PENTRU AL DOILEA AN LA RÂND, Profitul BRD s-a diminuat la 501 milioane de lei

ŞTEFANIA CIOCÎRLAN
Ziarul BURSA #Bănci-Asigurări / 15 februarie 2011

Guy Poupet: "Abordăm anul 2011 cu încredere, pentru că ne bazăm atât pe forţa noastră, cât şi pe sprijinul băncii noastre mamă".

Guy Poupet: "Abordăm anul 2011 cu încredere, pentru că ne bazăm atât pe forţa noastră, cât şi pe sprijinul băncii noastre mamă".

Ioan Cuzman, SIF1: "Cât timp banca este pe profit, încă este bine"

Profitul "BRD Groupe Societe Generale" (simbol BRD) a intrat la apă, pentru al doilea an consecutiv, banca raportând pentru 2010 un profit net de 501 milioane de lei (119 milioane de euro), cu circa 37% mai mic faţă de 2009 şi semnificativ sub profitul de 1,12 miliarde lei înregistrat în 2008.

Profitul net al Grupului, care include şi rezultatele obţinute de filialele BRD Sogelease şi BRD Finance, a fost, anul trecut, de 533 de milioane de lei, mai mic faţă de 2009, când profitul net al Grupului, ce a inclus atunci şi rezultatele BRD Securities, a fost de 812 milioane de lei.

Guy Poupet, preşedintele-director general al BRD, a declarat, ieri, că rezultatele obţinute de bancă în 2010 dau indicii asupra solidităţii BRD, mai ales în contextul în care mersul economiei autohtone a dezamăgit, anul trecut: "În contextul unui an 2010 dezamăgitor pentru economia românească, rezultatele obţinute de bancă traduc o bună capacitate de rezistenţă şi, mai ales, soliditatea BRD. Abordăm anul 2011 cu încredere, pentru că ne bazăm atât pe forţa noastră, cât şi pe sprijinul băncii noas-tre mamă, scenariul pe care îl luăm în considerare cuprinzând o ameliorare moderată a conjuncturii economice. Considerăm că 2011 va rămâne totuşi un an dificil, în special în ceea ce priveşte nivelul ridicat al costului net al riscului. Rămânem, pe de altă parte, încrezători în faptul că, pe termen lung, România ar trebui să-şi reia creşterea economică susţinută şi durabilă".

Profiturile în scădere la băncile din portofoliu determină SIF-urile să caute alte surse de venit

Ioan Cuzman, preşedintele SIF "Banat-Crişana" (SIF1) şi Petre Pavel Szel, preşedintele SAI "Muntenia", care administrează SIF "Muntenia" (SIF4), au fost prezenţi, ieri, la conferinţa de anunţare a rezultatelor băncii pe 2010. Prezenţa celor doi preşedinţi de SIF nu este întâmplătoare, având în vedere că cea mai mare parte din veniturile SIF-urilor s-au datorat, ani la rândul, dividendelor distribuite de băncile din portofoliu, printre care şi BRD.

Cele cinci societăţi de investiţii financiare (SIF-urile) deţin în jur de 25% din capitalul social al BRD, unele dintre ele preferând, la finele anului trecut, să îşi mai diminueze din expunerea pe acţiunile BRD, cumpărând, în loc, acţiuni la "Fondul Proprietatea".

Guy Poupet, preşedintele "BRD" a ocolit, ieri, diplomatic întrebarea privind politica de dividend a băncii pentru profitul obţinut anul trecut, declarând că o eventuală decizie privind distribuirea de dividende aparţine acţionarilor societăţii şi urmează să fie luată în cadrul Adunării Generale, în aprilie.

Ioan Cuzman, preşedintele SIF1, este însă optimist cu privire la posibilitatea ca BRD să distribuie dividende din profitul pe anul trecut, fie şi pentru ca să "îşi păstreze o imagine bună". Domnul Cuzman ne-a spus: "Era de aşteptat ca BRD să raporteze aceste rezultate, în condiţiile în care creditarea s-a contractat în ultimii ani. Cît timp banca este pe profit, încă este bine. Cred că BRD o să dea dividend ca să să-şi păstreze buna imagine".

Şeful SIF1 susţine că nu este îngrijorat de rezultatele BRD, în condiţiile în care SIF "Banat-Crişana" a făcut paşi ca să îşi diversifice strategia de investiţii astfel încât să nu mai depindă de dividendele bancare.

"Am început să regândim strategia de investiţii, vrem să avem una nouă pentru 2011, să fim cât mai agili şi activi atât pe piaţa internă, cât şi pe cea internaţională", ne-a mai spus Ioan Cuzman.

Petre Pavel Szel, preşedintele SAI "Muntenia", susţine că SIF-urile nu s-au mai bazat atât de mult pe dividendeele de la bănci încă de la venirea crizei. Domnul Szel a ezitat să răspundă care este strategia de investiţii a SIF4 pentru anul acesta, spunând, în schimb, că în această perioadă încă mai adună informaţii. Domnul Szel ne-a declarat: "Deocamdată, culegem informaţii despre evoluţia economiei, a companiilor din portofoliu etc, mai avem încă o lună la dispoziţie până când trebuie să definitivăm Bugetul de Venituri şi Cheltuieli (BVC)".

Reprezentanţii BRD au mai anunţat, ieri, că, în 2010, costul net al riscului a înregistrat o creştere importantă din cauza condiţiilor economice şi a unor elemente tehnice cum ar fi reevaluarea garanţiilor colaterale. Rata creditelor neperformante ale BRD este de aproximativ 9,13%, sub media sistemului bancar, de 12,85%.

Costul net al riscului a crescut anul trecut cu 41%, la 1,598 miliarde lei, faţă de valoarea din 2009, de 1,134 miliarde lei.

Depozitele clientelei au crescut, anul trecut, cu 2% faţă de 2009, până la 29,8 miliarde lei, iar volumul total al creditelor era de, la 31 decembrie, 2010, de 34,5 miliarde lei, în scădere cu 1% faţă de finele lui 2009.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb