Lucrătorii de poliţie judiciară ai Direcţiei Generale Anticorupţie, sub coordonarea procurorului din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Secţia de Urmărire Penală şi Criminalistică, pun în executare astăzi un număr de 23 mandate de percheziţie domiciliară emise de către Tribunalul Bucureşti la domiciliile unor suspecţi din cadrul poliţiei oraşelor Turceni şi Rovinari şi la locurile de muncă ale acestora, informează un comunicat de presă remis redacţiei.
De asemenea, se vor pune în executare, în vederea continuării cercetărilor, un număr de 28 mandate de aducere a suspecţilor, 10 dintre aceştia fiind cercetaţi pentru furt calificat, 5 pentru pentru dare de mită şi 13 pentru luare de mită.
Comunicatul arată că: "în urma cercetărilor efectuate, au fost identificate mai multe persoane care aveau ca preocupare constantă sustragerea unor cantităţi însemnate de cărbune din instalaţiile de transport ale Complexului Energetic Oltenia. Ulterior, acest cărbune era transportat şi comercializat pe raza judeţelor Dolj, Gorj şi Mehedinţi. Activitatea de transport a cărbunelui sustras era desfăşurată sub protecţia unor agenţi de poliţie din cadrul I.P.J. Gorj - Poliţia Oraşului Turceni, Poliţia Oraşului Rovinari şi posturile de poliţie arondate, care pretindeau şi primeau sume de bani pentru a permite tranzitarea zonei de competenţă a autoutilitarelor folosite în acest scop".
Cauza a fost instrumentată cu sprijinul Jandarmeriei Române - B.S.I.J. şi al Serviciului Român de Informaţii.