PENTRU AFACERILE CU FONDUL DE STAT 1MDB: Malaezia cere Goldman Sachs despăgubiri de 7,5 miliarde dolari

I.T.
Internaţional / 23 decembrie 2018

Sursa foto: Twitter

Sursa foto: Twitter

Malaezia cere Goldman Sachs despăgubiri de 7,5 miliarde de dolari pentru afacerile băncii cu fondul de stat 1MDB, care este implicat într-un scandal de corupţie, potrivit Financial Times, transmite Reuters.

Separat, Bloomberg a relatat că procuratura din Malaezia a pus sub acuzare Goldman Sachs în legătură cu subscrierea şi aranjarea a trei emisiuni de obligaţiuni, care au atras 6,5 miliarde de dolari pentru 1Malaysia Development Berhad (1MDB), aceasta fiind prima acţiune penală împotriva unei bănci americane, în urma scandalului.

Goldman Sachs a negat acuzaţiile şi a arătat că unii membri ai fostului guvern malaezian şi ai 1MDB au minţit banca în legătură cu banii obţinuţi prin vânzările de obligaţiuni.

Pe lângă valoarea totală a obligaţiunilor, Goldman Sachs ar trebui să returneze 1 miliard de dolari pentru acoperirea unor comisioane de 600 milioane de dolari plătite băncii şi cupoanele obligaţiunior care au fost mai mari decât cele din piaţă, a declarat ministrul malaezian de Finanţe, Lim Guan Eng.

Departamentul de Justiţie al SUA acuză că circa 4,5 miliarde de dolari au fost deturnate de 1MDB, care a cumpărat proprietăţi în Londra şi New York, bijuterii scumpe şi lucrări de artă, precum şi un avion privat.

Cazul este investigat şi în Singapore.

Doi foşti bancheri ai Goldman Sachs, Tim Leissner şi Roger Ng, au fost puşi sub acuzare de autorităţile din Malaezia şi Statele Unite.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. In Romania când vor fi investigate băncile pentru creșterea Robor fara justificare?

    1. Prosteaza suta de intelepti de la Cluj. Te iei de banci, te trezesti cu saracii de gat.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

31 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9767
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7959
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2638
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9541
Gram de aur (XAU)Gram de aur430.9044

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb