PENTRU ACEST AN Bosch România îşi propune o cifră de afaceri de 195 milioane euro

EMILIA OLESCU
Ziarul BURSA #Companii / 24 mai 2013

Brigitte Eble: "Anul trecut, cifra de afaceri a Bosch România a scăzut cu 4,5 procente faţă de cea din 2011".

Brigitte Eble: "Anul trecut, cifra de afaceri a Bosch România a scăzut cu 4,5 procente faţă de cea din 2011".

Compania va deschide două noi fabrici, pe piaţa noastră, investind 120 milioane euro

Bosch România intenţionează să realizeze o cifră de afaceri de 195 de milioane de euro, în acest an, după ce, în 2012, a avut vânzări de 180 de milioane de euro, în scădere cu 4,5 procente faţă de cifra de afaceri din anul precedent.

Motivul care stă la baza acestei evoluţii este contextul economic general, după cum a spus Brigitte Eble, reprezentantul Grupului Bosch în România, precizând: "Suntem mulţumiţi de evoluţia pe care compania a înregistrat-o în 2012 în România. Acesta este motivul pentru care dorim să ne extindem pe piaţa din România şi să continuăm să investim aici".

Grupul Bosch va deschide, în acest an, două noi unităţi de producţie în ţara noastră, investind, până la sfârşitul lui 2013, suma de 120 de milioane de euro în fabricile din Blaj şi Cluj.

În data de 8 iunie 2013, Bosch va inaugura oficial fabrica din Blaj şi va demara producţia în această unitate.

Fabrica din Blaj a fost extinsă semnificativ, iar lucrările aferente şi investiţiile în utilajele de producţie au însumat circa 50 de milioane de euro. Pe o suprafaţă de 50.000 de metri pătraţi vor fi create, până la sfârşitul anului în curs, circa 300 de noi locuri de muncă. Astfel, numărul angajaţilor Bosch de la Blaj va ajunge la 900.

Grupul Bosch va inaugura în Cluj-Napoca un nou centru de producţie pentru fabricarea şi dezvoltarea de unităţi electronice de comandă pentru autovehicule. Producţia la centrul din Cluj este planificată să înceapă în trimestrul al patrulea din acest an.

Până la sfârşitul anului 2013 sunt prevăzute investiţii de 77 de milioane de euro, construcţia derulându-se pe o suprafaţă totală de circa 38.000 de metri pătraţi. În cadrul fabricii din Cluj-Napoca, vor lucra, până la sfârşitul anului, peste 300 de angajaţi, în domeniul producţiei şi dezvoltării.

La nivelul întregii ţări, Bosch avea, la începutul anului 2013, un număr de 1.400 de angajaţi. Dezvoltarea activităţilor locale de producţie va contribui, însă, la creşterea personalului companiei, până la finalul anului în curs Bosch urmând să aibă peste 2.000 de angajaţi.

Compania are unităţi de producţie în cinci locaţii din ţara noastră - la Timişoara, la Blaj, la Sibiu, la Cluj şi la Bucureşti.

Tehnologia auto, motorul creşterii Bosch în România

Anul 2012 a adus o creştere a volumului de vânzări în sectorul Automotive Aftermarket, dar şi a producţiei de componente auto destinate constructorilor auto români, potrivit reprezentanţilor societăţii.

În cadrul acestei divizii, Bosch deţine 17 grupe de produse şi şase branduri, având cote de piaţă foarte diferite, potrivit lui Dan Mandalian, director regional de vânzări pe Divizia Automotive Aftermarket.

Vânzările online câştigă tot mai mult teren pe piaţa sculelor electrice

Condiţiile dificile de piaţă din anul 2012 au continuat şi în acest an în segmentul sculelor electrice, după cum au precizat reprezentanţii Bosch, subliniind, însă, că volumul de vânzări realizat de companie în acest domeniu s-a menţinut constant faţă de anul precedent.

Mircea Georgescu, directorul regional de vânzări pe Divizia de Scule Electrice, a meţionat că, în 2012, circa 40 de procente din volumul de vânzări au fost obţinute cu produse inovatoare lansate pe piaţă de cel mult doi ani, în special în domeniul sculelor cu acumulatori pe baza tehnologiei Litiu-Ion.

Cu o cotă de piaţă mai mare de 35%, diviza de scule electrice are o pondere din ce în ce mai mare pe vânzările online.

Încălzirea - segmentul principal pentru termotehnică

În sectorul termotehnicii, societatea acoperă partea de încălzire, apă caldă menajeră şi sisteme industriale, având o cotă de piaţă care oscilează, în funcţie de segment, între 13 şi 35%, câştigând 3 puncte procentuale pe încălzire, segment ce contribuie cu cea mai mare parte (49%) la veniturile realizate în domeniu, potrivit lui Adrian Bălşanu, director regional de vânzări în cadrul Diviziei Termotehnică.

Volumul vânzărilor realizate de companie pentru aparatele care folosesc tehnologia în condensare s-a dublat, în 2012 faţă de 2011, întrucât clienţii români pun un accent tot mai mare pe utilizarea unor tehnologii ecologice, dar care să permită şi reducerea consumului de energie, a mai spus domnia sa.

Bosch deţine o reţea de peste 120 de parteneri de service, care, la nivel naţional, asigură o rată de remediere în decurs de 24 de ore a defectelor de peste 90 de procente.

Anul trecut, 20% din veniturile realizate în acest segment au provenit din sistemele regenerabile şi 10% - din sistemele comerciale şi industriale.

72 milioane euro - cifra de afaceri pe electrocasnice

Divizia de electrocasnice a participat la veniturile grupului cu o cifră de afaceri de 72 de milioane de lei, în creştere cu 3% faţă de anul trecut, cota de piaţă variind de la 4%, pe partea de echipamente mari, până la 7%, pentru echipamentele mici, potrivit studiilor din piaţă.

În acest an, va fi înregistrată o evoluţie moderată pe piaţa aparatelor electrocasnice, Bosch aşteptând o creştere de o cifră a vânzărilor în acest sector, potrivit lui Mihai Voicilă, director general al BSH Electrocasnice.

Grupul Bosch a vândut, anul trecut, de 52,5 miliarde euro

În anul fiscal 2012, vânzările Grupului Bosch la nivel mondial au crescut cu 1,9 procente, ajungând la 52,5 miliarde euro. Pentru anul în curs, corporaţia estimează vânzări în creştere uşoară faţă de cele din 2012, de două până la patru procente.

Veniturile înainte de impozitare ale grupului au fost, anul trecut, de 2,8 miliarde euro.

În prezent, compania are 305.900 de angajaţi. Grupul Bosch a alocat în 2012 circa 8 miliarde euro pentru investiţii - 4,8 miliarde euro pentru cercetare şi dezvoltare şi 3,2 miliarde euro pentru investiţiile în active fixe.

Cea mai mare parte din cifra de afaceri, de 59%, provine din domeniul tehnologiei auto, valoarea vânzărilor pe acest segment fiind de 31,1 miliarde euro. Pe locul al doilea în structura cifrei de afaceri se află sectorul bunurilor de larg consum, cu 26%, iar al treilea loc este ocupat de tehnologia industrială, cu 15% din cifra de afaceri.

Începând cu anul 2013, Grupul Bosch a fost structurat pe patru sectoare de activitate: tehnologia auto, tehnologia industrială, bunuri de larg consum, energie şi echipamente pentru construcţii.

Grupul Bosch cuprinde Robert Bosch GmbH şi cele aproape 360 de filiale şi companii regionale din peste 50 de ţări. Prin includerea partenerilor comerciali şi de service, Bosch este reprezentat în aproximativ 150 de ţări.

Compania a fost înfiinţată în 1886 la Stuttgart de către Robert Bosch, sub denumirea "Atelier de mecanică fină şi inginerie electrică".

Pe segmentul de securitate, Bosch are zece parteneri în România şi doi în Moldova, ocupînd o cotă de 9% din piaţă.

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

24 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9748
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7860
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3158
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0002
Gram de aur (XAU)Gram de aur402.6698

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb