Consiliul de Securitate al ONU se va reuni astăzi pentru a discuta despre situaţia din Venezuela, după un weekend marcat de violenţe în ţară, scrie RTE.
Statele Unite au cerut această întâlnire care va avea loc în această seară.
SUA au impus ieri noi sancţiuni împotriva Venezuelei şi au cerut blocarea activelor companiei petroliere de stat PDVSA, în urma violenţelor soldate cu victime care au blocat intrarea ajutoarelor alimentare în ţară, la sfârşitul săptămânii trecute.
Noile sancţiuni au fost anunţate la Bogota, unde vicepreşedintele american Mike Pence şi liderul opoziţiei din Venezuela, Juan Guaido, s-au întâlnit cu membri ai Lima Group, un grup de state, de la Argentina la Canada, dedicat rezolvării paşnice a crizei din Venezuela.
Pence a spus că Statele Unite îl vor susţine pe Guaido până la reinstaurarea libertăţii în Venezuela. Vicepreşedintele american a cerut ca statele din Lima Group să blocheze imediat activele PDVSA şi să transfere proprietatea asupra activelor venezuelene din ţările lor de la apropiaţii lui Maduro la guvernul în aşteptare al lui Guaido.
Cel puţin trei oameni au fost ucişi şi aproape 300 au fost răniţi în timpul protestelor şi violenţelor de sâmbătă, în timp ce convoaie cu ajutoare susţinute de SUA au încercat să intre în Venezuela pentru a livra alimente şi medicamente.