Piaţa de capital din România - una dintre cele mai puţin adânci din Europa

Reporter: Raportul Bancii Mondiale spune că venitul pe cap de locuitor al României a crescut de la 26% din media UE-28 în 2000 la 64% în 2018. Cum aşteptaţi să evolueze în acest an, respectiv pe termen mediu?

Donato de Rosa: Viteza de convergenţă în România a venitului mediu comparativ cu nivelul european a fost impresionantă, însă baza creşterii a fost una slabă.

Deşi în ultimii ani creşterea economică a fost una dintre cele mai mari din UE, aceasta a avut o bază restrânsă, consumul intern având un rol important. Acest lucru este în contrast cu majoritatea ţărilor dezvoltate din UE şi OECD, dar şi cu ţările similare ca nivel de dezvoltare, unde creşterea a fost determinată de exporturi. În general, investiţiile (formarea brută a capitalului fix) au avut tendinţa de a fi prociclice şi volatile. Sectorul public a contribuit la volatilitatea investiţiilor totale, deoarece reducerea investiţiilor publice, mai degrabă decât cheltuielile curente, a fost supapa de siguranţă prin care guvernul a îndeplinit adesea ţintele de deficit fiscal impuse de Pactul de stabilitate şi creştere al UE. Contribuţia exporturilor nete la creşterea produsului intern brut (PIB) a fost, în medie, mică şi prociclică. Pe termen mediu, România probabil va continua convergenţa către nivelul veniturilor partenerilor săi mai bogaţi din UE, dar viteza de convergenţă şi sustenabilitatea sa pe termen lung vor depinde de reorientarea atenţiei de la consum către investiţii şi exporturi.

Reporter: Cum vedeţi mediul de afaceri din ţara noastră în acest moment şi care consideraţi că sunt sectoarele cu cea mai mare nevoie de investiţii?

Donato de Rosa: România trebuie să îmbunătăţească predictibilitatea cadrului său de reglementare. În ultimii ani, întreprinderile s-au confruntat cu o serie de măsuri fiscale introduse şi parţial inversate, ceea ce a avut impact asupra capacităţii lor de a planifica operaţiuni, inclusiv investiţii.

Deşi constrângerile pentru activitatea întreprinderilor variază în funcţie de mărimea lor, imprevizibilitatea cadrului de reglementare - în special în ceea ce priveşte impozitarea - este o preocupare pentru majoritatea întreprinderilor. Accesul la forţa de muncă calificată este o altă constrângere care devine importantă, deoarece firmele româneşti se specializează în activităţi cu valoare adăugată mai mare. În acest sens, este necesar să se alinieze nevoia de competenţe din sistemul de învăţământ cu cererea de competenţe din economia reală. Calitatea infrastructurii rămâne o constrângere importantă în desfăşurarea afacerilor şi reprezintă un domeniu cu mare nevoie de investiţii. Pentru aceasta, România trebuie să utilizeze mai bine sumele mari de fonduri UE disponibile pentru investiţii.

Reporter: Ce părere aveţi despre piaţa de capital? De ce ar fi nevoie pentru ca aceasta să devină mai atractivă pentru investitori? Cum ar trebui să arate ca să poată susţine într-adevăr economia?

Donato de Rosa: Piaţa de capital din România este una din cele mai puţin profunde din Europa. Acţiunile şi titlurile de datorii listate, ca procent din PIB, sunt mult mai mici în România comparativ cu media UE. Piaţa de acţiuni, accesibilă mai multor companii stabile, este mai mică decât media regională, în timp ce pieţele de capital privat şi capitalul de risc sunt încă într-o etapă incipientă. La sfârşitul anului 2019, Bursa de Valori Bucureşti avea o capitalizare a pieţei în raport cu PIB-ul de 19%, la 83 de companii listate. Creşterea varietăţii instrumentelor finanicare, incluzând instrumente non-bancare şi introducerea obligaţiunilor ca o nouă clasă de active, ar putea ajuta la aprofundarea pietei. Obligaţiunile financiare ar crea o competiţie sănătoasă la împrumuturile bancare oferite firmelor.

Reporter: Ce părere aveţi despre întreprinderile cu capital de stat româneşti: ar fi bine să rămână în proprietate publică, dar cu schimbarea guvernanţei lor, sau mai bine să fie tranferate în sectorul privat?

Donato de Rosa: Implicarea statului în activitatea pieţei în sine nu este problematică, însă în România există o particularitate semnificativă a întreprinderilor cu capital de stat. România are mai mult de 1.500 asemenea companii şi are cel puţin una în 23 din cele 30 de sectoare urmărite de indicatorii OECD privind reglementarea pieţei de produse (PMR). Comparativ, întreprinderi cu capital de stat există în 12 sectoare în Slovacia, 17 în Cehia, 18 în Ungaria şi 15 în medie în UE-15. Prezenţa întreprinderilor cu capital de stat nu este doar în industriile de tip reţea, precum energie sau transporturi, ci şi în alte sectoare şi subsectoare - precum fabricarea metalelor de bază, construcţii navale, spaţii de cazare - unde proprietatea statului nu este neapărat justificată printr-o raţiune economică sau strategică clară. De asemenea, întreprinderile cu capital de stat din România nu concurează întotdeauna pe picior de egalitate cu sectorul privat şi acest lucru poate duce la rezultate ineficiente ale pieţei. Guvernul ar trebui să abordeze lacunele de neutralitate concurenţială existente în cadrul de reglementare care creează condiţii de inegalitate. Deficienţele în materie de reglementare includ scutiri de la lege privind guvernanţa corporativă a întreprinderilor cu capital de stat nou-înfiinţate, lipsa regulilor care impun separarea funcţiilor comerciale şi non-comerciale, în ciuda separării legale, de exemplu în sectorul feroviar şi cel energetic; şi lipsa unor dispoziţii specifice care să necesite investiţii ale întreprinderilor de stat cu rate pozitive de rentabilitate. Problemele suplimentare cu aceste companii includ fragmentarea supravegherii lor în cadrul instituţiilor cu suprapuneri frecvente, incluzând raportarea inconsistentă a performanţei companiei, claritate redusă în ceea ce priveşte compensarea obligaţiilor de serviciu public şi lipsa unei transparenţe complete a alocării ajutorului de stat, în special întreprinderilor cu capital de stat.

Reporter: Ce părere aveti despre competiţia de la noi? Cum pot fi eliminate mai rapid barierele care o afectează?

Donato de Rosa: Conform indicatorilor OECD de reglementare a pieţei de produse (PMR), reglementarea din România privind nivelul restricţionării concureţei pieţei de produse este mai restrictivă decât media UE sau OECD. Sondajele în mediul de afaceri indică, de asemenea, o intensitate scăzută a concurenţei economice. Această percepţie poate fi legată, printre altele, de restricţiile formale de reglementare persistente care inhibă concurenţa, precum şi de lacunele de implementare a reglementărilor pro concurenţă. Acestea din urmă sunt asociate în principal cu implicarea statului în economie prin intermediul întreprinderilor de stat, spre deosebire de reglementarea bazată pe stimulente, şi rămân barierele de intrare şi de rivalitate în principal în sectorul serviciilor (de exemplu, în domeniul juridic sau în transportul rutier de marfă). Eliminarea restricţiilor formale în sectorul serviciilor ar spori semnificativ potenţialul de creştere a economiei.

Reporter: Ce părere aveţi despre fiscalitatea din ţara noastră? Cum sunt afectate companiile, dar şi persoanele fizice? Credeţi că avem nevoie de tăieri de impozite pentru reducerea sărăciei?

Donato de Rosa: Nivelul de taxare în Romania nu este mare, comparativ cu media europeană. Totuşi, imprevizibilitatea mediului fiscal afectează atât companiile, cât şi cetăţenii. Numărul mare de schimbări în Codul Fiscal, lipsa consultărilor cu sectorul privat, cât şi termenul scurt oferit mediului de business pentru adaptare, poate duce la întârzieri în deciziile de investiţii. În termeni de reducere a sărăciei, România ar putea beneficia de un sistem mai progresiv de taxare, însă un sistem mai progresiv de taxare nu este singurul factor care afectează ratele saraciei. Sărăcia în România este puternic corelată cu nivelul de competenţe şi educaţie, corelate cu piaţa muncii şi a oportunităţilor oferite cetăţenilor.

Reporter: Dacă vorbim despre reducerea sărăciei, ce poate face România pentru creşterea prosperităţii dincolo de câteva oraşe mari?

Donato de Rosa: În România, aproape jumătate din segmentul de 40% din partea de jos a distribuţiei veniturilor nu lucrează, iar 28% rămâne ancorat în agricultura de subzistenţă. Sărăcia este foarte concentrată în zonele rurale, unde forţa de muncă nu este calificată şi unde există puţine oportunităţi de angajare, în timp ce mobilitatea internă scăzută în ţară face mai dificil pentru oameni să-şi îmbunătăţească situaţia.

Sărăcia este, de asemenea, substanţial mai mare pentru cei care sunt mai puţin educaţi. Oportunităţi egale pentru toţi se pot realiza investind în educaţia timpurie; reducerea decalajului în ce priveşte abandonul şcolar timpuriu; promovarea educaţiei şi formării profesionale; promovarea nivelului superior în învăţământul terţiar; favorizarea învăţării pe tot parcursul vieţii. În mod esenţial, asigurarea egalităţii de şanse necesită garantarea unui acces echitabil la servicii publice de înaltă calitate, în principal educaţie şi sănătate şi prin crearea unui sistem de securitate socială robustă care să reuşească să stimuleze munca.

Reporter: Vă mulţumesc!