Personalităţi libaneze ostile regimului de la Damasc au fost ameninţate

F.A.
Internaţional / 6 ianuarie 2014

Personalităţi politice şi jurnalişti libanezi ostili regimului sirian şi aliatului său din Liban, mişcarea şiită Hezbollah, au primit în ultimele zile ameninţări cu moartea, a relatat, ieri, agenţia oficială libaneză ANI, conform AFP.

Aceste ameninţări intervin în mai puţin de două săptămâni de la un atentat, la Beirut, care s-a soldat cu moartea a opt persoane, inclusiv a fostului ministru de Finanţe şi membru al Coaliţiei 14 Martie (antisiriene), Mohammad Chatah.

Potrivit agenţiei oficiale libaneze, Sethrida Geagea, o deputată, membră a Coaliţiei 14 Martie şi soţie a liderului partidului Forţele Libaneze, Samir Geagea, a primit mai multe ameninţări.

"La ora 17.00, pe 4 ianuarie, Sethrida Geagea a început să primească apeluri de la mai multe numere", anunţă ANI, citând un comunicat al serviciului de presă al deputatei.

Potrivit acestui comunicat, colegi de-ai săi au răspuns şi au auzit "ameninţări la viaţa sa, insulte şi obscenităţi". Apelurile au continuat duminică dimineaţa, precizează ANI.

Şi alte personalităţi au primit ameninţări similare, potrivit comunicatului, printre care fostul ministru de Interne Ahmad Fatfat, prezentatorul de televiziune Nadim Koteich şi jurnalista May Chidiac, care deja a supravieţuit unei tentative de asasinat. Personalităţile ameninţate se opun preşedintelui sirian Bashar al-Assad şi mişcării şiite libaneze Hezbollah.

Comanda carte
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

21 Feb. 2025
Euro (EUR)Euro4.9773
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7543
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2911
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină6.0152
Gram de aur (XAU)Gram de aur447.9253

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

ccib.ro
aages.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
solarenergy-expo.ro
thediplomat.ro
tophotelawards.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb