Piaţa financiară-mijloc de finanţare a activităţii economico-sociale (V)

(urmare din nr. trecut)

În desfăşurarea relaţiilor economice, atunci cînd actele şi faptele stabilite capătă continu­i­tate, repetabilitate, sau func­ţio­nează cu intermitenţe, la nevoie, persoanele implicate nu tre­buie în mod necesar să în­cheie serii de contracte, ci des­chid un cont care va acoperi derularea acestor activităţi.

În acest sens, contul apare ca o expresie a înţelegerii prin care una din părţi execută pe riscul şi răspunderea sa un serviciu sau un act de comerţ în favoarea unei alte părţi în schimbul unei plăţi. Exemplul cel mai elocvent al unei astfel de relaţii este deschiderea unui cont curent la o bancă, prin care aceas­ta, ori de cîte ori este nevoie, achită în favoarea noastră obligaţiile de plată către terţi, sau relaţiile printr-un cont economii, sau de investiţii prin care o parte din banii noştri sînt plasaţi printr-o bancă sau SSIF, la ordinul nostru sau la iniţiativa celui din urmă. Deschiderea unui abonament, o linie de credit sau o legătură cu un furnizor de utilităţi se  realizează prin cont. Contul este un instrument care poate fi deschis între două entităţi ce au acelaşi obiect de activitate, desfăşurat însă în condiţii de timp şi loc diferite, pentru ca să-şi servească reciproc clienţii unui altuia, decontîndu-şi tot reciproc cheltu­ielile. Fără acest tip de relaţie, expediţia şi transportul internaţional ar fi fost fragmentate şi mai costisitoare.

Dezvoltarea relaţiilor de conlucrare a diferitelor persoane în domeniul economic a perfecţionat relaţiile de contract şi cont, stabilind noi legături, cum sînt cele de asociere în "pool" şi de "clearing", de recunoaştere mul­tilaterală a actelor şi faptelor economice, a respectării drep­turilor şi de asumare a res­ponsabilităţilor între doi sau mai mulţi parteneri.

Circuitului material al produc­ţiei îi corespunde o mişcare a capitalului care, printr-un flux monetar creat de acesta, îmbracă orice activitate economică.

Într-o primă etapă, pe timpul derulării producţiei, capitalul are rolul de a procura, compensa, completa şi substitui consumul celorlalţi factori ai produc­ţiei.

În a doua etapă facilitează şi concretizează valorificarea bu­nu­rilor economice produse, în sfera schimbului, apoi retribuie capitalul consumat şi constituie rezerve la nivelul investitorilor, pentru a fi reutilizat în următoarele procese economice.

Sub acest aspect, putem defini instrumentele economico-financiare ca fiind acele relaţii generate de contract sau de cont, prin care se stabilesc: modul de acţiune, regulile de comportament, drepturile şi obliga­ţiile asumate de participanţi în derularea unor acte sau fapte economice care prezintă similitudini de acţiune, de scop şi de dis­tribuire a rezultatelor.

La nivel naţional, prin instituţii create în mod special, are loc circulaţia instrumentelor eco­nomico-financiare constitui­te prin contracte şi conturi, în scopul creării, dirijării şi redis­tribuirii fluxurilor financiare ale comunităţii către constituirea, funcţionarea şi dezvoltarea activităţilor economico-sociale, aplicînd reguli şi proceduri generale de derulare a relaţiilor dintre participanţi (investitori, stat, agenţi economici).

Datorită faptului că în economia de piaţă se manifestă cu preponderenţă relaţia de proprietate, ori de cîte ori o persoa­nă apelează la o finanţare care urmează să fie efectută de către o altă persoană, trebuie să asigure şi să motiveze furnizorul fondurilor de faptul că investiţia respectivă reprezintă o oportunitate, că aceasta este necesară şi productivă şi finanţatorului.

Din punct de vedere juridico-financiar, orice agent economic aflat în nevoie de fonduri necesare desfăşurării şi dezvoltării actului său de producţie procedează la monetizarea de active, execută emisiunea unui instrument de debit, pe baza activelor sale. Monetizarea de active este un contract, un instrument e­conomico-financiar, prin care o parte numită emitent, obţine un suport financiar permanent sau temporar, din partea unei alte părţi numită investitor, asu­mîndu-şi recunoaşterea unor obligaţii proprii în favoarea  celui din urmă, pe care le garantează cu activele proprii.

(va urma)