PENTRU DATA DE 29 APRILIE Acţionarii BVB convocaţi să aprobe un dividend cu randament de 4%

Andrei Iacomi
Ziarul BURSA #Piaţa de Capital / 17 martie 2020

Mâine, operatorul pieţei noastre de capital va demara un program de răscumpărare pentru cel mult 60.369 de acţiuni proprii

Acţionarii Bursei de Valori Bucureşti (BVB) sunt convocaţi, pentru data de 29 aprilie a acestui an, pentru a aproba propunerea conducerii ca, din profitul anului trecut, de 6,962 milioane lei, suma de 6,559 milioane de lei să fie distribuită ca dividende, restul urmând să meargă pentru constituirea rezervelor legale, se arată într o notificare de ieri a operatorului pieţei noastre de capital.

La nivel unitar, dividendul se ridică la 0,81491 lei ceea ce, raportat la cotaţia BVB de ieri, de 20,2 lei, oferă un randament brut de circa 4%.

Pe lângă propunerea privind repartizarea profitului, acţionarii BVB vor mai avea pe masă, printre altele, aprobarea remuneraţiei administratorilor societăţii pentru exerciţiul financiar 2020, în cuantum de 3.700 de lei net lunar/membru, sau prezentarea, discutarea şi aprobarea Bugetului de Venituri şi Cheltuieli şi planul de afaceri pentru acest an.

Începând de mâine, societatea va demara programul de răscumpărare de acţiuni proprii, conform hotărârii acţionarilor din 24 aprilie 2019.

Atunci, s a aprobat răscumpărarea din piaţă a maximum 60.369 acţiuni (reprezentând cel mult 0,75% din capitalul social), la un preţ minim egal cu cel din piaţă de la momentul efectuării achiziţiei şi un preţ maxim egal cu valoarea cea mai mică dintre (i) 35 lei per actiune şi (ii) valoarea cea mai mare dintre preţul ultimei tranzacţii independente şi preţul cel mai ridicat din momentul respectiv al ofertei de achiziţionare.

Răscumpărările au drept scop implementarea programului de alocare a

acţiunilor către salariaţii şi directorii societăţii, precum şi către membrii Consiliului Bursei, conform aprobărilor acţionarilor din 2017 şi 2018.

Comanda carte
danescu.ro
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
domeniileostrov.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

18 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9755
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7397
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3041
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0232
Gram de aur (XAU)Gram de aur403.6495

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb