Peste 100.000 de persoane au semnat o petiţie prin care se cere anularea vizitei lui Trump la Londra

S.A.
Internaţional / 29 ianuarie 2017

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Donald Trump (Sursa foto: Facebook)

Peste 100.000 de britanici au semnat în mai puţin de cinci ore o petiţie prin care se cere anularea vizitei de stat pe care preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, urmează să o facă în Marea Britanie la invitaţia reginei Elisabeta a II-a, scrie The Independent, citat de News.ro.

Guvernul Marii Britanii este obligat să răspundă la orice petiţie care strânge 10.000 de semnături, iar o petiţie cu 100.000 de semnături poate fi luată în calcul pentru o dezbatere parlamentară.

Petiţia atrage atenţia asupra "incidentelor de misoginism şi vulgaritate" de care a dat dovadă preşedintele american, care nu ar trebui să fie invitat la o întâlnire cu regina Elisabeta a II-a.

În acest moment, peste 1.000 de oameni semnează în fiecare minut petiţia, care a strâns destule semnături pentru a fi luată în considerare la doar patru ore şi jumătate după ce a fost lansată.

Autorii petiţiei susţin că misoginismul şi vulgarităţile exprimate în ultimele luni de preşedintele american îl descalifică pe acesta pentru a se întâlni cu regina Elisabeta a II-a sau cu Prinţul de Wales.

Majoritatea semnăturilor a venit din Londra, precum şi din oraşe ca Brighton, Bristol, Edinburgh şi Manchester.

Premierul Theresa May a anunţat sâmbătă că preşedintele Trump a acceptat o invitaţie din partea reginei Elisabeta a II-a pentru a vizita mai târziu în acest an Marea Britanie.

Liderul laburiştilor a declarat că vizita de stat pe care preşedintele Donald Trump plănuieşte să o facă în Marea Britanie trebuie să fie împiedicată, atât timp cât rămâne în vigoare "interdicţia musulmană" anunţată de Casa Albă.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
Fix la cos
IBC SOLAR
rpia.ro
danescu.ro
arsc.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

26 Sep. 2024
Euro (EUR)Euro4.9759
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.4629
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.2641
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9642
Gram de aur (XAU)Gram de aur382.8727

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
Teatrul Național I. L. Caragiale Bucuresti
citiesoftomorrow.ro
energyexpo.ro
cnipmmr.ro
roenergy.eu
notorium.ro
rommedica.ro
prow.ro
aiiro.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb