Peste 3.000 de materiale pirotehnice ridicate în urma a 13 percheziţii în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei

Adi Iacob
Miscellanea / 23 februarie 2017

(Sursa foto:captură Youtube)

(Sursa foto:captură Youtube)

În această dimineaţă, poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti au pus în aplicare un număr de 13 percheziţii în dosarul violenţelor din Piaţa Victoriei, din timpul manifestaţiei din noaptea de 1 spre 2 februarie, mai multe persoane fiind conduse la audieri, iar peste 3.000 de materiale pirotehnice au fost ridicate pentru a fi expertizate, anunţă un comunicat de presă publicat pe site-ul Poliţiei Capitalei.

Poliţişti din cadrul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sector 1, au pus în aplicare 13 mandate de percheziţie domiciliară în municipiul Bucureşti şi mai multe mandate de aducere, într-un dosar privind violenţele din noaptea de 01/02 februarie înregistrate în Piaţa Victoriei, precizează Poliţia Capitalei.

Reprezentanţii instituţiei mai arată că au fost identificate mai multe persoane, despre care există date şi indicii că au participat la acţiunile violente.

"Cu ocazia percheziţiilor efectuate în această dimineaţă au fost găsite şi ridicate peste 3.000 materiale pirotehnice ce urmează a fi expertizate. Persoanele vizate vor fi conduse pentru audieri la sediul Direcţiei Generale de Poliţie a Municipiului Bucureşti - Serviciul Investigaţii Criminale", spun poliţiştii.

Procurorii Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 au anunţat, în 6 februarie, că au dispus începerea urmăririi penale pentru ultraj, folosire de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii publice faţă de opt persoane, cărora le-au făcut publice numele, dintre care patru în stare de arest preventiv şi patru aflate sub control judiciar, în cazul violenţelor petrecute în Piaţa Victoriei în noaptea de 1 spre 2 februarie.

Prin ordonanţa din 2 februarie 2017, procurorii au dispus punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de inculpaţii: Octavian Gheorghe, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice; Alexandru Moraru, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice; Andrei Cătălin Pavel, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase şi tulburarea ordinii şi liniştii publice; Alexandru Claudiu Palade, pentru săvârşirea infracţiunilor de ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice; Robert Liviu Iancu, pentru săvârşirea infracţiunii de tulburarea ordinii şi liniştii publice; Alin Alexandru Iancu, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; Milan Miroslav Raşcov, pentru săvârşirea infracţiunii de port sau folosirea fără drept de obiecte periculoase; Andrei Bogdan Fagel, pentru săvârşirea infracţiunilor de complicitate la ultraj şi tulburarea ordinii şi liniştii publice.

Procurorii afirmă: "În fapt, s-a reţinut că, în noaptea de 01/02.02.2017, în timp ce se aflau în zona Piaţa Victoriei, în contextul în care în zona respectivă avea loc o manifestaţie cu caracter paşnic la care participau aproximativ 100.000 de persoane, inculpaţii s-au manifestat violent, aruncând cu diverse obiecte contondente (sticle, bucăţi de gheaţă, containere) în jandarmii aflaţi în exercitarea atribuţiilor de serviciu pentru asigurarea ordinii în timpul protestului, provocându-le acestora suferinţe fizice. Prin acţiunile lor violente, inculpaţii au tulburat ordinea şi liniştea publică".

Potrivit procurorilor, asupra unora dintre inculpaţi au fost găsite obiecte periculoase (cuţite, bricege) care erau interzise a fi deţinute într-o astfel de adunare publică.

Procurorii de caz au dispus luarea măsurii controlului judiciar pe o perioadă de 60 de zile, faţă de inculpaţii Andrei Cătălin Pavel, Alin Alexandru Iancu, Robert Liviu Iancu şi Milan Miroslav Raşcov.

Pentru incupaţii Alexandru Claudiu Palade, Alexandru Moraru, Octavian Gheorghe şi Andrei Bogdan Fagel - procurorii au solicitat Judecătoriei Sector 1 Bucureşti luarea măsurii arestării preventive pe o perioadă de 30 de zile, propunere admisă de către judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul acestei instanţe.

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb