PENTRU PRIMA OARĂ ÎN ULTIMELE OPT LUNI Preţul petrolului cade sub 80 de dolari/baril

A.V.
Ziarul BURSA #Materii Prime / 22 iunie 2012

Preţul petrolului cade sub 80 de dolari/baril

Cotaţia petrolului brut a scăzut sub 80 de dolari/baril ieri, pe piaţa americană, pentru prima oară în ultimele opt luni, ca urmare a creşterii stocurilor de profil din SUA, dar şi pe fondul temerilor legate de impactul crizei datoriilor din Europa asupra economiei globale.

Preţul ţiţeiului West Texas Intermediate cu livrare în august a coborât cu 1,28 dolari (1,6%) la ora 10.13, la New York Mercantile Exchange, ajungând la 80,17 dolari/baril. Anterior, preţul scăzuse la 79,92 dolari barilul, cel mai redus nivel "intraday" din 6 octombrie 2011 până în prezent. Cotaţia petrolului a pierdut 26% pe piaţa SUA, faţă de nivelul maxim al anului, de 109,77 dolari/baril, atins în 24 februarie.

La ICE Futures Europe din Londra, preţul petrolului Brent cu livrare în august a scăzut cu 95 de cenţi (1%), la 91,74 dolari/baril.

Departamentul Energiei din SUA a anunţat recent că stocurile de petrol brut au sporit cu 2,9 milioane de barili săptămâna trecută, la 387,3 milioane de barili. Nivelul este cel mai ridicat din iulie 1990 până în prezent.

Declinul cotaţiilor petrolului a fost determinat şi de faptul că Federal Reserve (Fed - banca centrală a SUA) şi-a redus estimările privind dinamica economiei americane în 2012. Conform Fed, PIB-ul SUA va avea o expansiune de 1,9-2,4% anul acesta, faţă de 2,4-2,9%, cât preconiza banca centrală în aprilie. Departamentul Energiei anticipează că cererea de ţiţei va scădea în 2012, în SUA - cel mai mare consumator mondial de profil, dar şi în Europa.

Menţionăm că, ieri, indicele Standard & Poor's GSCI Spot, care măsoară evoluţia preţurilor a 24 de materii prime, a scăzut pentru a doua zi consecutiv: -1,5%, la 566,85 puncte - cel mai redus nivel din noiembrie 2010 până în prezent.

Opinia Cititorului ( 1 )

  1. NU, petrolistii autohtoni o tin pe-a lor, stale-ar in git

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb