Piaţa de retail din România este în prezent evaluată la 15 miliarde euro, iar în 2010 aceasta va ajunge, conform previziunilor specialiştilor, la 53,7 miliarde euro, a precizat Andrei Bîrsan, director la compania imobiliară Cushman & Wakefield Activ Consulting, la o conferinţă de specialitate. "Pe un orizont de 10-15 ani, valoarea totală a pieţei va putea ajunge la nu mai puţin de 134 miliarde de euro, ceea ce plasează retailul în topul unora dintre cele mai dinamice domenii de afaceri din România", a precizat Bîrsan, citat de Agerpres. Cea de a doua ediţie a forumului RetailPro a analizat evoluţia industriei de retail din această perspectivă, oferind participantilor analize exhaustive ale pieţei, dar şi noi intrumente pentru o dezvoltare profitabilă. În prezent, se înregistrează o creştere anuală de 20% a pieţei de electronice şi electrocasnice, în timp ce valoarea estimată a pieţei de mobilă este de un miliard de euro. Pentru 2008, specialiştii estimează că piaţa de farmaceutice va ajunge la 1,7 miliarde euro.
Forumul s-a constituit într-o analiză a situaţiei economice din prezent şi efectul acesteia asupra pieţei de retail. Potenţialul de dezvoltare al pieţei de retail este încă suficient de bun pentru dezvoltarea a noi centre comerciale, numai în perioada 2008-2012, în Bucureşti, se vor deschide 10 noi centre comerciale. De asemenea, în următorii ani se previzionează o creştere a francizelor care vor opera în România.