Producătorul de medicamente Antibiotice Iaşi (ATB) a raportat, pentru primele trei luni ale acestui an, un profit net de 4,03 milioane de lei, apropiat de cel de 4,08 milioane de lei din primul trimestru al anului trecut, în timp ce cifra de afaceri netă a avut un declin de 7,9%, la 68,03 milioane de lei, a anunţat astăzi compania printr-un raport remis Bursei de Valori Bucureşti (BVB).
Cifra de afaceri aferentă pieţei interne s-a ridicat la 33,28 milioane de lei, cu aproape 36% sub cea din primul trimestru al anului trecut, în timp ce cifra de afaceri aferentă pieţei externe a fost de 34,75 milioane lei, cu 58,4% peste cea din primele trei luni ale lui 2020. Raportat la cifra de afaceri totală, exportul are o pondere de 51,47%.
"Prin activitatea de producţie desfăşurată în primul trimestru al anului 2021 s-a avut în vedere asigurarea cerinţelor pieţei. Din punct de vedere cantitativ, producţia realizată s-a concretizat în 124,7 milioane unităţi farmaceutice sub formă de comprimate, capsule, produse parenterale, produse topice (unguente, creme, geluri), supozitoare, ovule. Substanţă activă Nistatina a fost produsă într-o cantitate cu 6,3% mai mare comparativ cu aceeaşi perioada a anului 2020", se arată în raport.
Pe de altă parte, la data de 31 martie 2021, cheltuielile totale ale Antibiotice au fost de 82,48 milioane de lei, cu 4,34% mai mici decât cele din primele trei luni ale anului trecut.
Valoarea activelor imobilizate este strâns corelată cu realizarea programului de investiţii. Valoarea investiţiilor planificate pentru primul trimestru al anului 2021 a fost de 7,18 milioane lei, valoarea realizată fiind de 11,55 milioane lei, menţionează compania în raport.
Conform programului anual, structura investiţiilor este următoarea: investiţii în cercetare-dezvoltare; investiţii în noi site-uri de producţie - realizare capacitate de producţie unguente şi supozitoare; investiţii în modernizarea site-urilor de fabricaţie existente; adaptarea infrastructurilor de service, alimentare şi distribuţie utilităţi, transport şi conectare la sistemul de drumuri naţionale, depozitare materii prime şi produse finite la tendinţa de dezvoltare a platformei industriale; Sistemul de Management Integrat (calitate, mediu, sănătate şi securitate în muncă); investiţii în tehnologia informaţiei, telecomunicatie şi digitalizarea proceselor; investiţii în resurse umane.
Compania şi-a planificat investiţii de 93,52 milioane lei în acest an.
Ministerul Sănătăţii deţine 53,02% din producătorul de medicamente din Iaşi, în timp ce SIF Oltenia avea, la data de 12 aprilie, 23,07% din companie. Faţă de preţul acţiunii ATB de ieri, de 0,542 lei, valorea de piaţă a companiei era de circa 363,9 milioane de lei.