Percheziţii într-un dosar de trucare a unor meciuri de fotbal din Liga a 2-a

A.P.
Anticorupţie / 13 noiembrie 2020

Percheziţii într-un dosar de trucare a unor meciuri de fotbal din Liga a 2-a

Poliţiştii de la Direcţia de Investigare a Criminalităţii Economice şi procurorii de la Parchetul Tribunalului Brăila efectuează, vineri, şase percheziţii într-o anchetă cu acuzaţii de camătă, şantaj şi luare de mită. Vizată este echipa de fotbal Dacia Unirea, scrie G4Media.ro.

Potrivit acuzaţiilor, fotbaliştii ar fi jucat sub capacitatea lor sportivă, în scopul trucării de meciuri din campionatul 2017-2018 şi obţinerii unor venituri, inclusiv din pariuri. La momentul respectiv ei erau jucători profesionişti de fotbal, în Liga a ll-a.

Poliţiştii susţin că "jucătorii ar fi fost determinaţi să aibă această conduită prin constrângeri şi ameninţări exercitate de persoane care au împrumutat sume de bani cu camătă către o parte dintre aceştia."

Comunicatul integral al Poliţiei Române:

"La această oră, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, efectuează 6 percheziţii domiciliare, într-un dosar în care se fac cercetări privind trucări de meciuri de fotbal.

La data de 13 noiembrie 2020, poliţiştii Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice din cadrul Inspectoratului General al Poliţiei Române, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, efectuează 6 percheziţii domiciliare şi pun în executare 10 mandate de aducere, într-un dosar penal privind infracţiuni de luare şi dare de mită, camătă şi şantaj.

Din cercetări a rezultat că jucătorii unei echipe de fotbal din Liga a II-a ar fi jucat sub capacitatea lor sportivă, în scopul trucării de meciuri din campionatul 2017-2018 şi obţinerii unor venituri, inclusiv din pariuri.

La momentul comiterii faptelor, persoanele aveau calitatea de jucători profesionişti de fotbal, în Liga a ll- a.

Jucătorii ar fi fost determinaţi să aibă această conduită prin constrângeri şi ameninţări exercitate de persoane care au împrumutat sume de bani cu camătă către o parte dintre aceştia.

La acţiune participă şi poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie judeţene Brăila, Buzău, Bistriţa-Năsăud, Mureş şi Vâlcea, sprijiniţi de echipe ale serviciilor pentru acţiuni speciale.

Persoanele depistate vor fi conduse la sediul Parchetului de pe lângă Tribunalul Brăila, pentru audieri şi luarea de măsuri legale.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
chocoland.ro
arsc.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

17 Ian. 2025
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.8284
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2980
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.8939
Gram de aur (XAU)Gram de aur419.8038

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
oaer.ro
greenenergyexpo-romenvirotec.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb