a unor active bancare, scopul fiind, desigur, lupta împotriva deflaţiei şi relansarea creditării.

Prin schimbarea sistemului de vot la nivelul conducerii executive a BCE, Draghi a reuşit să-l izoleze şi să-l neutralizeze pe Weidmann, dar bucuria "succesului" nu a fost de lungă durată.

Reuters a scris recent că "Mario Draghi este criticat pentru stilul său de conducere autoritar şi deficienţele în comunicarea cu ceilalţi membri ai conducerii BCE". În plus, "deciziile importante se iau doar la nivelul unui cabinet restrâns", din care fac parte Peter Praet, economistul şef al instituţiei, şi Benoit Coeure, numit de presa germană "ministrul de externe al lui Draghi".

Privilegiul accesului la informaţii se pare că este negat chiar şi unor membri din conducerea executivă a băncii (n.a. formată din şase persoane), care nu au fost informaţi în avans despre două decizii importante. Motivul? Draghi a restrâns accesul la informaţii deoarece se teme că "opoziţia", evidenţiată ca fiind Bundesbank de către Reuters, le va transmite presei pentru "a bloca sau discredita deciziile".

Anunţarea ţintei pentru creşterea bilanţului BCE i-a "supărat cel mai mult" pe anumiţi guvernatori ai băncilor centrale din zona euro, după cum mai scrie Reuters, deoarece "s-au creat pe piaţă tocmai aşteptările care se doreau evitate".

Ştirea Reuters mai arată că "există diviziuni adânci în consiliul guvernatorilor BCE cu privire la politicile care trebuie adoptate pentru rezolvarea problemei inflaţiei prea scăzute", iar estimările prezentate de agenţia de ştiri arată că şapte până la zece membri ai consiliului se opun unei relaxări cantitative similare celei din Statele Unite (n.a. crearea banilor pentru cumpărarea obligaţiunilor guvernamentale).

"Ştim acum că, pe măsură ce mergem tot mai departe, Jens nu va veni cu noi", a declarat un bancher de la BCE pentru Reuters, deoarece "el nu îşi va schimba poziţia".

La conferinţa de presă de ieri, preşedintele BCE a încercat să minimalizeze divergenţele din cadrul conducerii BCE. "Nu există nicio coaliţie, nicio linie de demarcaţie între Sud şi Nord", a declarat Draghi.

Din păcate, afirmaţiei sale tranşante îi lipseşte credibilitatea. Articolul Reuters arată că inclusiv Christian Noyer, guvernatorul Băncii Franţei şi unul dintre apropiaţii lui Draghi, a votat împotriva planului de achiziţionare a titlurilor ABS şi obligaţiunilor garantate, din cauza "pregătirii insuficiente şi a aspectelor tehnice greşite".

Se pare că argumentele lui Noyer nu au fost ascultate, iar la conferinţa de presă de ieri Mario Draghi a anunţat o durată de doi ani a programului de achiziţionare a obligaţiunilor.

Sursele anonime din cadrul BCE au mai precizat pentru Reuters că "dizidenţii" ar fi doi membri ai conducerii executive, Yves Mersch şi Sabine Lautenschlaeger, precum şi guvernatorii băncilor centrale din Germania, Olanda, Luxemburg, Estonia şi Letonia. Incertă, dar probabilă, este opoziţia guvernatorilor din Slovacia, Slovenia şi Austria.

Revolta de la Frankfurt l-a determinat pe Ambrose Evans-Pritchard, de la cotidianul britanic The Telegraph, să scrie că "eforturile lui Mario Draghi de a salva uniunea monetară s-au lovit de Zidul Berlinului". În opinia sa, dacă "BCE va continua cu relaxarea cantitativă, atunci şeful băncii centrale a Germaniei va demisiona, iar dacă acest lucru nu se întâmplă, atunci va demisiona Draghi".

Conform declaraţiilor prezentate de Evans-Pritchard, "Bundesbank încearcă să găsească mijloacele juridice prin care să blocheze relaxarea cantitativă", iar anumite clauze din statutul BCE ar putea să transfere puterea decizională la nivelul celor 18 guvernatori ai băncilor centrale din zona euro.

Având în vedere ponderea acţionarilor BCE, Germania ar avea 26% din voturi, fiind astfel posibilă scoaterea din ecuaţie a lui Mario Draghi, după cum mai scrie jurnalistul britanic.

Poate că această "revoltă" din cadrul BCE l-a determinat pe Draghi să menţină neschimbaţi parametrii politicii monetare la şedinţa de ieri. Dar mai contează?

Prognoza de toamnă publicată de Comisia Europeană indică perspective sumbre pentru unitatea de opinii la nivelul autorităţilor fiscale şi monetare. Pentru Ambrose Evans-Pritchard, "conflictul Nord-Sud din cadrul BCE reflectă divergenţele politice din uniunea monetară după şase ani de depresiune economică şi şomaj în masă" şi este greu de crezut că se va ajunge din nou la "armonie", mai ales pe fondul apariţiei tot mai rapide a alternativelor politice cu tentă naţionalistă.

Mai în glumă, mai în serios, Evans-Pritchard scrie că pe Draghi îl aşteaptă fotoliul de preşedinte al Italiei, în cazul unei demisii de la BCE, iar din acea poziţie ar putea să se răzbune, prin conducerea Italiei pe calea redresării economice, pe fondul revenirii la liră.

Dar dacă "dizidenţii" revin la sentimente mai bune? Înseamnă că Draghi poate salva zona euro doar prin tipărire, în ciuda lipsei de cooperare din partea celorlalte autorităţi europene?

Nu, pentru că toate măsurile de salvare a "visului european" din ultimii ani au implicat erodarea tot mai accentuată a tratatelor europene şi acordarea unor puteri discreţionare autorităţilor monetare, fără niciun control din partea cetăţenilor. Nici chiar judecătorii nu mai îndrăznesc să apere integritatea legilor fundamentale ale Europei.

În "Declinul şi căderea Imperiului Roman", istoricul Edward Gibbon a documentat pe larg colapsul domniei legii în acele timpuri. În opinia sa, numirea unor judecători dependenţi de stat a fost principalul factor al acestui colaps.

Pornind de la observaţiile lui Gibbon, analistul american Martin Armstrong apreciază că am ajuns, din nou, într-o astfel de epocă. "Odată ce legea protejează doar guvernul, sfârşitul este aproape, deoarece nu dispar doar drepturile civile, ci şi mijloacele de a-ţi apăra proprietatea", scrie Armstrong pe site-ul său.

Şi atunci, pentru ce luptă Draghi? Doar pentru pornirea tiparniţelor, astfel încât să fie prelungită agonia unui sistem de guvernare condamnat de atâtea ori de-a lungul istoriei?