Percheziţii în Bucureşti şi Ilfov pentru vânzări frauduloase de terenuri

A.D.
Miscellanea / 10 decembrie

Sursa foto: Facebook

Sursa foto: Facebook

Membrii unei grupări suspectate de intenţia de a vinde fraudulos terenuri în zone strategice din Bucureşti şi judeţul Ilfov au fost vizaţi astăzi dimineaţă de 47 de percheziţii în Bucureşti şi în 7 judeţe, transmite news.ro.

Foloasele patrimoniale vizate de făptuitori au fost estimate la aproximativ 13.700.000 euro şi includ imobile obţinute prin vânzarea frauduloasă a unui teren de stat, evaluat la 469.300 euro, precum şi sumele de 60.000 euro şi 1.813.113 dolari americani aflate în conturile altor societăţi.

Acuzaţiile din dosar sunt de de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, punerea în circulaţie de instrumente de plată fără numerar falsificate, înşelăciune, spălarea banilor şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos. 40 de persoane urmează să fie duse la audieri.

"La data de 10 decembrie 2024, poliţiştii Direcţiei de Combatere a Criminalităţii Organizate, Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, Poliţiei Sectorului 3 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice şi Poliţiei Sectorului 1 Bucureşti - Serviciul de Investigare a Criminalităţii Economice, împreună cu procurorii D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală, pun în aplicare 47 de mandate de percheziţie domiciliară, în municipiul Bucureşti şi în judeţele Cluj, Satu Mare, Olt, Călăraşi, Braşov, Ilfov şi Maramureş. Activităţile se desfăşoară într-un dosar penal privind săvârşirea infracţiunilor de constituirea unui grup infracţional organizat, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată, fals material în înscrisuri oficiale, fals în declaraţii, uz de fals, falsificarea de titluri de credit sau instrumente de plată, acces ilegal la un sistem informatic, fals informatic, punerea în circulaţie de instrumente de plată fără numerar falsificate, înşelăciune, spălarea banilor şi efectuare de operaţiuni financiare în mod fraudulos", informează IGPR.

Din probatoriul administrat în cauză a reieşit faptul că, în toamna anului 2021, 4 persoane ar fi constituit un grup infracţional organizat, la care, pe parcurs, ar fi aderat ori ar fi acordat sprijin alţi 28 de membri.

Membrii acestei structuri, bazată pe relaţii de amiciţie, afinitate şi subordonare, ar fi acţionat în mod coordonat până în cursul lunii decembrie 2024, în scopul obţinerii sumelor de bani rezultate din vânzarea frauduloasă a terenurilor aparţinând mai multor societăţi comerciale cu acţionariat preponderent străin şi care nu ar fi desfăşurat activitate comercială în ultimi ani.

Foloasele patrimoniale vizate ar fi constat în imobile evaluate la aproximativ 13.700.000 de euro, suma rezultată din vânzarea fără drept a unui teren aflat în proprietatea statului român, evaluat la 469.300 de euro, precum şi 60.000 de euro şi 1.813.113 dolari americani, existenţi în conturile altor societăţi.

"Punerea în executare a planului infracţional de către membrii grupării de criminalitate organizată ar fi presupus falsificarea unor înscrisuri şi folosirea lor în faţa mai multor instituţii publice ori persoane care exercită servicii de interes public (funcţionari ONRC, notari, executori, funcţionari ANCPI), ceea ce ar fi condus la emiterea de înscrisuri oficiale false, de care persoanele cercetate ar fi uzat, ulterior, dobândind în mod fraudulos calităţi în cadrul respectivelor societăţi. De asemenea, prin folosirea înscrisurilor falsificate şi declinându-şi calităţi mincinoase, membrii grupului infracţional ar fi indus în eroare reprezentanţii unor societăţi comerciale, cu drept de dispoziţie şi control asupra activelor patrimoniale şi persoane vătămate interesate în achiziţionarea unor suprafeţe de teren situate în zone strategice în municipiul Bucureşti şi judeţul Ilfov, scopul fiind obţinerea, în mod injust, a unor beneficii patrimoniale semnificative", precizează IGPR.

Peste 40 de persoane vor fi duse pentru audieri la sediul D.I.I.C.O.T. - Structura Centrală.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. sagetile lui nea Pandele- Firea

    La retrocedări nu mai sunt probleme?

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Apanova
digi.ro
aages.ro
danescu.ro
boromir.ro
librarie.net
Mozart
Schlumberger
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

12 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9708
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7332
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3401
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0336
Gram de aur (XAU)Gram de aur412.7388

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Mirosul Crăciunului
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb