• În perioada 2008-2010, Banca Carpatica va cunoaşte o dezvoltare intensivă
• Banca Carpatica va urmări să crească activele la nivelul mediei sistemului bancar
(Interviu cu domnul Nicolaie Hoanţă, directorul general al Băncii Carpatica)
Reporter: Domnule director general, cum vedeţi evoluţia pieţei bancare în 2008? Va fi o perioadă de consolidare sau va continua creşterea agresivă, în special pe partea de active, susţinută de extinderea reţelelor teritoriale?
Nicolaie Hoanţă: În anul 2008, piaţa bancară va fi din ce în ce mai marcată de criza financiară mondială profundă care nu este un fenomen izolat, nici de mici dimensiuni şi nici, din păcate, picat din cer. Ea este rezultatul unor jocuri şi acţiuni premeditate ciclic pentru a obţine profituri rapide şi uriaşe şi a concentra avuţiile planetei, aşa cum corect au apreciat principalele cotidiane economice internaţionale. Şi în România au fost făcute presiuni concertate pe creşterea gradului de îndatorare, pe obţinerea rapidă de profituri mari şi pe umflarea balonului reprezentat de economia românească. În cadrul acestuia, s-a mers destul de departe, mai ales în privinţa exacerbării consumului populaţiei şi a preţurilor din domeniul imobiliar. Creditul a fost şi este principalul canal de umflare a balonului economiei şi, sectorial, a baloanelor consumului şi preţurilor imobilelor.
În acest context, consider că în 2008 şi chiar în 2009, va avea loc un proces de temperare a creditării, din motive de saţietate şi sustenabilitate din partea clienţilor, chiar dacă băncile vor continua să lanseze diverse produse. Fără îndoială că, în acest proces, măsurile iniţiate de BNR îşi vor avea locul lor binevenit, chiar dacă nedorit pentru cei ce văd economia ca un proces care ar trebui să se dezvolte cât de cât raţional, şi nu sub imperiul unor forţe oarbe ale aşa-zisei pieţe libere. Astfel, piaţa bancară va evolua, în acest an, în opinia mea, pe coordonatele unei îmblânziri a agresivităţii demonstrate în 2006 si 2007 şi va lua mai mult în calcul fragilitatea economiei româneşti şi restricţiile impuse, ca şi consecinţă, de criza mondială financiară (acompaniată, cum se cuvine, şi de una alimentară). Consolidarea pieţei bancare va fi urmărită de toţi jucătorii din piaţă, însă ea va fi, de asemenea, temperată de circumstanţele care sunt prezente în acest an şi cu probabilitate ridicată şi în 2009.
Reporter: Care va fi abordarea Băncii Comerciale Carpatica?
Nicolaie Hoanţă: Pentru acest an, Banca Comercială Carpatica (BCC) va urmări să-şi menţină cota de piaţă, ceea ce va însemna că va urmări să crească nivelul activelor la nivelul mediei sistemului bancar, având o abordare echilibrată a creşterii şi pe linii de afaceri. Ne vom concentra pe furnizarea finanţărilor de completare pentru proiectele derulate de clienţii noştri din fonduri comunitare, pe sprijinul acordat tuturor celor care activează în sectoare viabile din economie şi pe sprijinirea noilor afaceri care sunt bine fundamentate prin planuri de afaceri consistente şi experienţă managerială adecvată. Vom acorda atenţia cuvenită şi clienţilor persoane fizice prin atragerea lor ca deponenţi, oferindu-le dobânzi, ca întotdeauna, foarte avantajoase, cât şi prin creditele diversificate şi uşor accesibile pentru nevoi diverse, dar în special în domeniul imobiliar.
În acest an şi în anii următori, graţie unei dezvoltări echilibrate şi chibzuite a reţelei teritoriale şi a investiţiilor importante în oameni şi tehnologie, banca va urma un proces de consolidare, punând accent deosebit pe profitabilitate şi pe servirea ireproşabilă a clienţilor, cărora le acordăm o atenţie cu totul specială. Urmărim şi reuşim să avem o gamă largă şi competitivă de produse şi servicii bancare care, oferite cu promptitudine şi solicitudine, asigură o mare satisfacţie tuturor clienţilor noştri, cărora noi le oferim exact ceea ce au nevoie să consume pentru a avea satisfacţie pe termen cât mai lung.
Reporter: Care vor fi sursele pentru creşterea veniturilor BCC, având în vedere că aţi planificat mai mult decât o dublare pentru anul acesta?
Nicolaie Hoanţă: Veniturile băncii vor creşte în acest an faţă de anul trecut pe baza a trei componente de bază: mărirea cifrei de afaceri a băncii, rentabilizarea unităţilor puse în funcţiune în anul 2007 şi raţionalizarea întregii activităţi în concordanţă cu nevoile de creştere a calităţii produselor şi serviciilor, folosind mai bine tehnologia de care dispune banca. BCC are o mare rezervă de potenţial oferit de reţeaua sa, neajunsă încă la deplină maturitate, pe care o vom fructifica în perioada următoare. Sperăm ca dimensiunile crizei financiare mondiale să nu se accentueze şi să atingă într-un grad şi mai mare România. Oricum noi avem o protecţie sporită faţă de competitori, având în vedere caracteristicile structurii activelor noastre.
Reporter: Cât veţi investi în 2008 pentru dezvoltarea băncii? Care vor fi principalele direcţii de investiţii?
Nicolaie Hoanţă: Pentru anul 2008 ne-am propus alocarea unui buget în valoare de aproximativ 11 milioane de lei, bani care vor fi orientaţi spre dezvoltarea de noi soluţii informatice şi dezvoltarea canalelor de alternative de distribuţie, îmbunătăţirea signalisticii, precum şi a unor proiecte destinate perfecţionării profesionale a personalului. În ceea ce priveşte formarea şi dezvoltarea profesională, Banca Comercială Carpatica a adoptat, pentru acest an, o paletă largă de programe de dezvoltare şi formare continuă, oferind astfel angajaţilor posibilitatea perfecţionării profesionale, atât în domeniul în care activează, cât şi în domenii adiacente activităţii curente. De asemenea, o sumă considerabilă va fi destinată promovării brandului Carpatica şi a produselor şi serviciilor BCC.
Reporter: Cum veţi finanţa investiţiile?
Nicolaie Hoanţă: Ca în fiecare an, vom reinvesti profitul obţinut, dar vom folosi şi finanţări prin sistem leasing.
Reporter: Cum vedeţi Banca Comercială Carpatica poziţionată pe piaţă peste trei ani? Veţi rămâne o bancă universală sau vă veţi concentra pe un anumit segment de clientelă?
Nicolaie Hoanţă: Potrivit Strategiei generale a băncii pentru orizontul de timp 2008-2010, banca va cunoaşte în această perioadă o dezvoltare intensivă cu accent pe îmbunătăţirea randamentelor aşteptate de la active şi a productivităţii muncii de la angajaţi. Această linie strategică va fi susţinută de acţiunile care vor fi întreprinse de pe poziţia de bancă universală, care se adresează tuturor clienţilor din România, persoane fizice şi juridice, celor aflaţi la oraşe şi în mediul rural, prin oferirea unei game largi de produse şi servicii: plăţi de utilităţi, schimburi valutare, transfer de bani, gestionarea conturilor curente şi constituirea de depozite, credite, carduri, internet banking, etc. Noi avem toate atuurile unei bănci universale destinată clienţilor din România: reţea extinsă de unităţi teritoriale, produse şi servicii diversificate, grup financiar care permite oferirea de pachete de produse şi servicii, canale alternative de distribuţie a acestora (ATM-uri şi ASV-uri).
Reporter: Care pot fi avantajele competitive ale Băncii Comerciale Carpatica în comparaţie cu jucătorii care au în spate grupuri financiare internaţionale?
Nicolaie Hoanţă: Aşa cum recenta criză financiară a demonstrat, iar analiştii au reţinut şi comentat, se pune deja în mod serios problema dacă "mare", referindu-ne la bănci dar şi la alte afaceri, înseamnă, automat, şi eficient, precum şi imun la şocuri. Există destule argumente să susţină contrariul. Dacă jocurile în economie s-ar desfăşura strict, după reguli de onestitate şi transparenţă, cu mare certitudine că "mare" sau "mic" nu ar trebui să fie o preocupare obsedantă, ci un rezultat firesc al unor acumulări durabile. Cum însă lucrurile se desfăşoară după alte scenarii, în genere ascunse privirii şi înţelegerii comune, interesele şi acţiunile celor care fac şi desfac iţe naţionale şi internaţionale sunt direcţionate într-un singur sens sigur: cât mai mult profit şi cât mai mult control.
Avantajele competitive ale BCC în comparaţie cu jucătorii care au în spate grupuri financiare internaţionale sunt, în general, avantajele pe care ţi le dă o afacere gestionată în termenii câştigului pe termen lung, apropierii de înţelegerea şi sprijinirea clientului atunci când se iveşte nevoia acestuia, flexibilităţii şi operativităţii furnizării unor produse şi servicii de calitate, potrivit apetitului natural, firesc al clientului şi nu forţat de alte interese. Noi ne cunoaştem avantajele, aşa cum ni le cunosc şi clienţii care le şi simt efectiv, mai ales atunci când vin şi ni se adresează în scopul obţinerii celor mai bune soluţii financiare.
Reporter: Luaţi în considerare atragerea în acţionariat a unui partener strategic puternic, care ar contribui cu know-how şi ar facilita accesul la finanţări în valută?
Nicolaie Hoanţă: Cu toată modestia, când funcţionezi pe piaţă de aproape 10 ani, perioadă ce a dovedit ştiinţa românilor de a face bani şi a gestiona corect afacerile bancare, este greu sa accepţi că poate veni cineva să te înveţe ceva fundamental. În materie financiară, puţine lucruri se pot inventa, iar invenţiile care s-au mai făcut (cazul derivatelor) se dovedesc instrumente fragile pentru lumea largă a afacerilor, cu excepţia speculatorilor care au produs crize şi polarizare. În mod natural, suntem deschişi unor largi colaborări în domeniul finanţării, chiar şi al informaţiilor de orice fel în condiţii de avantaj reciproc, urmărind fructificarea de fiecare parte a resurselor proprii. La această dată, BCC are colaborări cu multe instituţii financiar-bancare internaţionale şi cu bănci comerciale străine, astfel încât accesul la finanţări în valută nu este o problemă şi nici o prioritate, mai ales acum cu turbulenţa valutară de pe piaţa româneasca şi cu costul ridicat al finanţării în valută, chiar şi pentru concurenţii noştri care aparţin de anumite bănci-mamă străine.
Reporter: Vă mulţumesc!