Piaţa imobiliară a crescut cu 10%

A.D.
Comunicate de presă / 23 octombrie

Sursa foto: internet

Sursa foto: internet

Piaţa imobiliară a crescut cu 10% în trimestrul 3 din acest an, comparativ cu aceeaşi perioadă a anului precedent, ca urmare a impactului inflaţiei şi interesului sporit al românilor pentru investiţii imobiliare, potrivit unui comunicat primit la redacţie.

In acelaşi interval, birourile RE/MAX România au înregistrat creşteri de cca. 12% în ceea ce priveşte valoarea tranzacţiilor realizate, în condiţiile unui volum asemănător de intermedieri.

Dinamica pieţei, factorii de influenţă, respectiv principalele tendinţe şi perspective sunt reunite sub forma Barometrului Imobiliar RE/MAX România, o analiză de status a pieţei de profil pe baza datelor înregistrate de companie la intervale regulate de timp.

Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, creşterile valorice se remarcă şi mai mult la nivelul anului curent - comparând trimestrul 3 cu trimestrul 1 din 2024, birourile companiei au înregistrat creşteri de 30% în vânzări.

Evoluţia pieţei este determinată, în mare parte, de reducerea costurilor de finanţare şi de ofertele atractive ale băncilor pentru creditele ipotecare, ceea ce a stimulat încrederea cumpărătorilor şi i-a determinat să revină activ pe piaţă. De asemenea, creşterea valorică a tranzacţiilor este un indicator al schimbării în comportamentul cumpărătorilor, care sunt dispuşi să investească mai mult în proprietăţi, fie pentru uz personal, fie în scop investiţional, în contextul economic actual.

"Observăm o creştere a cererii şi prevedem o piaţă încinsă pe final de 2024. Inflaţia continuă să erodeze accelerat economiile, instabilitatea economică adaugă incertitudine, iar schimbările politice din viitorul apropiat aduc şi ele un factor de incertitudine. Piaţa imobiliară a fost şi rămâne, în schimb, cea mai stabilă investiţie pe termen lung , ceea ce atrage o parte tot mai mare din economiile şi veniturile celor care vor să fugă de incertitudini. Ne aşteptăm ca această tendinţă de creştere a pieţei să continue, cu o posibilă presiune pe preţuri în 2025, în condiţiile în care stocul de locuinţe noi continuă să scadă," a declarat Răzvan Cuc, Preşedinte RE/MAX România.

Piaţa rezidenţială este motorul principal al tranzacţiilor şi a reprezentat peste 80% din totalul tranzacţiilor înregistrate de RE/MAX România în T3 2024, 9% fiind reprezentat de segmentul terenuri, iar restul de comercial şi industrial.

Apartamentele de două camere rămân cele mai tranzacţionate, oferind un echilibru între preţ şi funcţionalitate, în special pentru cumpărătorii cu bugete medii. În plus, apartamentele vechi au

continuat să fie preferate în detrimentul celor noi, din cauza preţurilor mai accesibile, tendinţă ce s-a menţinut la nivel naţional. Totodată, o creştere vizibilă a cererii s-a înregistrat pentru locuinţele situate în zonele limitrofe ale marilor oraşe, unde oferta de locuinţe rămâne mai competitivă din punct de vedere al preţului.

Pentru anul viitor se preconizează scăderea stocului de locuinţe noi, care va pune presiune pe preţuri.

Potrivit reprezentanţilor RE/MAX, stocul de locuinţe noi este într-o scădere constantă, fenomen care va continua şi în 2025, pe fondul întârzierilor în emiterea autorizaţiilor de construire şi îngheţarea unor proiecte imobiliare din cauza instabilităţii economice. În acest context, cererea în creştere pentru locuinţe ar putea exercita o presiune considerabilă asupra preţurilor. Estimările indică o posibilă creştere de 15-20% în unele segmente ale pieţei în anul următor, pe măsură ce cererea depăşeşte oferta disponibilă.

Opinia Cititorului ( 2 )

  1. O fi crescut piata cu 10% da nu prea se vinde nimic...cum calculați voi scumpirile nu știu!! Doar ca cer unii?

    au intrat banii de la remax ? spor

Cotaţii Internaţionale

vezi aici mai multe cotaţii

Bursa Construcţiilor

www.constructiibursa.ro

Comanda carte
fngcimm.ro
danescu.ro
raobooks.com
boromir.ro
Mozart
Schlumberger
chocoland.ro
arsc.ro
domeniileostrov.ro
leonidas-universitate.ro
Stiri Locale

Curs valutar BNR

20 Dec. 2024
Euro (EUR)Euro4.9764
Dolar SUA (USD)Dolar SUA4.7908
Franc elveţian (CHF)Franc elveţian5.3538
Liră sterlină (GBP)Liră sterlină5.9910
Gram de aur (XAU)Gram de aur401.4137

convertor valutar

»=
?

mai multe cotaţii valutare

erfi.ro
Cotaţii Emitenţi BVB
Cotaţii fonduri mutuale
petreceriperfecte.ro
novaplus.ro
Studiul 'Imperiul Roman subjugă Împărăţia lui Dumnezeu'
The study 'The Roman Empire subjugates the Kingdom of God'
BURSA
BURSA
Împărăţia lui Dumnezeu pe Pământ
The Kingdom of God on Earth
Carte - Golden calf - the meaning of interest rate
Carte - The crisis solution terminus a quo
www.agerpres.ro
www.dreptonline.ro
www.hipo.ro

adb